Mici lucruri mărețe, de Jodi Picoult

mici-lucruri-marete_1_fullsize

„Ruth Jefferson este o asistentă medicală de culoare, cu peste douăzeci de ani de experiență. La intrarea într-o tură vrea să facă o verificare de rutină a stării unui nou-născut, însă imediat este anunțată că i s-a dat în grijă alt pacient. Părinții bebelușului sunt niște rasiști convinși, care luptă pentru supremația albilor și nu vor ca Ruth, care este afro-americancă, să le atingă copilul. Conducerea spitalului e de acord cu cererea lor, însă a doua zi bebelușul face un stop cardiac în timp ce Ruth este singură în secția de nou-născuți. Se va supune ordinelor sau va interveni? Cu empatie, inteligență și candoare, Jodi Picoult vorbește despre rasism, privilegii, prejudecăți, dreptate și compasiune – și nu oferă răspunsuri simple. Mici lucruri mărețe este o reușită extraordinară a unei autoare aflate la apogeul carierei sale. „

Jodi Picoult m-a cucerit negreșit cu Vremea plecării, dar cu acest roman a devenit unul dintre autorii mei de suflet. Scrie extraordinar de bine și reușește cu succes să atingă o coardă sensibilă indiferent de subiectul pe care îl abordează. Personajele ei sunt memorabile, vii, speciale. Cand te desparți de ele te desparți cu părere de rău, ca și cum ți-ai lua rămas bun de la niste cunoștințe vechi.

Ruth Jefferson este un personaj puternic, o femeie extraordinară, care nu este apreciată cu adevărat pentru ceea ce este și ceea ce face dintr-un singur motiv – pentru că e Neagră, pentru că e…altfel. Și tot din această cauză devine o victimă a prejudecăților și a rasismului, a nevoii umane de a găsi un vinovat pentru lucrurile rele care ni se întâmplă, a unui sistem vicios și alunecos. Întâmplarea nefericită care duce la moartea unui bebeluș o aruncă pe Ruth într-un proces dureros și nedrept, în care este acuzată de neglijenta în serviciu și de omor cu premeditare generat de dorința de răzbunare. Sistemul judiciar este, ca o ironie a sortii, cât se poate de nedrept uneori, astfel încât justiție și dreptate devin două nuanțe extrem de diferite ale aceluiași concept. Citind această carte am ajuns să cred cu tărie că „Ceea ce spui poate si va fi folosit împotriva ta.” – nevinovatia se dovedeste a fi ceva foarte greu de dovedit atunci când viața, oamenii, istoria par a-ți fi împotrivă.

Am mai citit câteva romane cu tema sclaviei, dar niciuna transpusă în vreun fel în prezent. Istoric și oficial sclavia a fost abolită în anul 1862, însă oamenii de culoare suferă și acum din cauza rasismului și a prejudecăților. Ei nu au parte de șanse egale și sunt priviți mereu cu suspiciune. Trăiesc cu teamă. Pentru ei fiecare zi este o nouă luptă, din care ies de multe ori vătămați – fizic sau sufletește.
Autoarea a prezentat într-un mod exceptional atât realitatea acestor oameni, persecutați și nedreptățiți de atâta amar de vreme, cât și ideologia neonazismului și a conceptului Supremației albe, povestea fiind „spusă” din perspectiva mai multor personaje: Ruth – femeia de culoare, Turk – suprematistul alb și Kennedy – avocata lui Ruth, terenul neutru. Acest aspect te ajută foarte mult să înțelegi povestea și faptele, să privești cu îngăduință și înțelegere în ambele tabere, deși, recunosc, personajul lui Turk este foarte greu de înțeles până la sfârșitul surprinzător.

Mi-a plăcut foarte mult cum a fost construită povestea lui Ruth, modul în care ea s-a integrat într-o lume din care totuși a simtit întotdeauna că nu face cu adevărat parte, modul în care și-a crescut și educat copilul și i-a insuflat adevăratele valori umane, dedicarea și empatia cu care își profesa meseria. Ruth, pur si simplu. Un om printre oameni și atât. Nu o neagră, nu o afro-americana. Un om. Special, inteligent și bun. O victimă.

