Fântânile tăcerii, de Ruta Sepetys

„Madrid, 1957
Sub conducerea dictatorială a generalului Francisco Franco, Spania continuă să trăiască, dar redusă la tăcere. Cu toate acestea, vizitatorii și oamenii de afaceri străini sosesc neîntrerupt în țară, ademeniți de vremea însorită și de vinul bun. Printre aceștia se află și Daniel Matheson, un tânăr texan de optsprezece ani, fiul unui magnat al petrolului, care își însoțește părinții la Madrid, sperând să se conecteze cu țara natală a mamei lui prin intermediul obiectivului aparatului de fotografiat. Pasiunea pentru fotografie și destinul i-o scot în cale pe Ana – în familia căreia fatalitățile întrețesute dezvăluie persecuțiile din timpul Războiului Civil Spaniol -, precum și sensuri inedite ale șansei în viață, ale Norocului și totodată ale fricii. Plasa tăcerii e deasă. Printre umbrele pericolului, pentru Daniel fotografiile sale ridică o sumă de întrebări incomode și se vede nevoit să te ia decizii dificile pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubește. Viețile se întrepătrund, iar inimile se caută, totul pe fundalul rău prevestitor al însoritului oraș spaniol. Include articole din presa vremii, mărturii, fotografii și multe altele.”

Ruta Sepetys este una dintre autoarele mele preferate. Cărțile ei îți devin prieteni pe viață, poveștile ei nu le uiți orice ar fi. Deși nu a mai reușit să mă impresioneze atât de mult cu ce a scris după Printre tonuri cenușii, nu pot spune că îi aștept cărțile cu mai puțin interes. Sunt la fel de nerăbdătoare la fiecare titlu și, firește, am așteptări foarte mari. La fel mi s-a întâmplat și cu Fântânile tăcerii. Așteptările au fost uriașe și am sperat până în ultima clipă că voi primi mai mult. Însă nu a fost să fie nici de data asta.

Acțiunea romanului se petrece în Spania anului 1957. Francisco Franco conduce cu strictețe țara. Oamenii trăiesc sub imperiul Fricii. Contrastul dintre Spania turiștilor și Spania cetățenilor spanioli este izbitor. Urmașii republicanilor sunt stigmatizați și sunt pedepsiți constant pentru „păcatele” trecutului. Se petrec multe lucruri dubioase, dar oamenii se fac că nu văd și încearcă să-și vadă de viața lor, trăind de azi pe mâine. Curiozitatea e considerată un păcat și atrage după sine repercusiuni.

Mi-ar fi plăcut să aflu mult mai multe lucruri despre viața oamenilor obișnuiți din Spania sub dictatura lui Franco și inițial am avut senzația că autoarea s-a ferit să exploateze la maximum subiectul pe care l-a ales, că l-a folosit doar pe post de fundal, lasandu-l conturat destul de vag. Însă după ce am terminat de citit cartea m-am apucat să caut mai multe informații despre dictatura lui Franco. Am găsit multe detalii despre Războiul civil spaniol, dar despre războiul de după război (așa cum a fost supranumită dictatura lui Francisco Franco) se știu destul de puține lucruri. Încă mai apar informații noi, chiar și acum, după atâta timp de la încheierea acestui capitol dureros din istoria Spaniei. Oamenii au vrut să uite. Au ales să tacă. Vreme de mulți ani.

Ruta a adus în discuție un aspect extrem de controversat, care are și în prezent multe procese pe rol, dar cu șanse mici de câștig. În acele vremuri tulburi, foarte mulți copii au fost răpiți de la familiile lor și dați spre adopție unor familii catolice înstărite, considerate demne și potrivite pentru a forma un viitor cetățean „pur”. Familiile cărora le erau răpiți copiii erau de regulă rude sau urmași ale foștilor republicani (cei care au pierdut războiul împotriva lui Franco). Rețeaua prin care se întâmpla totul era vastă, cu tentacule întinse în fiecare instituție cu legătură directă și cu acte în regulă. Totul era bine organizat și fiecare piesă implicată în mașinăria asta își făcea treaba fără remușcări. Nu știu cum să descriu sentimentele care m-au încercat atunci când am despicat firul în patru, cât de furioasă și indignată sunt de tot raul care a fost făcut în numele religiei sau pentru a servi unor idealuri absurde. Vă promit că nu am spus prea mult, nu aș strica plăcerea lecturii cuiva, dar simt că asta a fost o parte importantă a poveștii și din acest motiv am vorbit atât de mult despre ea. Din păcate, au rămas multe întrebări fără răspuns, pentru că răspunsurile nu există nici în realitate. Oamenii încă se mai caută. Copiii pierduți nu au fost uitați, dar nici nu au mai fost găsiți…

Pe acest fundal trist este țesută povestea de dragoste dintre Daniel și Ana, doi tineri din lumi opuse, a căror iubire nu apare la momentul potrivit, în vremurile potrivite. Unele iubiri sunt așa. Sunt acele iubiri despre care se spune că sunt imposibile, dar de fapt ele nu sunt posibile din cauza oamenilor. Cine vreodată a făcut mai mult rău oamenilor decât semenii lor? E o istorie care se repetă la infinit. Mi-a plăcut Daniel, mi-a plăcut Ana. Mi-a plăcut interacțiunea și chimia lor. Și cel mai mult mi-a plăcut cum a creat Ruta o mulțime de povești în povestea ei prin intermediul obiectivului aparatului foto al lui Daniel. Mi-a amintit foarte mult de Lina (vezi Printre tonuri cenușii) și de desenele ei. Arta, în toate formele pe care le ia, a fost dintotdeauna cel mai puternic instrument de redare a emoțiilor. Fotografia, în mod special, mi se pare fascinantă. Iar cadrele surprinse pe furiș spun aproape întotdeauna cele mai interesante povești. Fotografiile le vorbesc celor care știu să privească.

Așa cum am spus mai sus, cred că povestea asta avea un mare potențial, care a rămas oarecum neexploatat. Așa am simțit eu. Saltul temporal de la final și derularea pe repede înainte, m-a derutat puțin. De fapt, ca să zic drept, chiar nu mi-a plăcut. Mi-a dat senzația că autoarea s-a grăbit sau s-a plictisit de poveste și din lipsă de inspirație a făcut un salt mare, ne-a mai aruncat câteva firimituri și cu asta basta.

DAR făcând abstracție de aspectul ăsta negativ, cartea nu este de ignorat. Fanii Rutei (și nu doar ei) o vor îndrăgi negreșit.

Fântânile tăcerii e o picătură mică dintr-un ocean. O feliuță de istorie despre aproape patru decenii de suferință umană. O poveste despre frică, supunere și supraviețuire. O lecție despre secrete îngropate adânc în măruntaiele unei nații și despre oameni pierduți în lume. Despre durere și uitare.

“Există o tensiune între memorie și istorie, señor. Unii dintre noi sunt disperați să păstreze amintirile, în vreme ce alții își doresc cu disperare să uite.”

Romanul a apărut la editura Epica și îl găsiți sigur pe Libris.ro.

Rating Goodreads – 4/5 ✨

Lasă un răspuns