Iarnă la Paris, de Imogen Robertson

1162300

„Maud Heighton vine la Paris pentru a învăţa să picteze la faimoasa Academie Lafond, dar şi pentru a scăpa de constrângerile şi sărăcia din micul său oraş natal. Această aventură presupune mult curaj, căci Parisul înghite o mulţime de bani: în vreme ce colegele sale se bucură din plin de strălucirea oraşului şi de beneficiile unei vieţi lejere şi boeme, Maud alunecă periculos spre o existenţa sordidă, pe muchie de cuţit. Fiind pe punctul de a muri de foame şi de frig în iarna pariziană, ea acceptă să devină însoţitoarea tinerei şi frumoasei Sylvie Morel. Dar aceasta are un secret: dependenţa de opiu. Pe măsură ce Maud se afundă tot mai mult în lumea lui Morel – o lume a eleganţei şi a luxului -, secretele acesteia devin secretele ei.
Iar înainte de sosirea Anului Nou, ajunge să se confrunte cu o minciună care o va propulsa direct în întunericul periculos şi adânc ce pândeşte de dincolo de strălucirea oraşului luminii.”

Romanul ăsta mi-a plăcut și nu prea mi-a plăcut. I-a lipsit ceva, ceva important, acel ceva care face diferența între un roman bun și unul de duzină. Nu are o intrigă care să te captiveze din prima și nici personajele nu sunt memorabile. Autoarea nu s-a străduit prea mult ca să o pună în valoare nici măcar pe Maud, personajul principal.  Nu prea mi-am dat seama ce a vrut de fapt să scoată în evidență prin povestea asta – dacă a vrut să readucă în prezent faimoasa Belle Epoque a  Franței, pe care oricum a schițat-o destul de vag în linii mari, dacă scopul a fost să ajungă la inundațiile teribile din iarna lui 1910 care au devastat Parisul sau dacă întregul roman se vrea a fi un thriller oarecum istoric dacă există cumva genul ăsta… Oricum, cert este faptul că ceva nu s-a legat cum trebuie!

Prima parte a romanului este destul de plictisitoare, acțiunea se desfășoară prea lent, personajele ne sunt introduse rapid și superficial. În imaginația mea nu am putut să-i fac un portret lui Maud sau să ajung să o îndrăgesc. Cumva, autoarea reușește să te țină departe de personaje, rămânând de la început până la sfârșit un simplu spectator, fără a te implica din punct de vedere emoțional. Mi s-a părut puțin ciudat ca să fiu sinceră.

A doua parte este ceva mai alertă, acțiunea se precipită, totul ia o întorsătură neașteptată. Viața lui Maud e zguduită din temelii din cauza unei trădări pe care pur și simplu nu are cum să o anticipeze. Apoi tot ce își dorește este să se răzbune, iar momentul răzbunarii ei coincide cu acele inundații de care spuneam la început. Totuși unele faze mi s-au părut cam trase de păr, foarte puțin credibile. După umila mea părere cred că subiectul avea potențial și putea fi exploatat, dar în cazul de față lucrurile nu s-au întâmplat așa. E ca un ghiveci cartea asta. Nu e rău la gust, dar se putea mult mai bine!

Nu pot să zic că o recomand. Chiar depinde de starea pe care o ai când te apuci de genul ăsta de carte, de gustul în materie de cărți și chiar de așteptările pe care le ai după ce îi citești descrierea. Lecturi plăcute! ✌️

Fragmente:

„Uneori, nu ne dăm seama cât de mult suferim până când nu scăpăm de acea suferință.”

„Bărbații se îndrăgostesc de femeia care pleacă sau de cea care tocmai a venit.”

„În anumite lucruri rele trebuie să bagi cuțitul încins și să scoți partea otrăvită chiar dacă te va costa puțină carne.”

„Câteodată avem nevoie de noroc sau de întâmplare ca să rupem legăturile cu trecutul.”

„Cele mai bune lecții erau acelea pentru care plăteai. Doar acelea îți rămâneau în memorie.”

Lasă un răspuns