Florile soarelui, de Martha Hall Kelly

„Când înflorește liliacul, bestsellerul vândut în milioane de exemplare al Marthei Hall Kelly, a prezentat-o cititorilor pe Caroline Ferriday. Acum, în Florile soarelui, Kelly spune povestea strămoașei lui Ferriday, Georgeanna Woolsey, o asistentă medicală unionistă din timpul Războiului Civil din Statele Unite, și a întâlnirilor care îi schimbă destinul.

Pentru Georgeanna „Georgey” Woolsey, lumea petrecerilor fastuoase și atitudinea simandicoasă a femeilor din societate nu înseamnă nimic. Așadar, atunci când războiul cuprinde națiunea, Georgey devine asistentă medicală și pornește într-o adevărată aventură alaturi de sora ei, Eliza, de la New York la Washington, D.C. și apoi la Gettysburg, fiind martorele ororilor de neconceput ale sclaviei, pe măsură ce se implică în efortul de război. În Sud, Jemma este sclavă pe plantația Peeler din Maryland, unde locuiește împreună cu mama și tatăl ei. Sora ei, Patience, este sclavă pe plantația de alaturi și amândouă trăiesc cu frica lui LeBaron, un supraveghetor abuziv care le urmărește fiecare mișcare. Când apar primii soldați unioniști, Jemma este vândută de stăpâna cea crudă a plantației, Anne-May, dar întrevede o șansă de a scăpa de sclavie – cu prețul abandonării familiei pe care o iubește.

Inspirată din fapte reale, Florile soarelui oferă o privire vie și detaliată asupra experienței războiului civil, de la viața barbară și inumană a sclavilor de pe plantații la New Yorkul devastat de război și la ororile petrecute pe câmpul de luptă. Este o poveste despre curajul femeilor captive într-o țară în prag de dezastru, care se luptă pentru o viață mai bună și mai echitabilă pentru toți, indiferent de rasă sau origine socială.”

Am așteptat cu multă nerăbdare să citesc ultimul volum din seria #Liliac Girls. Dar chestia cu seriile e următoarea – de regulă, primul volum îți setează așteptările undeva foarte sus, iar cele care vin după, aproape întotdeauna sunt sub aceste așteptări. Asta nu le face neapărat mai slabe, dar…știți voi la ce mă refer.

Când înflorește liliacul rămâne unul dintre romanele mele de suflet, unul de referință atunci când mă gândesc la titluri despre al Doilea Război Mondial. Acesta este urmat de Trandafirii pierduți. Florile soarelui, care încheie seria, ne poartă pașii și mai devreme în istorie și are ca personaj central o altă strămoașa a lui Caroline Ferriday, protagonista din primul roman. Cele trei romane se pot citi fără dificultăți și separat sau în orice ordine cronologică se dorește. Singurul lucru pe care îl au în comun toate trei este câte o femeie din familia Woolsey, care la vremea ei a lăsat o urmă în istoria locului sau a lumii prin faptele și acțiunile ei. Femeile Woolsey au crezut în libertate, în dreptate, în puterea femeilor și au acționat în consecință. Martha Hall Kelly a făcut o impresionantă muncă de documentare și a adus în atenția lumii niște oameni simpli, dar extraordinari prin ceea ce au lăsat ca moștenire istorică.

Și în acest roman, narațiunea curge prin ochii a trei personaje feminine – Georgeanna (Georgey) Woolsey, Jemma și Anne-May. Nu puteau fi mai diferite, destinele lor nu puteau fi mai diferite și totuși, printr-un joc ciudat al vieții, ele se întâlnesc într-un punct, iar de acolo lucrurile se schimbă pentru fiecare în parte.

