„Femeia cu ochii umflati de plans”

„Lacrima, ca izvorul de munte, vine dintr-un adanc nestiut, din cel mai curat si mai ascuns loc al fiintei. Ea se asterne pe obraji de copii ca o limba pe care o vorbesc de cand se nasc, pana invata alfabetul. E limba lacrimilor, cu care un pui de om si un om mare comunica.

Barbatii care plang in fata unei femei sunt niste oameni foarte frumosi si au o forta pe care nici un muschi de suprafata n-ar putea-o intrece.

Dar, in linistea lumii, cel mai adesea se aude plansul femeilor. Plang cand iubesc, caci la ele iubirea se instaleaza exact acolo de unde izvorasc lacrimile… Plang cand li se nasc copii, plang de duiosie si de nimicuri, plang de dor si de bucurie, plang de durere si de singuratate, plang de ciuda pe ele insele, plang de nenoroc si de neiubite ce se simt uneori, plang de inselate ce li se intampla sa fie adesea, plang de toate astea la un loc…

Femeii ii ramane atat de putin timp sa planga de bucurie, de emotia unui “da” spus iubirii vietii ei… de un “te iubesc, mama” spus pe neasteptate, de un dar venit din tot sufletul celui pe care-l iubeste… I se intampla atat de rar sa planga de extaz si de stropi de fericire imensi, ca niste fulgi de nea ce se vor topi mai repede ca lacrima… I se intampla atat de des sa planga ca nu e admirata, ca nu se simte frumoasa, ca nu-i mai spune barbatul ei cate de frumos ii e zambetul, ca nu mai stie ce sa faca sa le fie bine celor dragi…

In plansul de durere nu exista nici urma de placere, nici urma de dragalasenie, ci o revarsare de lacrimi negre ca o armata in cadenta, pornita nu spre dusmanul care a provocat plansul, ci spre ea insasi…

Ce ramane dupa un plans naprasnic? Niste ochi umflati si tristi, un munte de servetele si nici o solutie imediata. Dar parca rasare in noi o putere pe care ne putem sprijini, deci ne putem ridica singure, in lipsa unui umar iubit, a unui “in brate strans”, a unor buze care sa sarute lacrima dupa lacrima…

Sensibilitatea din noi are nevoie de lacrimi. Poate ca in ceata unui plans calificat, de femeie care iubeste degeaba, de femeie uitata sau parasita, de mama chinuita, se afla cele mai multe raspunsuri despre cine suntem, cat de frumoase si de vii si de minunate suntem… Poate cate un plans la timpul potrivit nu e despre ce curge din noi, ci despre ceea ce putem aseza mai bine in noi. Despre cat de frumoase sunt diminetile senine… sau spectacolele de teatru… sau o carte grozava… sau cuvintele care ne mangaie sau mainile care ne iau fata in palme… sau victoria unui campion… sau atatea si atatea alte motive de lacrimi albe si calde ce curg pe zambete…

Cand plange o femeie, nu intotdeauna un barbat e de vina, dar el e mereu una dintre lacrimi (alba sau neagra…)”

* fragment din carte Niste raspunsuri, de M. Radulescu

Cartea poate fi gasita aici.

Foto: Raluca Ungureanu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Foarte frumos! Imi place tot ce citesc aici.Ma regasesc in scriirele acestea.Va multumesc pentru tot ce ne oferiti,pentru ca sunt trairi,sunt lectii de viata.

Trackbacks/Pingbacks

  1. … | andreea - [...] spus iubirii vietii ei… de un “te iubesc, mama” spus pe neasteptate, de un dar venit din tot sufletul …

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Mi-e dor de oameni.

Când am încetat să observăm frumosul și când am început să vedem doar urâțenia? Când ne-am lăsat simțul estetic să...

Închide