Informatorul, de John Grisham

DSC_9679
„Lacy Stoltz este investigator pentru Baroul din Florida. E avocată, nu polițistă, iar sarcina ei este să preia cazurile care se referă la abaterile judiciare. După nouă ani în cadrul Baroului, ea își dă seama că totuși cele mai multe probleme sunt cauzate de incompetență și mai puțin de corupție. Lacy Stoltz nu s-a așteptat să nimerească în raza gloanțelor. Jobul ei este să investigheze abaterile judecătorilor din statul Florida, dar, până acum, cazurile ei n-au prezentat niciun fel de risc, decât riscul de plictiseală. Lucrurile se schimbă când Greg Myers, un avocat care și-a pierdut dreptul de a profesa, îi aduce la cunoștință detaliile unui caz cu potențial. Myers reprezintă interesele unui informator care cunoaște dedesubturile unei înțelegeri dintre un judecător și un cartel de crimă organizată. Judecătorul corupt împreună cu asociații săi au facilitat construirea unui cazinou pe pământul unui trib amerindian. Două persoane și-au pierdut viața pentru că s-au opus proiectului, iar cea de-a treia este în închisoare pentru uciderea primilor doi, o crimă înscenată. De la construcția cazinoului, judecătoarea s-a îmbogățit subit. Nimeni nu o bănuiește de nimic… până acum. Va reuși Lacy să o demaște pe cea mai coruptă judecătoare din istoria americană?”  

„Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică.” – Blaise Pascal 

Ei bine, iată genul de carte care nu m-ar fi „tras de mânecă” de pe raft. Lumea juridică nu mă atrage în mod deosebit, motiv pentru care nu sunt convinsă că de una singură aș fi ales romanul acesta. DAR le mulțumesc celor de la editura Rao pentru provocare. Îmi place să ies din zona mea de confort literar și să încerc ocazional subiecte cu care nu sunt familiarizată ori autori cu renume, dar pe care eu i-am ocolit. Deși John Grisham este un nume în literatura de acest gen în cazul meu a fost prima „întâlnire” cu el. Și mi-a plăcut.

Vă mărturisesc cu sinceritate că prima sută de pagini a mers ceva mai greu, acțiunea fiind mai statică. După ce am trecut de acest prag valul de adrenalină s-a instalat și am reușit cu greu să las cartea din mână. Mi-a plăcut cum a fost dezvoltată povestea. Nu s-a pierdut niciun detaliu pe drum, personajele au fost plăcute și interesante.

Informatorul zugrăvește lumea coruptă a celor care cred că pot cumpăra orice și pe oricine cu bani și un sistem judiciar anevoios, care de prea multe ori lucrează în favoarea nedreptății și care poate fi cumpărat cu ușurință pentru un preț potrivit. O ironie, un paradox. Povestea din spatele judecătoarei McDover este o picătură minusculă într-un ocean de fărădelegi. Corupția a atins cote alarmante peste tot în lume, iar noi nu mai avem arme ca să luptăm cu atâția monștrii. În contextul politic actual am citit Informatorul copleșită de neputință. M-am întrebat dacă mai avem totuși vreo scăpare, dacă lupta împotriva celor care ne trag în jos și ne ruinează va avea într-o zi sorți de izbândă. M-am întrebat câte Lacy și câți Hugo caută adevărul și luptă pentru justiție în numele nostru, al tuturor.

Lacy Stoltz este o femeie încăpățânată și curajoasă. Deși este la un pas de a-și pierde viața pentru că începe să pună întrebări incomode în stânga și în drepta, nu renunță. Lupta pentru dreptate devine din ce în ce mai periculoasă, iar ea merge tot înainte, riscând totul.
Pe Lacy aș fi văzut-o mai degrabă în pielea unui procuror super badass al acuzării. Nu s-ar lăsa până nu ar obține o victorie. Totodată, postul ei mărunt și aparent neînsemnat din cadrul Biroului de Conduită Judiciară subliniază faptul că cele mai complexe mecanisme se pun în mișcare tocmai datorită acelei rotițe mici. Lacy este acea rotiță, căci reușește să strângă suficiente dovezi încât să convingă FBI-ul să se implice, declanșând astfel un întreg lanț de evenimente și de descoperiri.

Recomand romanul pasionaților genului și nu numai. Informatorul este o poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și despre lupta pentru dreptate. În final nu rămânem decât cu speranța, acel fir subțire, de care ne agățăm ori de câte ori ne simțim debusolați. Poate că totuși justiția înseamnă dreptate. Mai devreme sau mai târziu. Într-o zi…

Cartea poate fi găsită aici.

Iustina Dinulescu

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. Am tot vazut cartea asta si nu eram hotarata daca sa o iau sau nu. Tu m-ai convins, diseara ajung in librarie.

    Ma bucur sa vad o recenzie spoiler-free! Sunt atat de rare. Felicitari!

    • Multumesc frumos pentru apreciere, Delia. In toate recenziile mele incerc sa ma axez pe impactul pe care l-a avut povestea asupra mea si pe mesajul pe care aceasta il poarta, nu are sens sa fac rezumat. Te pup. Astept si parerea ta dupa ce o citesti!

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
O vară în Long Island, de Ann Brashares

"Ray și Sasha împart un dormitor, se învârt în aceleași cercuri de prieteni, au aceleași surori, dar nu s-au întâlnit...

Închide