Fata din Brooklyn, de Guillaume Musso

1164182

„Scriitor faimos și tată singur, Raphael este bântuit de îndoieli. Curând, el și Anna, o femeie superbă și ambițioasă, de care este îndrăgostit nebunește, urmează să se căsătorească. Însă de ce refuză ea să vorbească despre trecutul său? Într-un weekend pe Coasta de Azur, Raphael o forțează să rupă tăcerea. Dar ce are Anna de mărturisit întrece orice scenariu, iar fotografia cu cele trei cadavre pe care i-o arată, recunoscându-și vinovăția, îi dă fiori. Șocat, Raphael pleacă, însă când se întoarce, chinuit de regrete, Anna nu mai e acolo. Nu mai e nicăieri. Înnebunit, Raphael îl roagă pe prietenul său Marc, fost polițist, să îl ajute să o găsească. Pornind într-o cursă contra cronometru, cei doi descoperă în casa Annei 400 000 de euro și două cărți de identitate false. Cine este, de fapt, Anna Becker? O anchetă complicată și periculoasă va trezi fantomele terifiante ale trecutului, scoțând la lumină o poveste cutremurătoare cu implicații la nivel înalt, care începe cu mulți ani în urmă pe străzile rău famate și fascinante ale New Yorkului.” 

Nu știu cum de l-am ratat eu pe frumușelul ăsta de Musso până acum! Serios, pe lângă faptul că scrie frumos arată și cam bine, dar nu despre asta vreau să vă povestesc totuși! :)) Așa cum mi-a devenit obiceiul eu încep o serie de autor cu ultima carte publicată a acestuia. Fata din Brooklyn a fost fără doar și poate dragoste la prima lectură în cazul meu. Pe măsură ce citeam mă gândeam la ea ca la o prăjitură foooooarte bună, care îmi este servită în bucățele chinuitor de mici. Suspansul din cartea asta efectiv e o tortură psihică.

Oamenii au secrete. Toți, fără excepție. Mai mici sau mai mari, mai urâte sau mai puțin importante. Ideea este că sunt unele lucruri pe care poate că e mai bine să le ținem pentru noi. Totodată sunt lucruri pe care e mai bine să nu le aflăm niciodată, căci trecutul trebuie să rămână trecut dacă nu afectează în niciun fel prezentul.

În clipa în care Marc o determină pe Anna să-i spună în sfârșit marele ei secret se deschide o adevărată cutie a Pandorei, o cursă contra cronometru pentru a descalci ițele unui trecut întunecat și dureros. După ce Anna dispare, Marc pleacă în căutarea adevărului, iar ceea ce descoperă este cu mult peste puterea lui de imaginație. Și a ta, ca cititor, evident. Nu apuci să-ți revii bine dintr-un șoc că lucrurile iau o nouă întorsătură, și mai ciudată.

Atu-ul acestui roman cred eu că este stilul narativ. Este folosit un limbaj simplu, familiar, care te introduce în poveste imediat și care te ajută să creezi rapid o legătură cu personajele principale. Al doilea ingredient de succes este suspansul foarte bine dozat. Nu ai răgaz să te plictisești o secundă, acțiunea te ține în priză continuu. Nu este absolut deloc previzibil, n-ai idee ce te așteaptă la o pagină distanță!

Mi-a plăcut mult tema romanului. Trecutul. Fantomele din trecut, care te bântuie până în momentul când îți faci curaj să le înfrunți. Adevărul este o sabie cu două tăișuri. Nu știi niciodată care dintre ele taie mai rău. Să știi sau să nu știi? Să spui sau să nu spui? Viața asta e tare ciudată. Poate că uneori e mai comod să trăiești în minciună, în timp ce alteori adevărul îți deschide orizonturi noi și te eliberează de povară. Greu de spus, nu-i așa?

Dacă v-am făcut curioși o găsiți aici. O recomand fără ezitare!!

Fragmente:

„Secretele ne definesc. Determină o parte a identității noastre, a biografiei noastre, ne fac mai misterioși.”

„Cărțile au o singularitate care se aseamănă cu magia: ele sunt un pașaport pentru altundeva, sunt o mare evadare. Te pot ajuta să înfrunți încercările vieții. După cum spune Paul Auster, ele sunt „singurul loc din lume unde doi străini se pot întâlni în intimitate”.”
„Da, omul este cel mai aprig prădător al său. Omul este în război cu sine. În adâncul sufletului, omul este stăpânit de violentă, agresivitate, impulsul de a ucide, voința de a-și domina aproapele și de a-l subjuga umilindu-l.”

„[…] aparatele foto, aceste necruțătoare mașini de nostalgie. Miile lor de clicuri înșelătoare încremeneau instantaneu o spontaneitate deja dispărută. Mai rău, ca puștile cu țeavă dublă, de multe ori nu-și atingeau ținta decât peste ani, dar nimereau întotdeauna în inimă. Pentru că, în viața multor oameni, nimic nu este mai puternic decât trecutul, inocența pierdută și iubirile îngropate. Nimic nu ne emoționează mai tare ca amintirea ocaziilor pierdute și parfumul fericirii pe care am lăsat-o să scape.”

„În viața fiecărui om apare, într-o bună zi, un astfel de seism: momentul acela în care sentimentele devin niște bețe de chibrit aprinse în mijlocul unei păduri uscate. Preludiul unui incendiu care ne poate distruge din temelii și conduce spre prăpastie. Ori spre renaștere.”

„Unele amintiri sunt precum cancerul: remisiunea nu înseamnă întotdeauna vindecare.”

 

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Recomandări de cărţi cu tematică

Dacă tot mi-a venit această idee, acum mi-am zis că trebuie să grupez majoritatea cărţilor citite până acum pe categorii/tematică,...

Închide