Despre greul din spatele frumosului

A trecut multă vreme de când nu am mai scris pe blog altceva în afară de recenzii la cărți. Câți să fie…2, 3 ani? Dar iată că a sosit momentul în care îmi fac curaj să scriu din nou. Sau poate mai mult decât curaj e o nevoie de a elibera gândurile și de a le da glas.

În săptămâna asta am primit multe mesaje în care am fost întrebată cum e cu doi copii. Dacă e greu, cât e de greu. Dacă mai rezist sau cum rezist. Dacă mai pot și cât mai pot. Așa că m-am hotărât să formulez public un răspuns ca un soi de terapie și pentru mine. Pentru că e al naibii de greu. Pentru că în poze și în clipuri se vede doar frumosul, nu și greul. Pentru că în unele zile nu știu nici eu cum rezist sau cât o să mai rezist. Dar fac haz de necaz ca să mai uit.

Anul trecut pe vremea asta râdeam la ipoteza celui de-al doilea copil. Nu exista în planurile mele, iar vestea că alegerea asta mi-a scăpat de sub control m-a bulversat în primă fază. Am acceptat-o după o vreme și m-am încurajat singură că știu ce mă așteaptă, că știu ce am de făcut, că o să-mi fie oarecum mai ușor. Eram deja mamă, trecusem încă o dată prin teribilii colici, dinți, tantrumuri…ce să mai, supraviețuisem cu succes primilor 2 ani, apoi 3, apoi 4. Dar în viziunea mea, chiar și în cel mai prost sau sumbru scenariu, nu am luat în calcul varianta unei izolări 24/24 cu amândoi copiii în casă. Și nici varianta cu niste colici mult mai răi decât cei de la prima experiență.

Așadar, nu, nu sunt deloc curajoasă, dar acum sunt în horă și nu am cum să dau bir cu fugiții. Dacă am știi ce ne așteaptă după ce facem copii, nu i-am mai face. Nici pe primul și în niciun caz pe al doilea. Deci cu siguranță de asta e mai bine ca unele lucruri să le facem oricum, cu o inconștiență nebună ca și cum am face un salt cu parașuta. Știi că au mai făcut-o atâția alții înaintea ta și că există riscuri, dar o faci oricum.

E greu și copleșitor. A fost și prima dată și este și acum. Sunt zile în care nu apuc să mă spăl pe dinți de dimineață și mă spăl abia în a doua parte a zilei. Sunt zile în care uit să mă uit în oglindă ca să văd cum mai arat. Sunt zile când mă simt o mamă groaznică și incapabilă. Sunt nopți când nu-mi mai simt spatele sau burta de durere și altele în care îmi amorțesc brațele de la legănat. Astea sunt momentele în care simt și cred că sunt la capătul puterilor și că nu vreau să se mai facă dimineață sau noapte doar ca să o iau de la capăt cu chinul. Dar o iau. Și deși zilele seamănă una cu alta nu sunt la fel. Pentru că dintre nori răsare soarele printr-un zâmbet neașteptat atunci când burtica se calmează sau printr-un „Te iubesc, frățiorul meu frumos”, printr-o îmbrățișare și un pupic dăruite din senin și prin multe alte momente care îmi dau putere să merg mai departe și să îmi repet într-una, ca o mantră, că greul nu durează o eternitate chiar dacă așa pare atunci când îl traversăm. În schimb frumosul și bucuria de a-i vedea pe ei doi împreună…asta va dura, știu sigur.

Așa că dacă uneori te gândești că ar fi frumos să mai ai un copil sau dimpotrivă, îți spui că în niciun caz nu mai vrei unul pentru că e greu, ai dreptate în ambele cazuri. Și că ar fi frumos și că e greu.

Mamele chiar și când nu mai pot mai pot puțin. Așa sunt ele „construite”. Să reziste orice ar fi și să pornească în aventura fiecărei zile de parcă s-ar duce la război.

Iustina Dinulescu

Mamă de 2 și deloc o eroină

9 gânduri despre “Despre greul din spatele frumosului”

  1. Femeie ești mișto rau , stiu cat de greu este cu o bucată dar cu două chiar mi-e frică sa imi imaginez. Asa ca, pt mine tu ești mama eroina și mai știu ca tot greul asta frumos îl poți duce la capăt fara doar si poate. Good luck mom😘

    1. Așa ziceam și eu… și chiar nu-ti poți imagina decât atunci când treci prin asta. Ca și prima oară de altfel… îți închipui că este greut, dar realitatea tot te năucește la început! 🤣
      Pupici 🥰

  2. Chiar ma gandeam de ce nu ai mai scris pe blog, felicitari pentru cei doi copii, sa fie sanatosi, sa iti aduca multe bucurii, si eu mai imi doresc un bebe avand deja o fetita de 4ani, dar parca nu ma incumet inca. Te cred ca este greu, dar iti doresc din tot sufletul multa putere si in fiecare zi creeaza alaturi de ei doi amintiri de neuitat, o clipa, un moment magic. Copii sunt cel mai de pret dar al vietii noastre! Multa iubire si ganduri bune!

    1. Mulțumesc din suflet! 4 ani și 2 luni este diferența dintre ei doi. Într-un fel mă gândesc că este mai bine că a venit neplanificat. Eu, din propria mea inițiativă, nu l-aș mai fi făcut…tot de frică și de oroarea de a o lua iarăși de la capăt cu totul.
      Dar îmi zic că dacă am reușit o dată o să mai reușesc încă o dată. 😁
      Hai, curaj, tu măcar ți-l dorești. Poate treci mai ușor peste, iar fetița va avea deja 5 ani, deci și mai bine! 😘😌

  3. Să-ți trăiască cele două minuni superbe, să fie sănătoși, fericiți, norocoși și să vă aducă multe bucurii !
    Sărbători binecuvântate întregii familii !

      1. Hey Iustina. Si eu sunt mamica de 2…o fetita de 4 ani si 7 luni si un baietel de 2 ani si 2 luni. Pentru mine a fost mai usor cu amandoi decat cu unul singur. Piticul a fost mult mai cuminte decat cea mare.si nu am avut mari probleme cu dormitul sau colicii. O sa iti fie mai usor cand mai creste si cel mic. Se vor juca impreuna..si vor tachina..se vor supara unul pe celalalt..dar si iubirea dintre ei se vede…si cand isi sar in paparare unu altuia..e cel mai grozav..sa nu fie singuri..e bine pt amandoi!
        Peste 2 ani ai sa uiti tot greul de acum
        Multa sanatate si fericire va doresc

  4. Cu siguranță nu e ușor să fii sau să redevii mamă, dar este o bucurie. Vei vedea că după ce vor mai crește puțin, vei simți că e cea mai bună alegere să îi ai atât de apropiați ca vârstă, iar ei cu atât mai mult vor fi fericiți să fie doi :). Nu e ușor, dar mamele reușesc să găsească mereu căi și soluții, iar seara, când puii dorm…ne dăm seama că e o mare binecuvântare. Sunteți minunați, Iustina…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *