Iubiri cu parfum de trecut

Se spune că oamenii se tot schimbă, însă amintirile rămân aceleasi… mai ales cele dureroase.
Adeseori, încercăm să ne convingem pe noi și pe ceilalți că trecutul a rămas în urmă, că toate lacrimile s-au uscat și că toate rănile s-au închis.
Nu știu dacă e așa. Nu știu dacă depășim cu adevărat unele momente care au lăsat urme adânci în sufletele noaste. Nu știu dacă o inimă rănită și tot bandajată cu arome de iubire mai poate iubi la fel de mult și de frumos. Nu știu când și cum ne moare iubirea și nu știu cât timp trebuie să treacă pentru a spune că te-ai vindecat de tot.

Ai simțit vreodată că nu iubești de ajuns? Ai primit mai mult decât ai reușit să dăruiești înapoi? Ai avut vreodată senzația de deja-vu și te-a cuprins panica?
Eu da. Am simțit toate astea. Am crezut că am lăsat totul în urmă, dar umbrele poveștilor trecute și-au pus amprenta și pe prezentul meu. Nu mi-au dat pace. M-au făcut să mă simt incompletă, defectă, ciudată. M-au făcut să mă simt vinovată și egoistă. Mi-au impus limite de iubire.
Când ți-e teamă te simți vulnerabil și nesigur. Ți-e teamă să iubești, ba chiar ți-e teamă și să te lași iubit, de parcă aștepți ca istoria să se repete din nou.
Otrava iubirilor apuse te amărăște. Te schimbă. Te îngrădește.

M-am schimbat. Am iubit în mai multe moduri, de fiecare dată altfel. M-am lăsat purtată pe aripi de tandrețe, am crezut vorbe mincinoase și am alergat către brațe care să mă iubească. Dar de cele mai multe ori tot singură m-am simțit. Lucruri care trebuiau să mă împlinească, mi-au adus neîmpliniri și regrete. Mi-au terfelit încrederea și mi-au murdărit iubirea. Au pătat-o.

Sunt momente în care primim răspunsuri la întrebări pe care nu le punem și momente când căutăm răspunsuri la întrebări pe care ni le punem, dar pe care le găsim târziu, târziu…
Cred că iubirea se învață mereu și cred că fantomele trecutului ne bântuie multă vreme. Și mai cred că trebuie să ne lăsăm iubiți și să ne urlăm nesiguranțele și neîmplinirile în singurătatea celor 4 pereți ai camerelor noastre. Doar acolo.

Să iubim. Să ne lăsăm iubiți. Să ne autodepășim. – Se numește supraviețuire.

Iustina T. ©

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

8 Comments

  1. Foarte frumos.

  2. fekicitari!

  3. foarte foarte frumos este parte din viata mea

  4. esti o persoana deosebita si totul este minunat ! pupici

  5. Este greu sa supravietuiesti, sa evoluezi, sa te rupi de trecut, dar se poate, daca gasesti o persoana care si ea vrea sa evolueze odata cu tine,sa ai puterea sa faci ceva, incapatanare curata se numeste, sau a nu a avea de ales decat sa ti fortezi destinul pt ca nu te asteapta nimic in trecut, nu te asteapta nimeni im general, si trebuie sa te descurci singur.

    • Pt Maria.
      ……..toti supravietuim, dar evolutia nu e o srada cu sens unic. Nimeni nu ne asteapta, insa noi putem astepta. In general iubim pe cei ce nu ne iubesc. Putine sunt datile in care domneste reciprocitatea, iar atunci nici macar nu ne dam seama. Dragoste…. E dureroasa……dureros de placuta!

  6. foarte bine zis si foarte adevarat,bun articol!

  7. frumoase randuri….mi-au mers la suflet! multumesc!

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
FEMEIA – Instructiuni de folosire

"Femeia pe care tocmai vrei s-o întrebuintezi a fost facuta din iubire, si de aceea nu poate functiona fara acest...

Închide