Gânduri târzii

897a30ed0aba8f5e1fa3de5b29547aa9

Iată că se încheie o altă lună. Nu am simțit-o când a fugit. A trecut îngrijorător de repede. Nu-mi amintesc dacă zilele în care am zâmbit au fost mai numeroase decât cele în care am stat încruntată sau am plâns. Oricum nu mai are nici o importanță. Îmi doresc cu ardoarea unui copil să pot lăsa în urma mea tot ce m-a făcut să simt că am irosit ziua stând supărată, să iert ce m-a mâhnit și să mă străduiesc să fac din orice zi „cea mai frumoasă zi”.
Îmi amintesc de zilele geroase ale iernii trecute și de nerăbdarea mea de a veni vara, de a vedea soarele. Acum vara e aproape pe sfârșite și parcă simt un soi de junghi în stomac că nu-mi amintesc să-i fi zâmbit în fiecare dimineață. Dar mă voi bucura. Promit că mă voi bucura de fiecare zi a acestei luni, că dacă mă voi supăra mă voi lupta cu mine până voi zâmbi din nou și că voi face economie de lacrimi. Îmi promit noi amintiri plăcute în ultima lună a acestei veri.

Și vouă vă doresc multă poftă de viață, multe motive de bucurie. Vă doresc să fiți iubiți așa cum iubiți și să fiți cea mai bună versiune a voastră. Să nu vă sfiiți să vă asumați greșelile și să pășiți prin viață dansând.
Să aveți o lună extraordinar de frumoasă și să păstrați într-un colț de suflet câteva raze din soarele lui august pentru zilele mai puțin însorite…

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. intr-adevar a mai trecut o vara, a mai trecut o luna…o luna, pentru mine dureroasa, poate cea mai dureroasa caci am asteptat-o cu atata nerabdare si speranta si mi-a adus in schimb dezamagire si multe lacrimi. la fel ca si tine nu stiu dac a au fost mai numeroase zilele in care am zambit fata de cele in care am plans…sper ca toamna aceasta sa ma ajute sa uit si sa trec peste tot ceea ce mi-a lasat in suflet vara…rani…adanci care cu timpul se vor cicatriza dar a caror urma va ramane acolo ca sa-mi aminteasca sa nu repet povestea si sa fiu puternica…imi place toamna pentru ca aduce cu sine liniste si racoare, insa nu-mi place pentru ca imi aduce melancolie…acum sper sa imi aduca numai liniste si uitare. bine ai venit, toamna!

  2. Toate trec.!cu multa rabdare..si cu multa dragoste in suflet..toate ranile..toate supararile vor trece!Trebuie sa profitam din plin fiecare moment,fiecare clipa,fiecare anotimp are rostul lui si bucuria lui!

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Optimism vs. Pesimism

Cum stabilești dacă un om este pesimist sau optimist? În funcție de ce criterii? De dispoziția lui dintr-o zi în...

Închide