Insula morții, de Asa Avdic

DSC_0396

„Într-un viitor alternativ, în 2037, Cortina de Fier exista încă, iar Suedia și celelalte țări scandinave au devenit protectorate în marea Uniune a Prieteniei din estul Europei, cu un regim tiranic în care mâncarea este rationalizata și doar cei sus-puși au acces la bunuri din import. Anna e un funcționar bine integrat în sistem, care, din cauza unor probleme misterioase din trecut, nu-și mai poate crește fiica. Pentru a-și spăla definitiv păcatele, liderul Uniunii o trimite într-o pretinsă ultimă misiune: se va duce pe o insulă izolată din arhipelagul Stockholm, ca să urmărească un grup de candidați  testați pentru un post în cadrul unui serviciu secret de spionaj.”

„Un roman de debut în stil orwelian…un amestec fascinant între Jocurile foamei și Zece negri mititei.”
-Booklist

Am citit 1984 al lui Orwell, am citit Jocurile foamei și am citit și Zece negri mititei. Prima mi s-a părut interesantă, pe a doua am adorat-o și de atunci nici că m-am mai „îndrăgostit” de vreun SF așa tare, iar a treia a fost cu adevărat o lectură captivantă, fiind prima mea experiență „Agatha Christie„. Dacă știți și voi despre ce e vorba în cele 3 romane enumerate atunci înțelegeți exact de ce cartea asta mi-a stârnit curiozitatea. Asa Avdic a scris un roman care este într-adevăr un amestec între cele trei povești de mai sus, dar care e…aproape! bunicel. Dacă ar fi dezvoltat mai mult povestea chiar ar fi fost unul destul de reușit. A fost zgârcită, de parcă ar fi avut un număr impus de pagini. Povestea chiar avea potențial și parcă mi-e necaz că nu m-a făcut să zic „wow”.

Anna Francis a fost un personaj ambiguu. Nu am reușit să o cunosc aproape deloc pentru că autoarea nu a oferit prea multe informații despre ea. Nu am vizualizat-o nici fizic și nu am putut să empatizez cu ea din niciun punct de vedere. În trecut, Anna a participat la un proiect numit Kizil Kum-o tabără de refugiați din Orient-și a dat greș cu ceva. Prea multe detalii nu aflăm nici noi, cititorii, căci autoarea le presară ici-colo, fracționat și incomplet. Cert este că Anna a suferit de PTSD – sindrom post traumatic. În ciuda acestui aspect, liderul Națiunii ține morțiș să o trimită pe ea în mod special într-o nouă misiune ultrasecretă, iar acest lucru poate fi privit în două feluri. În final oricum tot nu m-am lămurit dacă misiunea asta a fost o pedeapsă sau o „a doua șansă”.

Astfel, Anna ajunge pe insula izolată numită Isola alături de alte 6 persoane, dintre care una îi cunoaște misiunea și îi este complice la înscenarea morții, iar celelalte sunt și ele niște simpli pioni ai jocurilor de putere. Misiunea ei este să observe cum reacționează și cum se manifestă „candidații” după presupusa ei moarte. Cine devine liderul? Cine se pierde cu firea? Cum este gestionată criza? Asta ar fi trebuit ea să observe și să noteze, apoi să numească omul potrivit pentru viitoarea misiune ultrasecretă. Doar că adevărul era de fapt cu totul altul…

Candidatul potrivit urma să facă parte din grupul RAN. Din puținele detalii care ne sunt oferite aflăm că RAN este un fel de serviciu ultrasecret de spionaj, atât de ultrasupersecret încât închizi cartea și habar n-ai care e treaba cu el. Din acest motiv cartea de față și-a pierdut potențialul. Autoarea a lăsat în aer multe chestii, lucruri importante, care m-ar fi ajutat pe mine ca cititor să înțeleg lumea creată de ea, să „văd” mai bine acel viitor alternativ cu ochii minții, nu să deduc și să-mi creez singură propriile scenarii. Nici un personaj nu a fost pus în evidență, nu s-au oferit suficiente detalii despre trecutul Annei, astfel încât să faci anumite conexiuni cu Anna din prezent, nu am aflat aproape nimic concret despre grupul RAN și nici despre ce presupunea misiunea pentru care se candida. Aceste lipsuri mari nu prea pot fi trecute cu vederea și fac din Insula morții un SF mediocru.

Nu mi-a displăcut, nu îmi pare rău de timpul pe care i l-am alocat. Subiectul e bun, stilul narativ e lejer și plăcut, suspansul e bine dozat. Lipsurile vi le-am spus. Decizia vă aparține.

Insula morții este o poveste despre testarea limitelor prin constrângere. Joci sau mori? Joci sau îți pierzi libertatea? Joci sau? Înțelegeți ideea.

Mulțumesc editurii Rao pentru exemplarul oferit. Cartea poate fi găsită aici.

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Aleea cu licurici, de Kristin Hannah

"În vara agitată a anului 1974, Kate Mularkey pare că s-a împăcat cu faptul că viața nu are să-i ofere...

Închide