Dezordine

cf1085578617939852488bc9f1bf15e2Sunt extrem de dezordonată. Și nehotărâtă într-un mod care reușește să te enerveze până la urmă. Nu știu să fiu altfel. Nu știu cum reușesc unii oameni să aibă o ordine exemplară în casă, în viață, în gânduri, în sentimente. Pentru mine nu e niciodată alb sau negru, căci eu pot găsi o multitudine de nuanțe chiar și în aceste două nonculori. Eu nu spun niciodată cu ușurință da sau nu pentru că mai am și varianta „poate”.
Eu iubesc și nu iubesc ploaia, îmi place și nu-mi place vara, îmi place aglomerația, dar ador liniștea, aleg oricând cartea, dar îmi place să văd și filmul, îmi plac plimbările, dar aș alege să lenevesc cât e ziua de lungă pe un petic de nisip în apropierea apei.
Născută toamna, i-am furat acestui anotimp dualitatea. Pot fi la fel de caldă și de prietenoasă ca un început de septembrie și pot fi rece și neplăcută ca o zi înnorată de noiembrie.

Revenind la partea cu dezordinea. Eu pierd tot timpul lucruri. Și sentimente. Și uit. Uneori, îmi uit și sufletul în mâinile altor oameni. Mă pierd și mă uit și rătăcesc pe străzi pustii, cu sens unic, încercând să regăsesc părți din mine.
Nu, cu siguranță nu sunt un om ordonat. Cu atât mai puțin când vine vorba de sentimente. Acolo, niciodată nu e totul în ordine.

Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

4 Comments

  1. Oare care sa fie cauza acestei dezordini? Intreb pentru ca de multe ori ma regasesc si eu in aceste randuri..desi eu sunt nascuta vara :)) E vreo personalitate anume „de vina” sau ce sa fie? Si eu ADOR lucrurile contrare, cum ziceai de carte si film etc etc si din cauza asta simt ca nu ma cunosc prea bine, pana la urma ce imi place cu adevarat? „123qweasdluis:))
    Oricum, foarte frumos gandit si scris! :)

  2. Felicitariiii ! Bunul Dumnezeu sa ti de a sanatate ,putere si bucurii.Meriti din plin. Sunt sigura ca intr o zi ai sa sscrii o carte-ptr ca poti. Abea astept. Bafta!!

  3. :) Cred ca un punct de „referinta” te-ar ajuta… ceva care sa iti ofere certitudine si siguranta iar in acelasi timp libertate, ceva care sa iti ofere echilibrul de care ai nevoie sa te regasesti pe tine.

  4. Iustina…te ador!! Mereu ma uimesti si ma lasi mutaaaa!! :-*

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
O zi din șapte, de Lauren Oliver

"Ce-ai face dacă ai mai avea o singură zi de trăit? Pe cine ai săruta? Și cât de departe ai...

Închide