Fortărețe

După multe situații în care suntem răniți, alungați, mustrați sau dați deoparte începem să clădim ziduri în jurul nostru. Și începem să construim de zor și uităm să ne mai oprim. Încercăm să privim apoi peste zidul nostru și ne dăm seama că nu mai vedem pe nimeni. Suntem singuri. Ce-am făcut? Oare merită pedepsiți toți oamenii din cauza câtorva dintre ei care ne-au rănit?
Degeaba mai strigăm după ajutor după ce ne-am închis atât de bine în fortăreață. Cei care ne aud poate vor vrea să ne ajute și vor începe să escaladeze zidurile în încercarea de a ne salva. Dar nu vor reuși întotdeauna să ajungă la noi. Câteodată, trebuie să urcăm și noi zidul în regăsirea lor, în regăsirea noastră.

E adevărat că la un moment dat devii confuz și nu mai știi cine sunt cei care îți vor binele și cine sunt cei care te vor la pământ. În jur, începi să vezi multe mâini. Unele vor să te ridice și altele vor să te împingă înapoi în jos. Doar inima îți poate arăta către ce mâini să te îndrepți. Iar ele te vor salva.

Pustiu devine sufletul uneori și în pustiu vrem să rămânem un timp. Să ne ascultăm gândurile, să ne numărăm rănile, să ne coasem speranțele, să ne urlăm durerile.
Pustiu vedem și pustiu simțim.

Oprește-te o clipă din construcția pe care ai început-o. Lasă-i pe oamenii care vor să te ajute să o facă. Lasă-le o portiță mică prin care să pătrundă. O vor găsi.
Ia o gură mare de aer și lasă-te cuprins de brațele celor care te iubesc. Doar ele vor alunga pustiul…

Iustina T. ©

This Post Has 2 Comments

  1. Lucian

    In orice zid exista porti secrete, insa doar cei care vor cu adevarat le vor gasi…. Un articol minunat care rezoneaza din nou cu mine.

  2. mini market

    Minunat articolul, multumesc trec prin starea sufleteasca mai sus exprimata

Lasă un răspuns