Minciuni din dragoste, de Diane Chamberlain

561829

„Maya şi Rebecca Ward au fost în adolescență martorele asasinării părinţilor lor, iar Rebecca a fost cea care şi-a salvat sora de la o moarte sigură. În urma tragediei, Maya s-a transformat într-o persoana temătoare şi timidă, mulţumindu-se cu munca într-un cabinet medical sigur şi liniştit, alături de soţul ei, Adam, în timp ce Rebecca îşi riscă viaţa în fiecare zi pentru a-i ajuta pe ceilalţi.
Dupa ce un uragan distrugător loveşte coasta statului Carolina de Nord, Rebecca şi Adam o conving pe Maya să li se alăture în eforturile de a-i ajuta pe sinistraţi. Pentru a-i face pe plac soţului ei, Maya acceptă în cele din urmă, dar elicopterul în care se afla se prăbuşeşte în apele învolburate ale unui râu şi nu par să fie supravieţuitori. Nevoiţi să accepte faptul că Maya şi-a pierdut viaţa, Rebecca şi Adam se apropie unul de celălalt – mai întâi căutând alinare şi apoi din pasiune – neştiind că, la mulţi kilometri depărtare de civilizaţie, Maya este rănită şi rămasă prizonieră apelor alături de nişte străini în care nu poate avea încredere. Departe de oamenii care i-au fost mereu alături, Maya trebuie să găsească curajul de a se salva singură – fără să ştie că viaţa pe care o cunoştea s-a schimbat pentru totdeauna.”

Nu m-am mai delectat de ceva vreme cu un roman de dragoste autentic, atât de simplu şi de frumos scris. A picat la fix, nu ştiu cum să vă zic. Pur şi simplu sunt cărţi pe care ajungi să le citeşti exact atunci când ai dispoziţia pentru ele. Aşa a fost pentru mine Minciuni din dragoste.

Probabil că dacă bibliotecara, care îmi cunoaşte gusturile literare destul de bine, nu insista că merită, nu aş fi împrumutat-o, căci nu m-ar fi atras nici titlul, nici coperta, deci nu mi-ar fi trezit interesul să-i citesc nici măcar subiectul. Dar aşa cum spuneam, la recomandarea acesteia l-am citit şi chiar m-a atras. Şi da, s-a dovedit a fi o poveste cu adevărat drăguţă.

Cartea e scrisă într-un mod interesant. Din perspectiva Mayei – la persoana întâi, şi din perspectiva Rebeccăi – la persoana a treia. Vedem şi simţim aşadar totul prin intermediul a două femei diferite, care privesc lumea diferit, dar care sunt legate totuşi de o legătură extrem de strânsă: familia.

Cu toate că este o fire temătoare şi introvertită, experienţa prin care trece Maya în cele două săptămâni în care este izolată de civilizaţie, de soţul şi de sora sa, departe de propriile temeri, regrete, vinovăţii şi eşecuri o transformă într-o altfel de femeie: una puternică şi încrezătoare, capabilă să ierte şi să se ierte.

Dezastrele, de orice natură, au această „calitate” – schimbă vieţile oamenilor, îi schimbă, îi apropie, îi desparte. Un astfel de impact are şi uraganul din această poveste – oferă contexul schimbării: atât al Mayei, cât şi al celorlalte persoane din viaţa ei, cunoscute şi mai puţin cunoscute. Mi-a plăcut foarte mult cum a fost inserată povestea lui Simmee în povestea Mayei şi cum de fapt tocmai această străină îi insuflă forţă Mayei, forţă pe care nu a reuşit să şi-o însuşească în cei douăzeci de ani de la moartea părinţilor săi. Practic, Maya s-a redescoperit pe sine, a redescoperit ce îşi doreşte cu adevărat, şi-a asumat greşeli din trecut rostindu-le cu voce tare şi a învăţat să meargă mai departe cu capul sus.

Pe de altă parte, Rebecca mi s-a părut un personaj destul de ambiguu, în sensul că mi-a trezit sentimente contradictorii datorită acţiunilor sale. Dar na, ce ştiu eu, am fost singură la părinţi. Poate nu înţeleg prea bine legătura complicată dintre fraţi…

Minciuni din dragoste este o poveste impresionantă despre familie, despre secrete, despre iubire şi iertare. Scrisă într-un mod simplu, dar cu multe răsturnări de situaţie în special spre final, această carte poate fi considerată chiar şi o lecţie de viaţă la un studiu mai aprofundat. O lecţie de supravieţuire şi de regăsire a sinelui pierdut undeva, pe drumul anevoios al vieţii…

Recomand cu drag! O găsiţi aici.

Fragmente:

„De cele mai multe ori, poveștile de familie se dovedesc până la urmă a fi gravate în nisip, și nu în piatră. Până și părțile despre care noi credem că sunt adevărate-până și cele despre noi înșine-se destramă la o cercetare mai amănunțită. Acestea sunt minciunile pe care le spunem tuturor despre noi. Acestea sunt minciunile pe care ni le spunem nouă înșine.” (început)

„O femeie putea cunoaște sufletul altei femei fără a avea nici măcar un singur lucru în comun.”

„Așa că, pentru o scurtă perioadă de timp, am format un triunghi, pe care eu nu îl conștientizasem absolut deloc. Sora mea, soțul meu și cu mine. Acum triunghiul devenise un cerc, iar un cerc poate cuprinde mult mai multe.”

„Fiecare familie are o poveste, și mie îmi place faptul că aceste povești sunt gravate în nisip, nu în piatră. În felul acesta, le putem schimba. Putem îngropa minciunile și să acceptăm adevărul. Și putem merge mai departe.” (sfârșit)

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Orele îndepărtate, de Kate Morton

 "O scrisoare care ajunge la destinatar la câteva zeci de ani după ce fusese trimisă bulversează existența unei familii din...

Închide