Mi-e nu știu cum.

„- Mă iubești?
– Da!
– Mult?
– Mult, mult, mult!
– Cât de mult?
– Uite atât de mult!”
Și-apoi m-a îmbrățișat din tot sufletul și m-a redus la tăcere.

Cred că zilele astea am simțit cel mai mult lipsa unei surori. Toată viața mea mi-am dorit un frate sau o soră. Tot timpul am simțit nevoia să știu că indiferent de numărul de prieteni pe care i-aș avea mai e cineva, în afară de părinți, pe care îl pot numi „acasă”. Încă mai simt acea nevoie. Încă mai sunt un copil vulnerabil care uneori se simte singur atunci când e singur.
Mi-e nu știu cum. Mi-e dor. Mi-e lipsă. Mi-e trist. Mi-e gol în stomac și nod în gât.
Mi-e tot și mi-e nimic.

Iustina T. ©

2 gânduri despre “Mi-e nu știu cum.”

  1. inteleg perfect sentimentul…si eu sunt singura si cateodata as vrea sa vorbesc cu cineva dar nu am cu cine, cineva care e alaturi tot timpu si care nu judeca doar asculta si intelege si te accepta asa cum esti pt ca ai acelasi sange ca si el/ea !

  2. La fel am simtit si inca mai simt si eu…Si mi-am facut un vis de a fi mama a 2 copii la maturitate, dar acum sunt mama unui singur copil care tanjeste ca si mine dupa un grate ori o sora care nu cred ca va veni…Inca mi-ar place sa traiesc acest vis dar pe zi ce trece ma conving ca nu voi mai face pasul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *