În țara norului alb, de Sarah Lark (#1)

„O saga de familie plină de culoare în minunatele ținuturi din Noua Zeelandă.
Londra, anul 1852: Două tinere femei pornesc la drum spre Noua Zeelandă. Pentru ele, călătoria reprezintă începutul unei vieți noi – ca viitoare soții ale unor bărbați pe care nu-i cunosc. Nobila Gwyneira a fost promisă fiului unui bogat ‘baron al oilor’ și tânăra guvernantă Helen a acceptat să se mărite cu un fermier. Destinul lor se va împlini în această țară străină, care le-a fost descrisă ca un paradis. Oare își vor găsi fericirea și dragostea la celălalt capăt al lumii?
Un roman fascinant despre dragostea și ură, încrederea și dușmănia a două familii ale căror destine se întrepătrund.”

Anul acesta se împlineau trei ani de când îmi doream din tot sufletul să citesc trilogia În țara norului alb. Motivul pentru care nu am putut să o fac a fost faptul că primul volum a dispărut pur și simplu de pe piață și nu reușeam să îl găsesc nicăieri. Așa că vă imaginați bucuria imensă atunci când cei de la Rao au anunțat că primul volum, cel care dă și numele trilogiei, va fi retipărit într-o nouă ediție. Așadar, mi-am pus viața pe pauză și-am plecat în Noua Zeelandă, cu inima deschisă către o nouă aventură fascinantă. Și a fost grozavă, exact așa cum mă așteptam!

Contextul istoric: Colonizarea Noii Zeelande

Noua Zeelandă a fost descoperită în anul 1642 și a fost cartografiată în anul 1769. Primii coloniști albi au început să populeze Insula de Nord începând din anul 1790, însă adevărata colonizare a avut loc din 1830, iar ținta a fost Insula de Sud, în care se și petrece acțiunea romanului.

Nici titlul cărții nu este ales la întâmplare. Băștinașii – maori – au supranumit acest ținut Țara norului alb, deoarece atunci când au descoperit-o pentru prima oară, noua lor patrie li s-a înfățișat învăluită într-un nor alb dens.

Citind cartea lui Sarah Lark aș putea să jur că am fost în Noua Zeelandă și am văzut cu ochii mei pășunile întinse de un verde intens, munții cenușii cu zăpadă pe vârfuri, râurile cu apă cristalină, dar mai ales am putut să simt liniștea. Acea liniște pe care ți-o oferă doar natura unui astfel de loc, un loc în care omul reprezintă doar o treime din întreg, în care el, prin ambițiile lui tot mai mari, nu reușise încă să distrugă echilibrul. Norocul meu este că povestea nu se termină aici, deci încă mă mai pot bucura de peisajul superb!

Personajele principale

Gwyneira a fost o explozie de energie și de viață. A fost ca un curcubeu. Un spirit liber, dornic de aventură, care nu își găsea nicidecum locul în nobilimea engleză, încorsetată la propriu și la figurat în reguli de conduită. Ea nu putea fi cum își doreau părinții ei să fie. Nu era o tânără obișnuită și nu avea aspirațiile fetelor de vârsta ei. Nu visa la prințul bogat, care venea să-i ceară mâna pentru a o transforma într-o doamnă care planta o grădină de trandafiri în timpul liber și dădea ordine la servitori. Lui Gwyn îi placea să călărească și o făcea ca un bărbat adevărat (spre disperarea mamei sale) și îi placea să se ocupe de îngrijirea turmei de oi a fermei tatălui său. Era o fire curioasă și îndrăzneață, iar ideea de a pleca în Noua Zeelandă și de a începe o viață cu totul diferită s-a pliat grozav pe personalitatea ei, indiferent care au fost acțiunile care i-au îndreptat pașii acolo. Acțiunea romanului se întinde pe mai bine de douăzeci de ani, așa că transformarea Gwyneirei este uluitoare. Din tânăra de șaptesprezece ani care pleca spre necunoscut neștiind nici măcar cum se fac copiii, Gwyn se transformă într-o femeie puternică, care reușește să țină piept tuturor greutăților vieții. Pentru că forța a fost mereu în ea. Un personaj atât de viu și de frumos construit, căruia îți este imposibil să-i reziști.

Helen, pe de altă parte, a fost exact opusul Gwyneirei. Cumpătată, temătoare, un pic cam rigidă. Fiică de pastor, a crescut cu frica de divinitate, iar personalitatea ei s-a modelat după regulile și rigorile impuse de religie. Călătoria ei în Țara norului alb a fost pripită. E cu neputință de imaginat cum ar pleca cineva la capătul lumii, ca să se căsătorească cu un necunoscut. Dar atunci era posibil. Pentru unele tinere, care nu aveau nicio zestre, asta era singura și ultima șansă. Helen însă nu își găsește acolo marea iubire, dar reușește să lase o urmă importantă în istoria locului, făcând ceea ce știa și îi placea dintotdeauna. Ea îi învață pe copiii maori să scrie și să citească. Helen nu a fost niciodată o femeie pricepută la muncile unei ferme, dar a fost o profesoară excepțională.

Prietenia celor două femei a fost un reper în viața fiecăreia dintre ele. Deși soțul lui Helen și socrul lui Gwyn erau dușmani, ele două au știut cum să se păstreze una pe cealaltă.

Acest roman nu este însă doar despre prietenia celor două sau despre viețile lor. Este o poveste atât de complexă, care atinge atât de mult aspecte, încât mi-e teamă să povestesc mai mult. În această carte am descoperit o lume fascinantă, care mi-a dezvăluit detalii prețioase despre maori și tradițiile lor, despre vânătorile de foci și balene, care m-au dezgustat și m-au revoltat cumplit, despre prostituție, ca ultimă formă de supraviețuire și…despre sufletul omului care nu își găsește locul niciunde și care nu se recunoaște pe sine însuși. Pare că vorbesc în dodii, dar cei care au citit cartea vor ști cu siguranță la ce mă refer.

Din carte nu lipsesc nici poveștile de dragoste, nici triunghiurile amoroase, nici răsturnările de situație care te lasă cu gura căscată, dar mai ales nu duce lipsă de momente emoționante. Autoarea știe să te țină prezent prin ceea ce te face să simți. E foarte ușor să devii una cu povestea, să te simți Gwyneira, Helen, Lucas sau Daphne și să suferi cu și pentru ei. E ușor să închizi ochii și să te vezi galopând pe câmpuri, cu vântul adiindu-ți prin păr. E atât de ușor să te simți acolo.

Cineva spunea despre Sarah Lark că te face să-ți fie dor de locuri pe care nu le-ai văzut niciodată. Este cât se poate de adevărat. Oh, da. Aproape că îmi vine să-mi fac bagajul și să îmi iau un bilet doar dus către Noua Zeelandă!

Recomand cu drag romanul. Pentru cei pasionați de ficțiune istorică este o lectură obligatorie. Eu continui călătoria cu Cântecul maorilor. Pe curând!

Romanul a apărut la editura Rao, și îl găsiți la Libris.

Rating Goodreads: 5/5*

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Soția secretă, de Gill Paul

"O mare ducesă rusă și un jurnalist englez. Uniți printr-unul din cele mai mari mistere ale lumii... 1914. Rusia se...

Închide