Fericiți pentru totdeauna?, de Taylor Jenkins Reid

1251196

„Când mariajul lui Lauren și al lui Ryan ajunge într-un punct critic, cei doi se gândesc la un plan neconvențional: hotărăsc să se despartă pentru un an, în speranța de a se îndrăgosti apoi din nou. Un an, o singură regulă: nu au voie să ia legătura unul cu altul. În afară de asta, totul este permis. Lauren pornește într-o călătorie de autocunoaștere, descoperind că prietenii și familia au propriile idei despre căsătorie. Aceste păreri, alături de procesul ei de vindecare și provocările vieții fără Ryan, îi schimbă concepțiile despre monogamie și căsătorie. Ea începe să se întrebe: când ai parte de iubire fără fidelitate și devotament fără căsnicie – când iubirea și dorința nu mai sunt legate –, ce apreciezi? Pentru ce ești dispus să lupți? 

O poveste de dragoste despre ceea ce se întâmplă când iubirea dispare. Despre a rămâne îndrăgostit, a te agăța de iubire, a renunța la ea și a i te încredința cu toată ființa ta. Și, mai presus de toate, este povestea unui cuplu prins în vechiul joc și căutând un nou drum spre fericirea pentru totdeauna.”

Știți, din când în când se întâmplă să dai peste o carte simplă, foarte simplă, dar care are un ecou puternic și reușește să te zdruncine într-o așa măsură încât ai impresia că ai găsit ceva ce nu știai că ai pierdut. Un răspuns sau mai multe răspunsuri, un îndemn, o speranță. O astfel de carte a fost pentru mine Fericiți pentru totdeauna?. M-a cucerit, m-a impresionat până la lacrimi la un moment dat, m-a făcut să-mi pun întrebări și mi-a oferit răspunsuri la întrebări nerostite. M-a făcut să o strâng în brațe cu părere de rău la final pentru că am trăit atât de intens povestea lor – a lui Lauren și a lui Ryan.

Acesta nu este un roman de dragoste siropos. E dulce-amărui. E extrem de realist, aproape ca un duș cu apă rece. Un roman de dragoste despre dragoste, despre cum să rămâi îndrăgostit, despre cum să lupți pentru iubire. O poveste despre familie și unitate și despre micile compromisuri pe care trebuie să le facem uneori pentru a păstra armonia.

Se spune că este ușor să te îndrăgostești, dar este greu să rămâi îndrăgostit. Nu este o lege universal valabilă să se întâmple așa, dar iată că există un moment de răscruce în fiecare cuplu/căsnicie. Acel moment în care îi vezi mai degrabă defectele decât calitățile, în care uiți când a fost ultima oară când ați făcut dragoste pentru că s-a întâmplat prea demult, în care lucrurile mărunte și lipsite de importanță devin dintr-o dată certuri importante care mai adaugă distanță între inimi. Ce faci? Ce faci în clipa în care ai impresia că nu mai iubești, dar în același timp ți-e dor și tânjești după iubirea care a fost? Renunți? Lupți? Când dispare iubirea? Sau nu dispare niciodată de tot, așteptând să lupți pentru ea? Și…cel mai important: DE CE nu mai iubești? Când începe să se sfârșească iubirea?

Cartea aceasta tratează într-un mod simplu și totodată profund acest subiect. Și concluzia la care se ajunge este că mai importantă decât iubirea este comunicarea! Este vital pentru o relație, de orice natură să spui ce ai de spus, ce îți dorești, ce îți place, ce nu-ți place, ce te deranjează, când te deranjează și, mai important decât atât este să o spui la timp. Tot ceea ce rămâne nespus la timpul lui se transformă într-un bulgăre din ce în ce mai mare, care după o vreme te ajunge din urmă și îți sfărâmă existența în mii de bucăți.

Lauren și Ryan aleg să lupte pentru căsnicia lor despărțindu-se pentru un an. Un an în care să nu vorbească absolut deloc, pe nici o cale. Începutul despărțirii de probă este greu pentru fiecare în parte și aflăm asta în special din mailurile pe care cei doi și le scriu reciproc, dar pe care nu și le trimit niciodată. Apoi, cu timpul, Lauren învață să trăiască și singură, să se bucure de independența și libertatea recent dobândite, să se împace cu ea însăși. Învață că există viață și fără Ryan. La fel și Ryan.

