Imperfect

large

Mi-era dor să mă trezesc dimineață târziu și să privesc în oglinda scăldată în soare un chip senin, cu ochi calzi și blânzi. Mă săturasem de acei ochi încercănați și obosiți, triști, lipsiți de viață și de chipul inexpresiv și rece care mă sfida de fiecare dată când mă așezam, lipsită de chef, în fața oglinzii.
Mi-era dor să râd, să râd zgomotos și colorat.
Mi-era dor să nu mai simt doruri inexplicabile, de nestins, doruri care mă sufocau, doruri care mă dureau, doruri care mă tulburau.
Mi-era dor să mă simt liberă, să nu mă mai supun niciunei reguli, să alerg, să dorm, să visez, să tac.
Mi-era dor să cred din nou în ceva.
Mi-era dor să găsesc în brațele lui toate răspunsurile până rămâneam fără întrebări.
Mi-era dor de lacrimi de fericire și de emoții copleșitoare.
Mi-era dor de o zi în care să nu fac nimic remarcabil, dar în care să îmi simt sufletul vibrând de viață.
Mi-era dor de simplu, de sincer, de sublim.
Mi-era dor de mare, de nisip, de valuri care ajung întotdeauna la mal.
Mi-era dor de părți din mine care s-au pierdut și pe care nu le-am mai regăsit niciodată.
Mi-era dor de tot ce-mi lipsea.

Iustina Ţalea Dinulescu

This Post Has 2 Comments

  1. Ela

    Imi este dor de tot ce ai scris,ma regasesc in randurile tale. Felicitari ptr tot ceea ce faci.Ma bucur ca mai exista astfel de oameni in zilele de astazi. Numai bine.

  2. bleoca simona

    Mă regăsesc

Lasă un răspuns