De vorbă cu mine III

- Cine ești?
– Cum cine sunt? Ce întrebare-i asta?
– Vreau să te cunosc mai bine… deci, cine ești?
– Păi, nu mă pot caracteriza de una singură. Aș fi subiectivă, poate ți-aș ascunde din defecte și ți-aș spune doar ce mă avantajează.
– Ești sinceră?
– Da, sunt sinceră!
– Atunci nu o să-mi ascunzi nimic.
– Dar de ce nu întrebi oamenii care mă cunosc cum sunt? Ei mă știu.
– Hm… te știu mai bine decât te știi tu?
– Păi… nu.
– Nici nu trebuie. Tu ești singura care poate spune cine este, cu bune și cu rele. Ar fi greșit ca altcineva să te cunoască mai bine decât te cunoști tu însuți. Nu crezi?
– Ba da, cred. Am făcut deseori greșeala de a lăsa pe altcineva să spună cine sunt. Poate din modestie, poate din teama de a nu spune „ce trebuie”.
– Deci… cine ești?
– Păi să vedem… mi s-a spus că nu e bine să fiu un om al extremelor, dar exact așa sunt.
Sunt și bună și rea. Sunt și tăcută și vorbăreață. Sunt și optimistă și pesimistă. Sunt și visătoare și realistă. Sunt și harnică și leneșă. Sunt și copilăroasă și adultă. Sunt și darnică și zgârcită.
– Interesant…
– În schimb, nu pot fi altfel decât prietenă. Nu pot oferi decât afecțiune. Nu pot fi indiferentă și mi-e imposibil să nu-mi pese, chiar dacă nu e vorba de mine.
– Ei vezi? Iată câte lucruri mi-ai spus tu singură despre ține. Niciodată să nu mai dai altcuiva posibilitatea de a te descrie, pentru că nimeni nu o poate face mai bine ca tine!
– Ai dreptate. Îți mulțumesc!
– Pentru ce îmi mulțumești?
– Pentru încă o lecție!  ツ

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Jumătăți de adevăr

Dintotdeauna am fost învățați să fim sinceri. Ni s-a spus mereu că a fi un om cinstit și sincer ne...

Închide