Jurnalul unui an plin

13866ee35680a34d53d0670abef253b7

Anul 2016 a trecut ca o fracţiune de secundă. Pentru mine a fost însă, unul extrem de intens. A fost anul schimbării absolute. Am trăit fiecare clipă, am ales să privesc mai mult partea bună a lucrurilor, să înţeleg mai mult oamenii din jurul meu şi să nu-i mai judec. Am testat prietenia şi am văzut că are o limită, că unul din doi trebuie să facă un pas înapoi către cel care rămâne în urmă. Prietenia se redescoperă mereu, la fel ca iubirea. Am cunoscut câţiva oameni noi, oameni minunaţi pe care i-am întâlnit exact când aveam nevoie sufleteşte de ei.

Cred că nici un alt an nu fost atât de încărcat emoţional pentru mine. A fost anul în care am învăţat să-mi încep zilele gândindu-mă la altcineva în afară de mine. A fost anul colicilor, al primului meu „mama”, al primilor dinţişori şi primilor paşi în lume. A fost anul în care am învăţat că fericirea e cel mai la îndemână lucru, dacă ştii încotro să priveşti şi să-ţi alegi oamenii potriviţi cu care să te inconjori. A fost anul cel mai plin. Plin de iubire, de inocenţă, de nou.

Mă simt minunat făcând retrospectiva lui 2016. Mă simt minunat gândindu-mă câte am realizat în cele doisprezece luni care s-au scurs. Îndrăznesc să sper ca anul care vine va fi cel puţin la fel de reuşit ca acesta.

Vă mărturisesc cu sinceritate că simt lipsa a ceea ce făceam aici în anii precedenţi, dar am învăţat de asemenea să o compensez. În speranţa că nu v-a dezamăgit prea tare absenţa mea în acest an şi că nu m-aţi uitat complet, vă doresc ca anul 2017 să vă aducă sănătate, pentru a vă bucura din plin de viaţă viaţă!

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Be Unique by Mihaela CUCEU

Craciunul este o sarbatoare magica. Pentru noi, anul acesta, se sarbatoreste in 3, deci este cu atat mai deosebit. La...

Închide