Fetița din scrisoare, de Emily Gunnis

„Anul 1956. Atunci când Ivy Jenkins rămâne însărcinată, este trimisă în dizgrație la St Margaret, o casă întunecată, înfiorătoare pentru mamele necăsătorite. Copilul ei este adoptat împotriva voinței sale, iar Ivy nu va pleca niciodată din casa groazei.
Anul 2017. Samantha Harper este o jurnalistă a cărei carieră se află în impas. Când îi cade în mână o scrisoare din trecut, conținutul o șochează și o tulbură. Scrisoarea este de la o mamă tânără, care imploră să fie salvată de la St Margaret, înainte de a fi prea târziu.

Sam investighează tragica poveste, ca jurnalistă, dar și prin prisma misterioaselor legături personale pe care le intuiește, și descoperă o mulțime de morți inexplicabile care înconjoară femeia și copilul ei. Sub presiunea iminentei demolări a așezământului St Margaret, Sam are doar două zile pentru a pune în ordine și a completa un puzzle vechi de șaizeci de ani înainte ca adevărul, care se află tulburător de aproape de casă, să se piardă pentru totdeauna…”

Că e un roman tulburător, zic ei. Da, cu certitudine. Că e un roman sfâșietor, zic eu. Da, pentru că te răscolește în moduri nebănuite atunci când afli că deși povestea prezentată este o operă de ficțiune, baza ei este reală, iar femeile  și copiii care au îndurat suferințele descrise, chiar dacă nu s-au numit Ivy sau Elvira, au existat în realitate sub alte nume, că oameni precum măicuțele căminului St Margaret, părintele Benjamin sau doctorul Jacobson, autorități care ar fi trebuit să fie un sprijin real și nu niste călăi, au avut de asemenea corespondenții lor în realitate. A fost înfiorător de dureroasă și de șocantă povestea, am citit-o cu un permanent nod în stomac și cu o stare de neliniște și de angoasă.

Ivy Jenkins deschide romanul cu o scrisoare către Elvira, o fetiță pe care o ajută să evadeze din căminul St Margaret, iar după ce reușește acest lucru se aruncă în gol și plonjează către libertate. Căci acest cămin pentru mame singure era de fapt o închisoare din care nu se mai ieșea decât nebun, traumatizat pe viață sau mort. Ivy știe că viața ei nu va mai fi niciodată la fel și că nu va reuși să iasă din acel loc fiind omul care a intrat, așa că alege să se arunce pe fereastră și să pună capăt suferinței. Cred cu tărie că în acest caz alegerea de a face asta a fost un act de curaj, nu unul de slăbiciune. Cred că oricare dintre noi ne-am fi gândit la varianta asta dacă eram Ivy.

Dar povestea nu este atât de simplă, credeți-ma. E mult mai complexă și de fapt nu e vorba de una singură. Romanul este o povestire în ramă. În momentul în care ziarista Samantha Harper descoperă scrisoarea lui Ivy, începe să meargă pe fir înapoi și descoperă adevăruri care o implică inclusiv pe ea și care îi schimbă pentru totdeauna viața. Fiind la rândul său părinte, empatizeaza cu suferința care răzbate din rândurile necunoscutei Ivy, o mamă a anului 1956, în Irlanda, care își plânge copilul luat cu brutalitate din brațele sale și dat spre adopție.

În acele vremuri și în acele locuri, soarta tinerelor care „călcau strâmb” și rămâneau însărcinate cu bărbați care apoi le întorceau spatele era una tragică. Erau o rușine pentru familiile lor, așa că cel mai adesea erau trimise în locuri precum adăpostul pentru mame singure și copii St Margaret, să nască și să scape de povară în secret. Dar aceste cămine nu erau ceea ce ar fi trebuit să fie – un sprijin. Erau mai degrabă niște închisori sau, mai rău, niște lagăre de muncă silnică, unde femeile erau obligate să muncească până la epuizare de dimineața până seara, unde erau hrănite cu apă chioară și pâine uscate, unde nu aveau voie să vorbească între ele și nu aveau voie să aibă contact cu proprii copii după ce le dădeau naștere. Mai mult decât atât, erau aspru pedepsite pentru orice încălcare a regulilor impuse. A fost cumplit să mă gândesc la toate astea și a fost cumplit doar să-mi imaginez durerea și neputința acelor femei. Am fost de-a dreptul revoltată și furioasă la gândul că aceste instituții erau conduse de figuri bisericești, de măicuțe, adică tot de femei. De cruzimea lor. De lipsa de scrupule a unor oameni precum părintele Benjamin sau dr Jacobson.

Așa cum spuneam mai devreme, povestea se ramifică. Firele ei multe, dar împrăștiate, iar Samantha are rolul de a le găsi pe fiecare în parte și de a le împleti pentru a ne oferi tabloul de ansamblu. Fiecărui personaj îi este oferită șansa de a-și spune propria versiune a poveștii, de a-și motiva cumva acțiunile și de a-și exprima regretele, chiar dacă sunt târzii. Mi-a plăcut foarte mult modul în care autoarea a făcut trecerile din trecut în prezent și invers și felul în care și-a introdus în scenă personajele, fiecare la momentul potrivit. Totul a fost atât de  bine gândit, iar suspansul atât de bine dozat încât povestea a curs lin și firesc de la început până la sfârșit.

Fetița din scrisoare este o poveste care scoate la iveală lucruri urâte despre oameni. Se pare că indiferent de locul unde ne naștem, de timpurile în care trăim, răul ne guvernează viețile. E în noi. Iar dacă îi dăm șansa, el devine o forță care distruge absolut totul în cale. Suntem cruzi, orbiți de putere și de bani și capabili de cele mai îngrozitoare lucruri pentru a le obține.

Vă recomand să nu ratați acest thriller. A apărut la editura Litera, în colecția Buzz Books.

Rating Goodreads: 5/5⭐

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *