De vorba cu mine II

tumblr_li5viunTXJ1qciek8o1_500_large

– Şi cu ce rămânem până la urmă? , mă întreb.

– Cu multe amintiri, îmi răspund.

– Ce fel de amintiri?

– Amintiri care aduc lacrimi, amintiri care aduc nostalgie, tristeţe sau durere.

Amintiri  pe care le-ai scoate din suflet şi din gând doar pentru a le mai retrăi măcar o dată.

Amintiri pe care ai vrea să le continui, să le dai un alt final.

Amintiri care dor şi de care ţi-e dor.

Amintiri care nu-ţi dau pace şi care revin mereu ca un bumerang.

Amintiri care te bucură şi amintiri care te chinuie.

–  Multe amintiri…

– Arunc o privire peste umărul stâng şi văd oamenii pe care i-am lăsat în urmă. Azi nu mai sunt exact cum mi-i amintesc. S-au schimbat. Dar aminitirile cu ei sunt neschimbate şi neschimbate vor rămâne.

Văd acolo oameni care m-au părăsit şi care mi-au furat încrederea în mine sau în alţi oameni. Văd alţi oameni care mi-au reînnoit-o doar pentru a mi-o fărâma din nou.  Văd oameni care m-au iubit, dar pe care nu i-am putut iubi. Văd oameni pe care i-am iubit, dar care nu mi-au putut răspunde la fel. Văd prieteni care din nu ştiu ce motiv au rămas acolo, în trecut.

Apoi arunc o privire şi peste umărul drept. Acolo văd multe lacrimi, de tristeţe şi de bucurie. Văd câteva regrete şi multe greşeli. Văd fluturi în stomac, vise, speranţe, aştepări. Văd viaţă. Văd neîmpliniri, dar observ şi realizări. Văd cum a prelucrat timpul omul care se priveşte acum în oglindă.

– Melancolică azi?

– Poate. Puţin. Stau oleacă de vorbă cu mine.

– Şi ai găsit răspunsuri la toate întrebările pe care ţi le pui?

–  Nu ştiu. De fapt, nu caut răspunsuri, ci doar mă gândesc. La ce a fost, la mine, la azi, la mâine.

– Complicată fire eşti tu…

– Sunt. Ştiu. De asta nici nu cer nimănui să mă înţeleagă, să mă accepte. Şi totuşi, am găsit persoane care mă acceptă fără să încerce să mă schimbe…

Amintirile sunt o viaţă.  Mii de momente, o mulţime de oameni, de gânduri, de sentimente. Sunt ca un sac niciodată prea gol, niciodată prea plin. Amintirile sunt singurele lucruri care ne aparţin cu adevărat. Sunt ale noastre. Le putem “răsfoi” oricând.

Iustina T. ©

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. Nu m-am putut abtine, a trebuit sa fur un pasaj sa il postez… Superbb… fara cuvine :-<

  2. Foarte frumos…….”amintirile sunt singurele lucruri care ne apartin cu adevarat.” Foarte frumos….

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Azi nu stiu, nu vreau, nu pot.

Azi nu vreau sa vorbesc, sa ascult, sa inteleg. Azi nu ma simt inspirata, motivata si nici optimista. Azi nu...

Închide