Drum în noapte, de Kristin Hannah

„Timp de optsprezece ani, Jude Farraday a pus nevoile copiilor ei mai presus de propriile interese și aspirații. Gemenii ei, Mia și Zach, sunt niște adolescenți sclipitori și fericiți. Când Lexi Baill se mută în comunitatea lor mică și unită, Jude o primește cu cea mai mare bunăvoință. Lexi, un copil crescut în orfelinate și familii adoptive, devine în scurt timp cea mai bună prietena a Miei. Apoi Lexi și Zach se îndrăgostesc și cei trei devin inseparabili. Totul e minunat până când, într-o noapte de vară, în ultimul lor an de liceu, o decizie proastă le schimbă în mod tragic destinele.

Narat alternativ, din dublă perspectivă – a lui Jude Farraday și a lui Lexi Baill –, Drum în noapte ridică întrebări asupra maternității, asupra tulburărilor și insecurității perioadei de adolescență, asupra rezilientei și curajului de a ierta.”

Romanele lui Kristin Hannah nu poți să le termini altfel decât lăcrimând, pentru că această autoare știe foarte bine să scrie povești de viață pline de dramatism și de sensibilitate, creează personaje cu care te poți identifica ușor și cu care empatizezi aproape din prima clipă, personaje a căror dramă o simți cu fiecare bucățică din suflet, oameni cu povești aproape reale, care te obligă să te pui în pielea lor. Eu cred că asta face un autor de nota 10. Chiar dacă romanele lui nu ajung capodopere, dacă mesajul pe care vrea să-l transmită ajunge acolo unde trebuie, înseamnă că face o treabă grozavă.

Așteptam cu sufletul la gură acest roman nou a lui Kristin Hannah (nou pentru noi, căci el a văzut prima oară lumina tiparului în 2011) și nu m-a dezamăgit în niciun fel. Povestea curge atât de lin, uneori previzibil, dar previzibil într-un mod dureros căci deși îți dai seama ce urmează să se întâmple îți dorești din tot sufletul să te înșele intuiția. Marele plus al acestui roman este tema aleasă. De fapt, temele. Am găsit o mulțime de lecții de viață strânse în aceste 400 de pagini, pe care sper din suflet să nu le uit niciodată și să-mi revină în memorie exact la momentul potrivit, astfel încât să nu fac aceleași greșeli pe care le-au făcut personajele acestei cărți.

Începutul romanului este unul simplu. Lexi, o fată orfană, vine în Pine Island să se stea cu mătușa sa Eva, unica rudă în viață, care abia a aflat de existența ei și care a primit-o cu brațele deschise. În prima zi de liceu Lexi îl cunoaște pe băiatul popular, „vedeta” liceului și se împrietenește cu sora geamănă a acestuia, Mia, fără să știe însă de legătura dintre ei. În scurt timp, cele două fete devin de nedespărțit și vreme de trei ani Lexi și Zach se evită pe cât posibil și își neagă sentimentele pe care le au unul față de altul. În ultimul an de liceu viața celor 3 protagoniști se schimbă însă radical. O dată în momentul în care Lexi și Zach devin un cuplu și o dată când toți 3 iau o decizie extrem de proastă la beție, după o petrecere, fapt care ne duce către punctul central al romanului – consecințele.

Consecințe. Când spui asta știi deja că lucrurile au mers prost, că deciziile luate nu au fost bune. Rareori ne gândim cu adevărat la consecințele unor alegeri pe care le luăm pripit sau nu și care deși în sufletul nostru le simțim a fi greșite le luăm oricum cu gândul că ce-i mai rău nu ni se poate întâmpla chiar nouă. Dar partea proastă e că uneori, de multe ori, ce e mai rău chiar ni se întâmplă nouă. Chiar dacă aceleași decizii nu au avut final nefericit pentru alți oameni înaintea noastră. Îl au pentru noi. Și e tragic când se întâmplă. Pentru că unele consecințe distrug vieți și fac victime colaterale. Multe.

Povestea e spusă din perspectiva a două personaje – Lexi, o adolescentă și Jude, o mamă, mama gemenilor Mia și Zach. Perspectivele nu sunt alese întâmplător, zic eu. Cu toții am fost adolescenți, iar acum, adulți fiind, știm cât de instabilă este acea perioadă. Știm cât de ușor iei deciziile proaste, cât de puțin le cântărești și cât de invincibil te crezi. Știm cât de ușor poți fi influențat și convins, cât de demodați și depășiți îți vezi părinții, cât de interesant te crezi atunci când le sfidezi regulile.

Pe de altă parte, unii dintre noi suntem acum părinți și suntem de cealaltă parte a baricadei, vedem pericolele cu alți ochi și ne temem pentru toate relele care li s-ar putea întâmpla copiilor noștri. Jude este o mamă extraordinară care și-a crescut frumos copiii și care încearcă din răsputeri să le fie atât prietenă, cât și o autoritate atunci când e vorba de siguranța lor. Din păcate, vine o vreme când oricât de mult ne-am strădui noi, ca părinți, să ne protejăm puiuții, ei tot se vor răni, tot vor lua propriile decizii greșite. Trist este atunci când acele decizii nu mai au cale de întoarcere, atunci când sfârșesc tragic și împart viețile celor implicați în înainte și după.

Fiecare personaj al acestei povești suferă o pierdere imensă și fiecare îi face față cum poate mai bine. M-am pus în locul fiecăruia în parte, iar lucrul acesta m-a consumat teribil. Tristețea și drama lor e copleșitoare.

Drum în noapte este un roman despre alegeri și consecințe, despre adolescenți, problemele și teribilismul lor, despre părinți și grija lor exagerată, dar întemeiată, despre un subiect extrem de actual care are un număr alarmant de victime în toată lumea – conducerea sub influența alcoolului. Un roman despre iubire, atât de multă iubire în atât de multe forme – de părinte, de frate, de soră, iubirea pentru cel mai bun prieten și pentru sufletul pereche, iubirea statornică, iubirea care trece prin iad și rămâne neclintita. Un roman despre iertare și mântuire. Numai iertând ne putem continua viața chiar dacă nu mai suntem aceeași oameni. Numai fiind iertați ne putem ierta pe noi înșine. Viața e atât de ciudată uneori. Atât de complexă. Așa este și acest roman.

Cartea a apărut la editura Litera, in colecția Blue Moon.

Rating Goodreads: 5/5*

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *