Minunea, de R. J. Palacio

minunea-cover_big

„August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naște cu o teribila diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile și vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinții săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la școală.
Minunea este o poveste emoționantă despre curaj și bunătate, despre integrare și acceptare, scrisă cu sensibilitate și umor. „Nu judeca după aparențe” pare să fie ideea de la care pornește R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiței din Micul prinț: „Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”

Nu puteam începe săptămâna într-un mod mai frumos și mai pozitiv de atât. Această Minune de carte mi-a încărcat bateriile pentru următoarea perioadă.

Văzusem trailerul filmului Wonder acum câteva luni (va avea premiera în luna noiembrie anul acesta), însă abia acum mi-a picat în mâini cartea. Cu siguranță nu e întâmplător. Povestea lui Auggie este una emoționantă și motivațională. Emoționantă, nu tristă așa cum mă așteptam în primă fază. Da, Auggie nu este un copil obișnuit. Da, este urât din cauza diformității feței lui. Da, este marginalizat și arătat cu degetul de oameni. Dar sufletul său nu este atins de răutatea lumii, pentru că totuși mai există oameni care reușesc să îl facă să se simtă special și important exact așa cum este el.

Trăim într-o lume dură, superficială, în care orice lucru care iese din tiparele prestabilite e o ciudățenie, în care defectele fizice îi împiedică adesea pe posesorii lor să se integreze în societate și în colectivitate. Suntem oameni cu toții și probabil că aceasta este provocarea supremă: să ne acceptăm unii pe alții așa cum suntem, să privim dincolo de aspectul fizic și de aparențe și să ne apropiem mai mult cu sufletele.

Povestea cuprinde primul an al lui Auggie la o școală adevărată și ne este „povestită” din perspectiva mai multor personaje, lucru care este un atu în cazul de față, pentru că vedem mai multe variante ale aceleiași povești, înțelegând tot mai mult cât de înșelătoare sunt aparențele.

Așa cum este de așteptat, Auggie nu este primit cu brațele deschise la școală. Copiii sunt adesea răutăcioși fără să-și propună asta, dar sunt răi și pentru că vor, pentru că se simt capabili să rănească atât verbal, cât și fizic. În decursul acelui an Auggie reușește să fie în cele din urmă acceptat și învață totodată să se accepte așa cum este și să meargă privind înainte, nu cu capul plecat ca să-și ascundă fața. El chiar este minunat așa cum este!

Minunea este o carte de pus în ramă, serios. Este genul de carte pe care merită subliniate ideile principale pentru a le găsi mai ușor atunci când îți este mai greu, pentru că ea, ca un tot unitar, este o adevărată comoară. Povestea lui Auggie m-a făcut să plâng, să râd, să cred, să sper. Într-un cuvânt, m-a inspirat. Îmi vine să ies pe stradă și să pup lumea, să schimb lumea, să o fac mai bună pentru Auggie.

Da, Minunea este o poveste extraordinară despre viață, despre familie și iubire mai presus de orice și oricine, despre bunătate și prietenie, despre acceptare de sine și acceptare colectivă și despre toleranță. Este o poveste care atinge coarda sensibilă și care, cred eu, te face un om puțin mai bun decât erai înainte de a deschide coperta.

Cartea se adresează copiilor, însă am convingerea că noi, adulții, ar trebui să citim mai des astfel de cărți. Să ne reamintim aceste lecții, să le aplicăm și să le oferim și altora prin exemplul personal. Primești ceea ce oferi, iar adevărata frumusețe a unui om se găsește în inima lui. Depinde doar de tine dacă vrei să o descoperi sau nu. Acesta este mesajul cărții.

Recomand din toată inima. Merită. Merită din plin toate aprecierile!

Fragmente:

„Când ai de ales între a fi corect și a fi bun, alege să fii bun.”

„Faptele voastre vă sunt monumente.
Acest principiu înseamnă că lumea își va aduce aminte de noi după faptele pe care le facem. Faptele noastre sunt cele mai importante dintre toate lucrurile. Sunt mai importante decât ce spunem sau decât felul în care arătăm. Faptele noastre rămân și după ce murim. Faptele noastre seamănă cu monumentele pe care oamenii le construiesc în onoarea eroilor morți. Sunt ca piramidele pe care le-au construit egiptenii în onoarea faraonilor. Numai că nu sunt monumente de piatră, sunt amirentirile pe care le au oamenii despre tine. De aceea faptele ne sunt monumente. Construite din amintiri în loc să fie construite din piatră.”

„Jack, uneori poți să rănești pe cineva și fără să vrei, pricepi?”

„N-ai nevoie de ochi ca să iubești, nu-i așa? Simți dragostea înăuntrul tău. Așa e-n rai. Acolo e numai dragoste și nimeni nu uită pe cei pe care i-a iubit.”

„Ar trebui, poate, să facem o nouă regulă de viață… Să încercăm întotdeauna să fim puțin mai buni decât este necesar.
Mai buni decât este necesar. Ce frază frumoasă, nu-i așa? Mai buni decât este necesar. Pentru că nu-i de ajuns să fii bun. Cineva poate fi bun atât cât trebuie. Dar această frază, acest concept îmi amintește că noi, ființele omenești, avem nu numai capacitatea de a fi buni, ci avem și alegerea bunătății.”

„Ce lucru simplu, bunătatea. Un lucru atât de simplu… Un cuvânt bun de încurajare spus atunci când este nevoie. Un act de prietenie. Un zâmbet în trecere…”

„Curaj. Bunătate. Prietenie. Caracter. Acestea sunt calitățile care ne definesc ca ființe umane și ne împing uneori, spre măreție.”

„Toți oamenii din lume ar trebui să fie ovaționați în picioare măcar o dată, pentru că toți biruim lumea.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Îmi pare rău, sunt așteptată, de Agnes Martin Lugand

"Yael trăiește doar pentru munca ei. Interpreta de excepție la o agenție renumită, își împarte timpul între întâlniri și cine...

Închide