La finalul romanului e inevitabil să nu-ți pui întrebări despre tine însuți, despre lucrurile în care crezi și despre cine. Cât din Turk ești? Sau cât de mult semeni cu Kennedy? Din păcate, marea majoritate dintre noi este rasistă într-o măsură mai mică sau mai mare, activi sau pasivi. O să citiți în carte ce înseamnă mai exact și o să vă dați seama despre ce vorbesc. O firimitură de răutate și ură ne este sădită în suflete de timpuriu și depinde doar de noi să nu îi dăm voie să încolțească. Ura nu a adus nimic bun, nimănui, niciodată. Ura nu este o cale. Este o alegere.

Mi-a plăcut de asemenea prietenia care se leagă între Ruth și Kennedy, o prietenie care întărește ideea că iubirea de semeni, compasiunea, umanitatea și integritatea nu cunosc alte granițe decât ale sufletului. Culoarea pielii nu ar trebui să fie un impediment din nici un punct de vedere. Și totuși este. Încă este…

Mici lucruri mărețe este o lecție de și despre compasiune, despre iubire și ură, despre mici lucruri mărunte, dar mărețe prin ecoul pe care îl au în viețile altor oameni și despre ei, despre oameni în toată complexitatea lor, cu toate defectele și calitățile lor. Această carte îți merge la suflet pentru că tratează un subiect delicat și actual și pentru că te face să te implici afectiv în toată povestea. Finalul este surprinzător. Poate că totuși există speranță, poate că uneori nu e „prea târziu”…

Vă recomand această carte. Merită fără doar și poate. Eu le mulțumesc din nou celor de la Libris pentru exemplarul oferit. Biblioteca mea s-a îmbogățit cu o carte minunată.

Fragmente:

„Iubirea nu are de-a face cu ceea ce privești, că tot ce contează este cine privește.”

„Am învățat de-a lungul timpului că există câteva sentimente pentru care oamenii nu au inventat încă vorbele potrivite.”

„Mândria e un balaur perfid; se strecoară în sufletul tău și începe să mârâie exact atunci când ai nevoie de liniște.”

„Dacă am învățat ceva în ultimele luni, este faptul că prietenia e că un ecran de fum. Oamenii pe care-i consideri niște prezente durabile se dovedesc a fi oglinzi și lumină; și atunci cobori privirea și realizezi că mai există și alții, a căror prezență ai considerat-o de la sine înțeleasă, cei care alcătuiesc temelia ta.”

„Dacă lumea e un puzzle cu forme în care tu nu te potrivești? Și singura cale de a supraviețui este să te mutilezi, să-ți cizelezi colțurile, să te șlefuiești, să te modifici, ca să te potrivești?
Cum se face că n-am fost în stare să modificăm mai bine piesele puzzle-ului?”

„M-am călit, ca oțelul. Iar calitatea excepțională a oțelului este că poți bate cu ciocanul în el, îl poți subția și întinde până la limită și tot nu se rupe.”

„Poate că atât cât ai iubit un om, atât îl poți și urî. E ca și cum ai întoarce un buzunar pe dos. E logic ca și opusul să fie adevărat.”

„Libertatea este tulpină delicată a unei narcise după o iarnă lungă. Este sunetul vocii tale, pe care nimeni nu o înăbușă. Este grația de a spune da și, mai important chiar, dreptul de a spune nu. În inima libertății bate speranța: pulsul posibilității.”

„Nimic nu este mai egoist decât să încerci să faci pe cineva să gândească altfel, doar pentru că nu gândește că tine. Dacă ceva e altfel, nu înseamnă că nu merită respect.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

3 Comments

  1. Nu am citit nimic scris de această autoare, dar recenzia ta ma face sa imi doresc cartea aceasta

    • Scrie foarte frumos, Adriana! Da-i o sansa. Nu o sa regreti! :*

  2. Am citit „Mici lucruri marete” si multe altele datorita tie. Multumesc! :)

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Scrisoare pentru două iubiri, de Kathryn Hughes

"Tina Craig își dorește foarte mult să scape de soțul său violent. Muncește tot timpul că să adune bani și...

Închide