Farmecul scrisorilor de altădată

Ştiţi ce mi-ar plăcea?

Mi-ar plăcea ca oamenii să îşi scrie iarăşi scrisori. Mi-ar plăcea ca aceasta să redevină singura modalitate prin care să poată comunica.
Mi-ar plăcea să nu îşi mai scrie mesaje scurte pe telefon sau e-mailuri de câteva rânduri, ci scrisori de câteva pagini, cu scris îngrijit de mână şi cu mirosul acela plăcut de hârtie şi cerneală.

Mi-e dor de farmecul scrisorilor. Mi-e dor de scrisul de mână şi de toate acele mici secrete pe care ţi le împărtăşeai într-o scrisoare.
Mi-e dor de acea nerăbdare cu care aşteptai să primeşti un răspuns şi de emoţia pe care o simţeai atunci când deschideai plicul şi începeai să citeşti.

Azi comunicăm mai repede, dar mai rar. Vorbim des la telefon, prin mesaje, în format electronic, dar nu ne mai transmitem nimic. Nici o emoţie. E totul formal, mecanic.
Alege o zi în care să renunţi la clasicul SMS. Ia o coală de hârtie şi lasă-ţi mâna ghidată de sentimente. Pare dificil, poate neobişnuit, dar merită încercat.

Îmi amintesc de o bună prietenă din copilărie. Atunci când ne certam nu mai vorbeam câteva zile, apoi ne scriam scrisori spunându-ne cât de rău ne pare şi cât de mult ne iubim una pe cealaltă.
Mai am şi acum acele scrisori. Ce amintiri frumoase!

Da, mi-ar plăcea să ne scriem iarăşi scrisori parfumate, pline de sentimente sincere şi pline de suflet.
Cât de bogaţi am fi cu astfel de amintiri! Cât de oameni!

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. Ai trezit în mine un sentiment de melancolie. Mi-e dor să primesc scrisori și să scriu la rândul meu.

  2. Foarte frumos !

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Nu îmi place (II)

Nu îmi place... să fac sport, să fiu întreruptă atunci când vorbesc, să nu găsesc un lucru atunci când am...

Închide