Luna din palat, de Weina Dai Randel

53611082_329836940982701_8222709553842618368_n

 „Ajunsă concubina împăratului în China secolului al VII-lea, tânăra Mei învață repede că îi poate atrage atenția stăpânului în multe feluri. Ea nu iese în evidență nici prin înfățișare, nici prin daruri fantastice sau armele seducției. Totuși, îi va dărui ceva de neuitat. Pentru restul concubinelor, este indezirabilă din pricina inteligenței și a curiozității ei, dar tocmai acestea îl impresionează pe cel mai important om din China. Totul într-un moment când palatul este sfâșiat între două tabere care se lupta pentru putere. Dragostea, ambiția și loialitatea pot însemna viață sau moarte pentru femeia care va ajunge stăpâna tuturor.”

„Cumva, la un moment dat în viață, cu toții aveam nevoie să găsim o potecă printre cețurile destinelor noastre și să coborâm. Singuri.” 

Cultura și tradițiile Chinei nu îmi sunt chiar străine, dar romanul acesta m-a luat prin surprindere chiar și pe mine, pentru că perioada în care se petrece acțiunea lui mi-a fost cu totul necunoscută. Cuvântul care definește cel mai bine viețile oamenilor care au trăit în timpul dinastiilor este supunerea. Supunerea absolută a tuturor oamenilor în fața împăratului lor și supunerea femeilor în fața bărbaților-a taților, a fraților, a soților și a fiilor lor. Femeile nu aveau nicio valoare decât în  măsura în care se trăgeau din familii cu rang înalt și asta doar dacă dădeau naștere unor moștenitori. Restul femeilor erau carne de consum. Sună dur și este dur. Împăratul Tang era un fel de Dumnezeu pe pământ. Conducea prin cruzime și prin opulență. Avea sute de concubine, femei supuse care trăiau doar pentru asta-pentru a-i satisface toate poftele și fanteziile Preamăritului. Concubinele erau la rândul lor triate și aveau ranguri. Acest lucru era un motiv permanent de concurență între ele, pentru că avansarea în rang le oferea un trăi mai bun și superioritatea față de celelalte concubine. Lupta lor devenea de cele mai multe ori pe viață și pe moarte. La propriu. Femeile nu se luptau cu arme sângeroase, precum bărbații. Armele lor erau cuvintele, intrigile, înscenările, trădările. Într-o astfel de lume femeile nu puteau fi prietene, erau dușmance de moarte. Și se purtau ca atare.

„Adevărul era că semănam. Asemenea celor două părți ale unui evantai, eram în dezacord una cu cealaltă, ne luptam una cu alta, dar soarta noastră stătea în aceeași măsură în mâinile Împăratului-stăpânul, conducătorul, manipulatorul destinelor noastre.
Și nu puteam face nimic în privința asta, pentru că eram doar o toană în mintea lui, o fantezie în patul lui, un accesoriu lângă perna lui, nimic mai mult. Cream doar fire pentru câteva clipe de plăcere, dar niciodată pânza fericirii lui.

Tânăra Mei era o copilă fragedă de numai treisprezece ani atunci când a ajuns la curtea Împăratului ca și concubină. Țelul său, acela de a-și regăsi mama și de a-i asigura acesteia un trai decent, o determină pe Mei să facă lucruri de care nu s-ar fi crezut în stare. Minte, înșală, trădează și asta pentru a supraviețui. Așa cum spuneam, uneori, concurența dintre concubine ajungea să fie o luptă pe viață și pe moarte. Niciuna nu câștiga însă cu adevărat inima suveranului lor. Luptau pentru o iluzie. Mureau pentru o iluzie.

„Și eu eram ca un  pui de vierme de mătase, prinsă înăuntrul firelor țesute de conspirația dușmancelor mele, ca într-un cocon. Și, dacă nu mă supuneam, nu mă puteam transforma în fluturele care să zboare spre propriile vise și să-și urmeze propria lumină.”

Autoarea a încercat să respecte cât mai mult firul istoric și să redea cu acuratețe viața la curte, atmosfera și relațiile dintre locuitorii acesteia. Au fost multe scene care m-au șocat. Tradițiile și cultura atât de diferite dintre europeni și asiatici fac ca totul să fie atât de greu de imaginat și de digerat. Este o lume cu totul și cu totul diferită de a noastră, guvernată de alte reguli, o lume plină de cruzime, care îți dă fiori pe șira spinării.

Mi-ar fi plăcut ca povestea dintre Mei și Pheasant să fie explorată mai mult. Mi s-a părut romantică și tragică povestea lor, dar aș fi vrut mai mult. De asemenea, mi-ar fi plăcut ca personajul Mei să fie mai puternic conturat. Nu i-am putut atribui nicio față, nu m-am putut apropia de ea, nu i-am simțit determinarea.

Romanul a apărut la editura Nemira și îl găsiți aici.

Rating Goodreads: 3/5*

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Am pus-o pe lista. Am citit si Imparateasa Orhidee si Imparateasa care au ca inspiratie acelasi personaj din istoria Chinei.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Strigătul păsării kiwi, de Sarah Lark (#3)

"Povestea continuă în acest al treilea volum al seriei începute de Sarah Lark odată cu romanul În țara norului alb....

Închide