Monolog IV

large (3)

Astăzi m-am trezit cu dor. Nu știu să explic cu ce fel de dor. Vorbesc de dorul acela care pune stăpânire pe sufletul tău și care pare într-un fel nefiresc.
E răcoare. Și neliniște. Primăvara asta e capricioasă. Azi, e ca o toamnă. Florile de cireș ni s-au așternut sub tălpi și le-am strivit nepăsători, iar aerul a devenit parcă mai greu. E îmbâcsit de atâta praf amestecat cu dor.
Azi mi-e greu să visez. Privesc abătută pe fereastră și nu mă gândesc decât la faptul că dorul meu se aseamănă cu vijelia de afară. Vântul puternic a alungat soarele și pentru moment îl ține la distanță.
E răcoare. Și neliniște. Și dor. Pare că totul e în ordine, dar de fapt, nimic nu este așa cum ar trebui să fie.

Ah, iubitule, știi?
Mi-e dor de tine, de mine, de noi.

Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
O stare, un gând, un sentiment (II)

Mi-ar plăcea, dar știu că nu e posibil, să-mi pot lua înapoi greșelile. Să pot lua înapoi povara dezamăgirilor pe...

Închide