Eleanor&Park, de Rainbow Rowell

15745753

 

„Crezi că, dacă ții pe cineva strâns în brațe, asta îl va aduce mai aproape. Crezi că-l poți ține atât de strâns încât să-l poți simți imprimat în tine și după ce te îndepărtezi.”
– Eleanor

„Eleanor a fost dată afară din casă și, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, frații și tatăl ei vitreg. O școală nouă, unde nu cunoaște pe nimeni și toată lumea pare s-o urască. Nu-și face nicio speranță că și-ar putea găsi prieteni și, când se-așază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-și asculte muzica și să-și citească benzile desenate, nu se-așteaptă la mare lucru.

Însă unele povești de dragoste încep fără mari așteptări și se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deși sunt suficient de deștepți să știe că prima iubire nu durează, Eleanor și Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci și în ce are mai amuzant, mai naiv și mai stângaci.”

Eleanor&Park e o poveste cu adolescenți, dar nu le este destinată doar lor. Iubirea dintre cei doi protagoniști nu este plină de clișee, așa cum te-ai aștepta de la un roman de genul, dimpotrivă. Eleanor nu este fata populară și nici Park nu e. Amândoi sunt niște neadaptați și niște neînțeleși, care încearcă să treacă prin liceu neobservați. Întâmplarea face ca într-o zi el să o observe pe ea, iar ea să îl vadă pe el.
Ea nu e tipa aia cool, care arată ca scoasă din reviste, iar el e mai degrabă un ciudat introvertit. Și totuși, el descoperă o ea frumoasă și specială, iar ea se îndrăgostește nebunește de asiaticul acela „tâmpit și frumos”.
Park: „O ținea de mână pe Eleanor și era ca și cum ar fi ținut în palmă un fluture. Sau o bătaie de inimă. Ceva absolut, dar absolut viu.”

Eleanor: „Nu era pe lume decât unul ca el, s-a gândit ea, și se afla chiar aici. Știe c-o să-mi placă un cântec înainte să-l aud. Râde înainte să spun poantă. E un loc pe pieptul lui, imediat sub gât, care mă face să-mi doresc să-l las să-mi deschidă uși în viață. Nu e pe lume decât unul ca el.”

Sfârșitul poveștii mi s-a părut un pic prea brusc. Dar chiar și așa, e o poveste care merită aflată. E despre fluturi în stomac, despre aparențe și realitate, despre iubire în forma ei cea mai pură, despre neșansă și despre destin.
O recomand cu căldură! :)

Poate fi găsită aici.

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Mamă de „după”

Stiti vorba aia "Teoria ca teoria, dar practica ne omoara!"? Ei bine, articolul asta a tot avut de asteptat pentru...

Închide