Memoriile unei gheișe, Arthur Golden

„Unei gheișe nu îi este permis să dorească. Unei gheișe nu îi este permis să simtă. Gheișa este artista lumii plutitoare. Dansează, cântă, te distrează, face orice vrei. Restul e în umbră, restul e secret.”

Fiecare carte bună pe care o citesc lasă o urmă în sufletul meu. La finalul fiecărei cărți care mă impresionează îmi spun că „aceasta e cea mai bună”, până când dau de următoarea care o depășește.
Memoriile unei gheișe cred că este cea mai bună carte din categoria ei și una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum. Mă răscolesc atât de multe sentimente încercând să vorbesc despre ea încât nu știu dacă le voi putea cuprinde pe toate… atât de tare m-a impresionat această poveste!

Așa cum bine știți, tradițiile și cultura Asiei mă fascinează de ceva vreme. Am tot citit cărți legate de China antică, însă despre tradițiile Japoniei știam doar câteva lucruri de prin filme și ce mai citisem în treacăt pe internet.
Povestea lui Sayuri am aflat-o din filmul Memoriile unei gheișe. La noi în România cartea a apărut la 2 ani după apariția filmului (știu, tipic!). Mi-a plăcut foarte mult filmul atunci când l-am văzut și povestea mi-a rămas de atunci în minte. Abia acum, după atâția ani, am reușit să citesc și cartea.
Nu pot spune cu exactitate ce anume m-a impresionat mai tare din tot ce am descoperit în universul acestei cărți. Știu doar că m-a marcat. M-a marcat într-un fel în care puține cărți au reușit să o facă.
Pare o lume incredibilă, un produs al imaginației cuiva, nicidecum lucruri care s-au întâmplat în anii 1930-1950 în Japonia.

În acea perioadă femeile erau un nimic, o cantitate neglijabilă, niște ființe reduse la tăcere, care nu aveau voie să simtă decât ce li se ordona. Și totuși, în jurul lor se învârtea totul. Dar nu în jurul tuturor, ci doar în jurul anumitor femei: gheișele – transpuse în realitatea zilelor noastre – un fel de dame de companie de lux, cu ceva mai multă demnitate aș adăuga eu.
E greu să îți formezi o părere despre o lume atât de diferită de a noastră, cu obiceiuri și ritualuri atât de ciudate, care erau însă respectate cu cea mai mare sfințenie. Totul era calculat, limitat și obligatoriu.
Mi-a rămas întipărit în minte faptul că frumusețea costă mult, că autocontrolul e un lucru esențial, că răbdarea și speranța formează acel colac de salvare care te scoate la liman, că iubirea e un sentiment nobil pentru care poți găsi forța necesară pentru a lupta o viață întreagă și că într-adevăr, anumiți oameni apar în viața noastră într-un moment cheie, trasându-i cu totul alt drum.

După ce am terminat de citit cartea am revăzut filmul. Deși a respectat acțiunea cărții, cu mici excepții, a redat mult prea puțin. În 2 ore și 19 minute a fost cuprins doar un sfert din cele 500 de pagini ale cărții. Astfel, mi-am promis că nu voi mai vedea nici un film înainte de a-i citi cartea, acolo unde este cazul.

„Nu-i poți cere Soarelui mai multă lumină sau ploii mai puțină ploaie. Pentru un bărbat, gheișa poate fi doar pe jumătate nevastă. Noi suntem soțiile de la căderea nopții.
Și totuși, să guști bunătatea după atâta răutate, să înțelegi că unei fetițe mai curajoase, decât credea, îi vor fi ascultate rugăciunile, nu poate fi numită asta fericire?
La urmă urmei, astea nu sunt memoriile unei împărătese. Nici ale unei regine. Acestea sunt altfel de memorii.”

Cu inima plină de emoție vă recomand o carte de excepție și de colecție – Memoriile unei gheișe. 
O puteți găsi aici.

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. O carte cu adevarat plina de farmec si de traire!!

Lasă un răspuns