După ce te-am pierdut, de Jojo Moyes

blue_moon_dupa_ce_te-am_pierdut

Pentru că am văzut filmul, nu am mai citit şi cartea. La Înainte să te cunosc mă refer. Continuarea, adică După ce te-am pierdut, am primit-o cadou de la buna mea prietenă, Mihaela. Aşadar, după ce am plâns pe înfundate în sala de cinema la Me before you mă aşteptam la cu totul altceva de la continuarea poveştii. Nu a fost nici pe departe o dezamăgire, dar a fost altfel decât îmi imaginam eu.

Lou trece cu greu peste pierderea lui Will, aşa cum era de aşteptat. Şi se pare că vindecarea ei are legătură tot cu el, sub altă formă. Pe alocuri a devenit puţin previzibilă povestea, dar chiar şi aşa mi-a plăcut şi nu m-a împiedicat să trag câteva concluzii.

Ideea cărţii este vindecarea şi redobândirea încrederii în sine. Cu timpul, orice rană se cicatrizează, devenind o amintire care nu mai doare,  la care te gândeşti zâmbind. Ai trăit-o, ai fost acolo, ai mers mai departe. Primul pas, acceptarea, e cel mai dificil. Apoi, ca un bebeluş, înveţi să mai faci încă un pas, apoi încă unul, până eşti suficient de puternic şi de pregătit să mergi tot înainte.

Lily, noul personaj, ne învaţă de asemenea că este uşor să-ţi pierzi calea atunci când nu eşti susţinut moral de oamenii care ar trebui să o facă. Totodată e vorba şi de oamenii pe care îi întâlnim sau nu la momentul potrivit. Ea şi Louisa s-au ajutat reciproc una pe alta în cazul acesta.

Finalul m-a surprins puţin. Mi s-a părut cumva… neterminat. Dar, trecând peste acest aspect chiar a fost o lectură uşoară şi placută, pe care o recomand cu drag. Cartea poate fi găsită aici.

Câteva citate:

„Dintr-o dată, mă simțeam bucuroasă că el era acolo ca să mă sprijine, într-o lume în care era atât de ușor să te prăbușești.”

„Poate toată libertatea-cea fizică, individuală-venea doar odată cu sacrificiul cuiva sau a ceva anume.”

„Asta face o catastrofă: să alunge din viața ta lucrurile neimportante și îndoielile, acele oare chiar ar fi trebuit și ce-ar fi fost dacă.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Spre 2017, tot înainte!

Încă puțin şi rupem şi ultima filă din calendarul lui 2016. Un an bun pentru unii, urât pentru alţii, un...

Închide