Hibiscus purpuriu, de Chimamanda Ngozi Adichie

hibiscus-purpuriu_1_fullsize

„În oraşul Enugu – Nigeria, Kambili, de cincisprezece ani şi fratele ei mai mare, Jaja, duc o viaţă privilegiată. Tatăl lor,  Papa, este un om de afaceri bogat şi respectat; locuiesc într-o frumoasă casă şi merg la o  şcoala misionară exclusivista. Dar, după cum destăinuie Kambili, în povestirea ei blândă, viaţa lor de acasă nu e nici pe departe atât de armonioasă cum  pare. Tatăl ei, un om fanatic de religios, are aşteptări imposibil de îndeplinit de la copiii şi de la soţia lui, pedepsindu-i crunt dacă nu ating perfecţiunea. Viaţa de acasă e tăcută şi sufocantă.
Atunci când mătuşa iubitoare şi deschisă a lui Kambili îşi convinge fratele să-i lase pe copii în vizită la Nsukka, Kambili şi Jaja fac prima lor călătorie singuri. Odată ajunşi în apartamentul mătuşii Ifeoma, ei descoperă o lume complet nouă. Cărţile stau îngrămădite pe rafturi, aerul e pătruns de miros de curry şi de nucşoară, iar râsetele verilor ei răsună prin toată casa. Jaja învaţă să grădinărească şi să muncească cu propriile mâini, iar Kambili se îndrăgosteşte în ascuns de un preot tânăr şi charismatic. În momentul în care o lovitură de stat ameninţă să distrugă ţara, iar Kambili şi Jaja se întorc acasă schimbaţi datorită libertăţii pe care o trăiseră, tensiunea în familie se înteţeşte şi Kambili trebuie să găsească forţa de a-i ţine împreună pe cei dragi, dupa ce mama ei comite un act al disperării.”

Africa naşte întotdeauna poveşti dramatice şi nici aceasta nu face excepţie. Prin intermediul acestei cărţi suntem purtaţi în inima Africii şi pătrundem în viaţa unei familii înstărite, dar nefericite. Religia este dintotdeauna şi va rămâne o armă, care pe unii oameni îi transformă în monştri, căci anumite concepte sunt înţelese sau aplicate greşit. Un astfel de monstru ne este înfăţişat şi în persoana lui Papa, tatăl lui Kambili. Catolic convins, acesta ajunge la extreme din acest punct de vedere, iar fanatismul său se răsfrânge în cel mai dur mod asupra familiei sale. Pe de o parte Papa este omul credincios care îşi ajută aproapele, care este binefăcătorul comunităţii făcând numeroase donaţii Bisericii şi ajutând pe oricine are nevoie de ajutor material. Pe de altă parte Papa este tatăl care devine un tiran cu copiii şi cu soţia lui motivat de aceeaşi religie. Copiii săi duc o viaţă de pustnici şi sunt pedepsiţi aspru în numele Domnului pentru cele mai mărunte şi mai neînsemnate „păcate”. Aşadar, Papa este genul de personaj ambiguu, pe care nu îl poţi urî în totalitate, dar care îţi stârneşte o furie mocnită.

Pe parcursul romanului ajungi să le plângi de milă lui Kambili şi lui Jaja, mamei lor, căci în lumea creionată de autoare capul familiei taie şi spânzură, iar ceilalţi îndură fără să se poată revolta.

Titlul cărţii – Hibiscus purpuriu – este simbolic. Acesta reprezintă libertatea pe care Kambili şi Jaja o gustă pentru prima oară în Nsukka. Jaja aduce un lăstar de plantă şi în Enuku atunci când se întorc acasă şi după un timp acesta înfloreşte şi în grădina lor de acasă. Şi la propriu şi la figurat.

Nu pot spune că am rămas profund impresionată de această poveste. Uneori chiar mă simţeam tentată să renunţ la ea. E un pic apăsătoare şi plictisitoare pe alocuri, însă subliniază un aspect important al vieţii – acela că excesul, de orice natură, te afectează atât pe tine însuţi, dar mai ales pe cei din imediata ta apropiere. În acest context religia pare a fi mai degrabă un viciu, unul extrem de periculos. În numele religiei s-au distrus lumi, au murit oameni. Ceva nu e în regulă cu noi…ceva e foarte foarte greşit!

Citate:

„Oamenii nu vorbesc întotdeauna conduşi de raţiune.”

„Uneori viaţa începe atunci când se termină căsnicia.”

„Mă simţeam de parcă nu eram acolo, că doar puteam să observ masa unde puteai să spui orice, oricând, oricui, unde aerul era liber şi puteai respira cum pofteai.”

„Am râs pentru că străzile neasfaltate din Nsukka acoperă maşinile cu o peliculă groasă de praf în sezonul harmattanului şi cu tină cleioasă în anotimpul ploios. Pentru că pe drumurile asfaltate răsar gropi ca nişte cadouri surpriză, iar aerul miroase a dealuri şi istorie şi lumina împrăştie nisipul şi-l transformă în pulbere de aur. Pentru că Nsukka este în stare să-ţi elibereze ceva din stomac, care ţi se ridică până în gât şi apoi se tranformă în cântec de libertate. Ca şi râsul.”

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns