Leandrul alb, de Janet Fitch

leandrul-alb_1_fullsize

Leandrul alb este uneori otrăvitor. Ca și dragostea unei mame…  

„Astrid Magnussen este o fetiţă de 12 ani care locuieşte în California cu mama ei, Ingrid, o poetă cu spiritul liber. Într-o zi, Ingrid se îndrăgosteşte de un bărbat care îi frânge inima şi îi distruge viaţa. Pentru a se răzbuna, Ingrid îl ucide cu otrava florii ei preferate: leandrul alb. Ea este trimisă la închisoare pe viaţă, iar Astrid începe peregrinările prin nenumărate orfelinate. Timp de aproape un deceniu, ea cunoaşte dragostea interzisă, religia, ameninţarea morţii, drogurile, foametea, şi sentimentul de a fi iubită. În toţi aceşti ani, ea ţine legătura cu mama ei prin scrisori. Şi, în timp ce Ingrid îi insuflă fiicei ei puterea de a supravieţui, Astrid îşi învaţă mama despre dragostea adevărată.”

Iată o poveste pe care nu o poți lăsa din mână. Povestea unei copile care devine femeie înainte de vreme din pricina greșelilor mamei sale. Un roman tulburător despre supraviețuire, despre lupta lui Astrid cu viața și cu popriile decizii. Mi s-a părut un personaj fascinant prin prisma trăirilor sale atât de intense. Întregul roman este povestit la persoana I, vocea fiind a lui Astrid, lucru care te face ușor să intri în pielea personajului și să simți că ești acolo, că faci parte din povestea ei.
Fascinant mi s-a părut și personajul mamei sale – Ingrid. O femeie care deși era egoistă și rece, calculată și plină de sine, a reușit totuși să-i transmită fiicei sale darul de a lupta cu tot ce îi iese în cale. „Să nu uiți cine ești, Astrid!„, îi spunea ea de fiecare dată.
Am văzut și filmul realizat după carte, dar este dezamăgitor. Mult, mult sub carte, deși actorii joacă bine, însă faptul că au scos atâtea chestii importante din acțiune pentru mine a fost slab. Așa că vă recomand cartea cu cea mai mare încredere.
O găsiți aici.

Vă las mai jos și câteva fragmente:

„Nu e amuzant? Îmi savurez ura mult mai mult decât am savurat vreodată dragostea. Dragostea e temperamentală. Obositoare. Are exigențele ei. Dragostea te folosește. Se răzgândește. Dar ura… Este ceva de care te poți folosi. O poți sculpta. O poți mânui. Este tare sau moale, după cum ai nevoie. Dragostea te umilește, dar ura te alină.” – Ingrid

„Mă gândeam cât de firave erau legăturile dintre mamă și copii, dintre prieteni, rude, lucruri care crezi că sunt eterne. Orice se poate pierde, mai ușor decât și-ar putea imagina cineva. […] Oamenii se pierd unii pe alții, mâinile li se despart în mulțime.” – Astrid

„Așa plecau fetele. Își făceau valiza și plecau pe pantofii cu toc. Se prefăceau că nu plâng, că nu e cea mai rea zi din viața lor.” – Astrid

„Singurătatea este condiția umană. Cultiv-o. Felul în care își croiește un tunel în tine îi permite sufletului să crească. Nu te aștepta vreodată să depășești vârsta singurătății. Nu spera să găsești vreodată oameni care să te înțeleagă, pe cineva care să umple spațiul acela. O persoană inteligentă și sensibilă este excepția, marea excepție. Dacă te aștepți să găsești oameni care să te înțeleagă, o să-ți vină să ucizi de disperare. Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să te înțelegi pe tine, să știi ce vrei și să nu lași vitele să-ți stea în drum.” – Ingrid

„Uram etichetele, oricum. Oamenii nu puteau fi puși în categorii – prostituată, casnică, sfântă -, așa cum sortezi corespondența. Eram atât de schimbători, de alunecoși cu temerile și dorințele noastre, cu idealuri și perspective, nestatornici ca apa.” – Astrid

„Perlele nu erau chiar albe, ci de un bej cald stridie, și aveau mici noduri între ele astfel încât, dacă se rupeau să nu pierzi decât una. Îmi doream să fi fost și viața mea așa, înnodată astfel încât, chiar dacă ceva se rupea, întregul să nu se descompună.” – Astrid

„Ce era frumusețea dacă nu voiai s-o folosești, ca pe un ciocan sau ca pe o cheie? Era doar un lucru pe care alții să-l admire, sau să-l invidieze, sau să-l disprețuiască. De care să-și prindă visele ca de un cârlig pe un perete gol.” – Astrid

„Nu m-a luat nimeni, mamă. Mâna mea n-a alunecat niciodată din strânsoarea ta. Nu așa s-a dus totul de râpă. Eram mai degrabă ca o mașină pe care o parcai beată fiind, și apoi nu-ți mai aminteai unde o lăsaseși. […] Crezi că poți să mă vezi? Atunci spune-mi: Cine sunt? Nu știi. Ochii mei nu sunt albaștrii de gheață, nuanțați cu amestecul tău special de frumusețe și cruzime. Sunt întunecați ca vânătăile de pe interiorul brațului și nu zâmbesc niciodată.” – Astrid

„Iubirea e o poveste de adormit copiii, un ursuleț de plus, familiar, cu un ochi lipsă. Iubirea e o jucărie, un simbol, o batistă parfumată. Iubirea e un cec, unul care poate fi falsificat, care poate fi încasat. Iubirea e o plată care ajunge la scadență.” – Ingrid

„Ce e trecutul? Un maldăr de ziare mucegăite în garajul unui bătrân.” – Astrid

 

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Am apreciat articolul, e foarte interesant

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
E ea, femeia

Atunci când zâmbește, zâmbetul ei e ca un răsărit de soare. Atunci când e tristă, e ca o fotografie alb...

Închide