Georgey nu e genul de femeie impresionabilă cu lucruri materiale. Face parte dintr-o familie numeroasă, nu neapărat înstărită, dar bine văzută, care s-a remarcat de-a lungul timpului într-un fel sau altul. Georgey, mama și surorile sale sunt aboliționiste. Încă de la început aflăm poziția familiei Woolsey în acest sens, atunci când la un târg de sclavi, femeile asistă la despărțirea unei mame de copiii ei, care sunt vânduți la acel târg, scenă care este descrisă exact așa cum s-a întâmplat în realitate (autoarea menționează asta în nota finală). Ele lasă o carte de vizită femeii în speranța că într-o zi vor putea să vină în ajutorul unui alt om care se găsește într-o situație disperată. Nu era ușor să reușești să ajuți un sclav. Între timp, Georgey se implică în efortul de război și reușește să ajungă chiar în prima linie, ca asistentă medicală, de unde vede viața pe muchie de cuțit și firea umană în cele mai nefericite și mizerabile momente ale sale.

Jemma este o fată de culoare, o sclavă, care trăiește de când se știe pe plantația Peeler, în Maryland. Jemma nu a cunoscut lumea din afară, libertatea, dar visează să o facă. Spre deosebire de alți sclavi, care sunt împăcați cu soarta lor și resemnați cu gândul că vor muri în lanțuri, tânăra speră. Iar speranța, acest sentiment care mută munții din loc, îi poartă pașii Jemmei din ce în ce mai departe de lanțuri și din ce în ce mai aproape de persoana care va deveni – o femeie liberă, care are păreri, care și le exprimă cu voce tare. Care are o voce. Ăsta e un lucru extraordinar. Dar drumul Jemmei – sclava lui Anne-May care era biciuită până la sânge pentru orice nimic și care era trimisă imediat înapoi la muncă după ce încasa bătaia, fata care a văzut prea mulți oameni dragi murind – către Jemma Strong, femeia de culoare care și-a depășit condiția și care a luptat cu toată ființa pentru libertatea ei, este dureros de lung, de greu. O s-o țin minte pe Jemma. O să mă gândesc la ea din când în când.

Anne-May este un personaj fictiv, dar reprezintă portretul tuturor stăpânilor de sclavi – incredibil de nemiloasă, lipsită de empatie, de bunătate, de rațiune. Nu pot uita scena în care îi toarnă oțet pe răni Jemmei. Nu o pot ierta pentru ușurința cu care își ștergea biciul de sânge, apoi o ruga pe Gemma să-i scrie în blestematul ăla de caiet sau să-i aranjeze părul. Nu-mi mai amintesc ultimul personaj care mi-a trezit o antipatie atât de mare, dar Anne-May sigur a reordonat topul lor. Femeia asta era nefericită, căsătorită de familie cu un bărbat pentru care nu simțea nimic și cu care nu rezona din niciun punct de vedere, provenind ea însăși dintr-o familie dezbinată, cu o mamă care nu i-a fost un exemplu prea bun, ea își varsă toată frustrarea pe oamenii din jur, în special pe sclavii de pe plantația pe care o primește moștenire de la mătușa ei. Dar cruzimea ei nu poate fi justificată de nicio circumstanță. Nu. Ce le făcea ea oamenilor care munceau pentru ea nu poate fi iertat.

Lectura romanului a fost greoaie. Mult mai plictisitoare pe alocuri decât mă așteptam, dar foarte foarte bogată în detalii despre viața de zi cu zi pe plantație și despre bătăliile de pe front. Părțile astea mi-au plăcut cel mai mult, dar deseori, recunosc, am înaintat greu. Autoarea are darul narațiunii, știe cum să te păstreze prins în poveste, ce să-ti dea și când, ca să rămâi acolo.

Florile soarelui – un roman despre schimbare, prietenie și libertate. Un roman care te face să privești cu alți ochi libertatea – a ta. Un roman despre un război care nu face cinste omenirii, așa cum niciun război nu face. Un roman despre oameni – și buni, și răi. Un roman despre viață și moarte.

Romanul a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon. Îl găsiți pe Libris.ro atât pe el, cât și pe celelalte volume din serie.
Rating Goodreads – 4/5*

Iustina Dinulescu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?