„Iluzii în ambalaje de carne”, de Gabriel Petru Băețan

În versurile lui Gabriel Petru Băețan am descoperit un om sensibil, sincer și extrem de talentat. Îmi place stilul lui curat, ordonat și metaforele superbe pe care le folosește. Vorbește atât de frumos despre iubire, despre Dumnezeu, vorbește frumos chiar și despre tristețe.

„Iluzii în ambalaje de carne” nu este doar un simplu volum de poezii ci este însuși sufletul autorului așternut în cuvinte alese, pregătit fiind pentru reprezentația la scenă deschisă în fața oamenilor.

Vă recomand cu căldură acest volum minunat de poezii prin intermediul căreia veți pătrunde în ținutul unui suflet cald!

Facerea lumii

când a zidit umanitatea
Dumnezeu a început
cu locul copilăriei mele
cu vibraţia luminii din curtea bunicii
cu mirosul de cais ars de pe verandă
cu răcoarea din antreul casei
şi gustul sfânt de brânzoice
rumenite în cuptorul cu vatră

a pilonit la umbra casei
leagănul acela care mă purta până la cer
şi liliacul care încărca aerul
în dimineţile copioase de vară

Dumnezeu şi-a desăvârşit creaţia
în palmele blânde ale bunicii
în rugăciunile ei umile
în înţelepciunea bunicului
şi evlavia privirii sale

exilat pe o insulă fără Dumnezeu
mă intorc cu fiecare gest
la religia propriei familii
la o casă în care lumea mea
începe şi se termină.”

 

Tu eşti biblioteca mea

toată informaţia din univers
concentrată într-o singură inimă…

în paginile pielii tale
sunt arhivaţi toţi clasicii
alfabetul orbilor
şi biblia nefericiţilor…

tu eşti biblioteca mea
recitită la nesfârşit de ochii atingerilor mele
indescifrabilă
de la prefaţă până la erată
răspunsul la toate întrebările
şi întrebarea la care aş putea răspunde
în nenumărate moduri

trupul tău nu are niciodată nevoie de copertă
te răsfoiesc în toate modurile posibile
fără să mă satur…

tu eşti poezia şi proza într-o perfectă armonie
tu mă faci să oscilez între comedie şi dramă
între nopţi metaforă şi dimineţi nescrise
când silueta ta de stilou se topeşte
în cerneala proaspătă a cerului
tu eşti prima şi ultima pagină a vieţii mele

tu ai putea lua cu uşurinţă premiul Nobel la literatură
pentru simplu fapt că te laşi scrisă
pe aşternuturi…”

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Copaci fără pădure

Copaci fără pădure Suntem ca doi copaci La margini de poteci Stând unul lângă altul Singuri în nopțile reci. Crengile...

Închide