Fata pe care ai lăsat-o în urmă, de Jojo Moyes

fata_pe_care

Trebuie să încep prin a-i mulţumi dragei mele prietene pentru că mi-a dăruit această carte superbă. Pentru mine Jojo Moyes scris pe copertă a fost de ajuns ca să ştiu că voi devora această carte. Acum chiar se numără printre autorii mei preferaţi.

Se pare ca Jojo Moyes are un talent aparte şi o predispoziţie (ca să zic aşa) spre a lega două poveşti diferite pentru a crea una plină de aventuri şi suspans. Mi-a plăcut ideea asta încă de la Ultima scrisoare de dragoste, romanul de faţă întărindu-mi convingerea ca autoarea chiar se pricepe să spună cele mai frumoase poveşti.

„Franța, 1916: Artistul Edouard Lefevre pleacă pe front, lăsând-o acasă pe tânăra sa soție, Sophie. Când micul orășel în care femeia s-a născut este ocupat de germani în plin război mondial, portretul lui Sophie pictat de Edouard îi atrage atenția noului Kommandant. În timp ce periculoasa obsesie a ofițerului devine din ce în ce mai puternică, Sophie va risca totul – familia, reputația, viața – în speranța de a-și revedea soțul.
Aproape un secol mai târziu, portretul lui Sophie îi este dăruit lui Liv Halston de tânărul ei soț, cu puțin înainte de moartea lui fulgerătoare. O întâlnire întâmplătoare îi dezvăluie femeii adevărata valoare a picturii, declanșând în același timp o luptă încrâncenată care va pune în pericol prima iubire pe care a simțit-o după tragedia suferită, precum și speranțele viitoare la fericire.
Fata pe care ai lăsat-o în urmă este povestea captivantă a două femei despărțite de un secol, dar unite prin hotărârea lor de a lupta pentru ceea ce iubesc. „

Cele două caractere feminine, ale căror poveşti ajung să se întrepătrundă la un secol distanţă sunt nişte luptătoare. Femei demne, puternice, cu personalitate şi voinţă ieşite din comun.

Pe de o parte, în roman e explorată tema războiului. În prima parte a romanului facem cunoştinţă cu Sophie, o tânără care încearcă din răsputeri să îşi păstreze optimismul şi speranţa în vremuri atât de nesigure şi de umbrite de moarte. Acţiunea e plasată în timpul primului război mondial. Iubirea pentru soţului ei îi ghidează acţiunile, iar dorul de el o împinge adesea la cele mai nebuneşti şi impulsive dintre acestea.

În a doua parte a romanului o cunoaştem pe Liv, femeia care se străduieşte să depăşească momentul morţii subite a soţului ei, pe care l-a iubit nespus şi în absenţa căruia nu îşi mai regăseşte calea. Cele două femei, despărţite de un secol, sunt însă legate prin intermediul unui tablou. Tablou care o înfăţişează pe Sophie şi care printr-o întâmplare a sorţii ajunge în posesia lui Liv. Poveştile se întrepătrund frumos, treptat, iar finalul, deşi oarecum previzibil pe alocuri, reuşeşte totuşi să te surprindă într-un mod plăcut.

Mi-a plăcut. Tare mult mi-a plăcut curajul lui Sophie, devotamentul şi credinţa ei, ambiţia lui Liv de a nu se da bătută în faţa eşecului şi de a se lupta pentru ceea ce îşi doreşte. Dar cel mai mult mi-a plăcut morala întregii poveşti: că iubirea învinge şi sfidează tot – timpul, oamenii, distanţa.

O recomand din toată inima. Poate fi comandată aici.

Câteva fragmente:

 „Îmi doream să pot trăi ca Edouard: vesel, absorbind esența fiecărei clipe și cântând de bucurie că avea un gust atât de bun.”

„De multe ori îmi spun că a-ți câștiga existența făcând ce-ți place cel mai mult este probabil cel mai mare dar pe care ți-l poate oferi viața.”

„Uneori, mi-a spus el încet, mi se pare că a rămas prea puțină frumusețe în lume. Și prea puțină bucurie. Tu socotești că viața în orășelul tău este foarte grea. Dar de-ai ști ce vedem noi dincolo de locul ăsta… Nimeni nu câștiga. Nimeni nu câștiga într-un astfel de război.”

„Trebuie neapărat să-ți spun ceva legat de experiență celor cinci căsnicii prin care am trecut. […] Am învățat tot ce se putea învăța despre iubire. Dar ceea ce am învățat în primul rând, e că viața înseamnă mult mai mult decât ideea de a câștiga.”

„Uneori viață constă într-o serie de obstacole, totul este să pășești punând un picior înaintea celuilalt. Uneori, își dă ea seama brusc, e vorba doar de încredere oarbă.”

„Iar viața…ei bine, viața mi-a arătat treptat că merită trăită. […] Tot ce contează sunt oamenii. Tot ce contează e pe cine iubești.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. si eu incep tot cu multumiri,de data asta adresate tie pentru aceasta recomandare .Sigur o sa trec aceasta carte pe lista mea de prioritati.

  2. Cât a costat cartea

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Hoţi de zâmbete

Schimbarea noastră. Uneori se produce brusc, însă cel mai adesea e un proces lent, de lungă durată. De-a lungul timpului...

Închide