Așadar, vă întrebați dacă a funcționat despărțirea lor de probă? Dacă atunci când a trecut anul ei au rămas împreună sau au luat-o pe drumuri separate având în vedere că s-au convins că pot trăi și unul fără celălalt? Și eu am citit pe nerăsuflate ca să aflu, așa că vă las să aflați singuri asta!

Un alt lucru care mi-a plăcut, lucru pe care l-am remarcat și în romanul Poate într-o altă viață este faptul că autoarea introduce mai multe povești pe lângă cea principală, creând astfel diverse tipologii de personaje și numeroase lecții de viață. Sunt în plan secund și nu iau amploare, însă le prinzi din zbor și dai înțelegător din cap, căci e imposibil să nu găsești un corespondent în viața reală.

Cu acest roman o trec și pe Taylor Jenkins Reid pe lista autorilor care îmi sunt dragi și care îmi fac sufletul să vibreze prin poveștile pe care le scriu. Sper doar să fie traduse mai multe romane și la noi. TJR spune povești simple, rupte din viața de zi cu zi, dar le spune cu un umor și o profunzime, care te cuceresc negreșit.

Am trecut prin toate stările posibile citind această carte. Recomand cu căldură!

Fragmente:

„Uneori, oamenii fac anumite lucruri pentru că sunt furioși sau pentru că sunt supărați sau pentru că doresc răzbunare. Iar aceste lucruri pot răni. Dar ceea ce doare cel mai mult este atunci când cineva face ceva din nepăsare.”

„Poate că am nevoie să aflu adevărul mai mult decât am nevoie să aud ceea ce vreau să aud. Poate că nu există un moment în care să nu avem nevoie de adevăr. Sau poate că avem cel mai mult nevoie de adevăr chiar în momentele în care credem că nu vrem să-l auzim.”

„Nu e vorba de eșec, de câștig sau de pierdere. Asa-i viata. Așa este în dragoste și în căsnicie. Dacă ești căsătorită de un număr de ani și petreceți un timp minunat împreună, apoi hotărăști că nu mai vrei sa fiți căsătoriți și alegi să fii fericită cu altcineva sau faci altceva, asta nu înseamnă eșec. Asta este viața. Așa este dragostea. Cum să fie un eșec?”

„Am ajuns la concluzia că resentimentele sunt perfide. Inițial încep să te macine, apoi se dezvoltă cu sălbăticie și nestingherite, până când se răspândesc în toată ființa ta și devin parte din viața ta.”

„Îți voi dezvălui un secret. Este o lecție învățată de cei care au trecut prin cele mai nefericite tragedii și pe care bănuiesc că o cunoști deja: Soarele va răsări întotdeauna. Întotdeauna. Soarele răsare după ce mamele își pierd copiii, după ce soții își pierd soțiile, după ce țările pierd războaie. Soarele va răsări indiferent de suferința cu care ne confruntăm, indiferent dacă noi vom crede că lumea se sfârșește. Așadar nu poți evalua dragostea dupa cum răsare soarele. Lui nu-i pasă de iubire, ci doar de răsărit.
Celălalt lucru pe care vreau să ți-l spun, dar pe care cred că îl știi deja, este acela că nu există reguli în căsnicie. Știu că ar fi mai ușor dacă ar exista. Știu că tânjim după așa ceva; răspunsurile la obiect ne-ar înlesni luarea deciziilor. Fie că e albă sau neagră, problema ar fi mult mai ușor de rezolvat. Dar pur și simplu nu există o regulă general valabilă pentru orice căsnicie, pentru orice poveste de dragoste, familie sau relație.
Unii au nevoie de mai multe îngrădiri, alții de mai puține. Unele căsnicii necesită mai mult spațiu, altele mai multă intimitate. Unele familii vor mai multă sinceritate, altele mai multă blândețe. Nu există un răspuns universal. Prin nevoi și dorințe ne definim ca persoană.
Tot ce contează în viața asta este să încerci să-ți deschizi inima. Să dai tot ce ai și să continui să încerci.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Fata dinainte, de J.P. Delaney

"Vă rog să faceți o listă cu toate bunurile pe care le considerați esențiale pentru viața dumneavoastră. Cererea pare ciudată,...

Închide