Dispariția lui Stephanie Mailer, de Joel Dicker

50683991_370384947112881_7712628414452072448_n
„30 iulie 1994. Orphea, o stațiune balneară liniștită din statul New York, este bulversată de o crimă înfiorătoare: primarul și familia lui sunt asasinați la ei acasă, împreună cu o femeie care trecea întâmplător prin zonă. Ancheta este încredințată unei echipe alcătuite din doi polițiști tineri, Jesse Rosenberg și Derek Scott. Ei strâng probe solide și reușesc să identifice criminalul, obținând din partea superiorilor nu doar laude, ci și o decorație. Dar, douăzeci de ani mai târziu, la începutul verii lui 2014, o jurnalistă pe nume Stephanie Mailer îi spune lui Jesse că au identificat greșit asasinul din Orphea, după care dispare în condiții misterioase. Ce s-a întâmplat cu Stephanie Mailer? Ce a descoperit ea? Și, mai ales, ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea de 30 iulie 1994 la Orphea?”

Dispariția lui Stephanie Mailer parcă a fost o carte scrisă sub presiunea unui deadline. A ieșit ca un ghiveci. Multe, foarte multe personaje, fiecare cu povestea lui și fiecare cu secretul lui, aparent fără nicio legătură cu povestea principală. Cu cât ajungi să descoperi mai mult cu atât mai bizară devine treaba, cu atât mai multe ramificații apar, răsturnări de situații și o mulțime de piste false. La un moment dat eram complet debusolată și îmi pierdusem răbdarea. Vorbă multă, muuulta, să te saturi, nu alta. Știți bătrâneii ăia care îți povestesc de 10 ori într-o jumătate de oră aceeași poveste într-o mie de feluri? Așa sunt și personajele lui Dicker. Te duc și te întorc, te aruncă dintr-o poveste într-alta, dintr-un trecut într-altul până nu mai știi cine, când și unde.

 Am avut deseori senzația că personajul principal al romanului a fost de fapt îngrozitoarea piesă de teatru „Noaptea neagră”. Nu criminalul, nu victimele, nu polițiștii care au încercat să găsească și să aducă adevărul la lumină. Nu știu cum a fost romanul anterior al autorului – Adevărul despre cazul lui Harry Quebert - despre care am citit multe recenzii favorabile, dar știu că în cazul meu curiozitatea cu privire la Dicker s-a stins. În Dispariția lui Stephanie Mailer mi-a lăsat impresia că a încercat să abordeze prea multe teme (interesante, nimic de zis, dar niciuna dezvoltată) într-un singur roman și a sfârșit prin a pierde din mână firul principal. Niciunul dintre personaje nu reușește să te impresioneze nici prin caracter, nici prin povestea vieții.

Finalul…ei bine, finalul m-a convins chiar mai puțin decât personajele. Speram din suflet ca măcar în a doua parte a romanului autorul să reușească să dreagă busuiocul, cum se spune, și să își lase cititorii cu gura căscată. Într-un fel îi lasă totuși cu gura căscată….de frustrare. Pentru că adevăratul criminal nu a avut practic niciun motiv care să stea în picioare și care să justifice toate crimele la un loc sau pe fiecare în parte. Mi s-a părut mai mult decât idiot. Și nu doar el. Parcă pe toți idioții pământului i-a adunat Dicker în romanul ăsta.

Dacă reușește cineva să prindă ceva ce eu nu am prins, aștept cu interes și alte păreri.
Romanul a apărut la editura Trei, în colecția Fiction Connection și îl găsiți pe Libris aici.

Rating Goodreads: 3/5* (cu indulgență, pentru ambiția autorului de a crea atât de multe legături, între atât de multe personaje insipide)

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Cartea secretelor, de E.O. Chirovici

 "Nu poți avea încredere în propriile amintiri. Nu poți avea încredere nici în relatările altora. Așadar, cum poți să afli...

Închide