Monolog VI

 

67fc21c4c184d4c73b29a1612dc8841a

Mă simt…obosită. Și mă simt confuză. Parcă lucrurile care credeam eu că mă definesc și-au pierdut complet semnificația. Aveam sentimentul că trăiesc într-un echilibru și că mi-am găsit calea, însă astăzi, acum, totul îmi pare haotic, fără nici o noimă. Toată agitația și stresul zilnic m-au copleșit, au pus stăpânire pe sufletul meu, care acum e amorțit, anesteziat. Da, ăsta este cuvântul potrivit. Mă simt anesteziată, dar nu sunt pregătită să intru într-o operație de regăsire a eu-lui rătăcit pe undeva prin lume.
M-am pierdut pe mine. Nu știu dacă asta are vreun sens pentru cineva, pentru că mi se pare că nu are sens nici măcar pentru mine. Nu mă mai regăsesc pe mine însămi în niciunul dintre oamenii din jurul meu. I-am pierdut și pe ei, mi-au plecat din suflet și-au lăsat doar urme.

Trăim într-o lume care este într-o continuă transformare. Muncim până la epuizare pentru a face bani, bani care oricum îi risipim pe nimicuri, într-un timp foarte scurt, cumpărăm obiecte ca să ne simțim mai bine, apoi constatăm cu tristețe că suntem la fel de pustiiți, de singuri sau de obosiți. Nu știu, eu mă tot întreb care e sensul? Unde suntem noi în toată nebunia asta? De ce nu mai avem timp să ne bucurăm că suntem, că avem, că putem? Vegetăm. Ne tărâm ca reptilele, dintr-o zi într-alta, dezorientați, epuizați, căutând sensuri și soluții la probleme existențiale, iar când nu le găsim ne simțim copleșiți, ca și cum toată greutatea lumii ar fi așezată doar pe umerii noștri.

E o senzație stranie și apăsătoare să nu te mai simți tu însuți. Să te simți pur și simplu obosit sufletește sau să rătăcești fără nici o țintă prin propria-ți viață. Repet, nu știu dacă are vreun sens ce spun, dar asta simt. Rătăcesc, supraviețuiesc, sunt într-o continuă căutare. Mă caut pe mine și mă voi găsi. Dar până atunci, trebuie să mai trec prin câteva furtuni. Soarele e uneori scump la vedere și pot trece săptămâni, luni până să apară iarăși pe cerul tău și să-ți lumineze întreaga existență!

Iustina Ţalea Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

5 Comments

  1. Poate sa fie un simplu surmenaj. Mi s-a intamplat si mie desi sunt barbat.

  2. Azi, pentru prima oară îti scriu. Nu mă întreba cum am ajuns aici, nu ştiu. Sunt un trecător oarecare ce-am rătacit pe drumuri de internet. La un moment dat, într-un nod de reţea am zărit un eu ratăcit.

    https://youtu.be/8g62WZG4E0w

    În lumea aceasta confuză, un abur ne este viaţa. ea se arată puţintel, se ridică şi deodată numai vezi că piere. În efortul disperat sau nu de a te ridica spre idealuri, impresia unui echilibru pe o cale pe care n-ai mai fost niciodată este ca parfumul, să spunem al unor flori de noimă, la umbra cărora ai venit sa te relaxezi pentru o vreme. Din trunchiul acesta al vieţii, pe ramurile prieteniei, ai găsit şi vei gasi flori mai mult de-o mie. Ele îţi încântă gândirea şi privirea. Dar se întâmplă ( uneori mai des) când un vănt haotic îţi spulberă bucuria şi praf de stres îţi întunecă privirea, gândirea .. şi te ridici să pleci mai obosită decât te-ai aşezat pe banca vieții tale Şi fugi spre abisul necunoscut, plecand spre nicăieri, căutând un adăpost temporar, fără habar, tu rătăceşti ca un hoinar în timpul scurt ce ţi-a fost dat.

    https://youtu.be/jgblfzG9ZUo

    https://youtu.be/I-v94lrH2iM

    Pe banca vieţii tale, rămân în urma ta petale cenuşi a florilor scuturate şi uitate. O muzică ciudată, pe note de stres şi o formaţie agitată cu instrumente neacordate, neancorate și neracordate la sursele vieții sfinte adevaratae a apărut ca din senin. Şi culmea; îţi cânta numai ţie, cu dragoste de chin, ducându-se al tau senin. Iar toată iluzia ta formată s-a dus..de parcă n-a fost niciodată. Epavă naufragiată! Te definești exact ce ești. Cu suflet gol, dar plin de sine, obosești mergând, dar nu te oprești. Aduni pareri zdrenţuite, rataceşti dezorientată intr-o lume aşa bogată de tot ce-i rău. Cu ochi murdari de pământ, priveşti doar în jos cautându-ţi al tău eu, pierdut, fară Dumnezeu. Tu nu m-ai poţi privi în sus căci prea grea-i povara ce ţi-ai pus. Prea grea eşti aplecată de spate, de a ta dreptate, căutându-te pe tine, departe, tot mai departe…De câte ori s-a derulat acest clişeu? De câte ori ţi-ai regăsit al tău eu? Ca iar apoi să o ei de la început, pe vechiul drum, de unde te-ai pierdut. De ce nu vrei să te întorci acasa? De ce îţi spui că nimănui de tine nu îi pasă?

    https://youtu.be/Vtdow1bk4K0

    Pe undeva chiar ai dreptate, căci cei ce merg pe drumul catre moarte, natura lor e din aceiaşi humă şi toţi merg pe-aceiaşi urmă, ca o turmă. În lâna lor de indiferenţă au sentimentul că e bine. Tu crezi că sunt prieteni cumsecade, dar gândul lor de-l şti pe şapte căi ai fugi.La unii răul care-l face e onomastică, e sărbătoare, iar binele de-l scapă e greşeală fatală şi se transformă-n supărare. Să nu te miri când singuratatea îţi da târcoale precum lupii. Deasupra au cojoc de oaie dar gura e de lup şi te jupoaie.
    Acesta-i mersul omenesc, când legea junglei o împlinesc şi zi de zi se îmvârtesc, se urmăresc. Cum vrei să scapi din cercul vicios? O, trebuie sa fii tare curajos?! Există doar o singură urmă, ce biata oaie a putut să scape şi rând pe rând suratele puţine formeaza azi o mică turmă. De vrei să ştii care-i portiţa, de vrei să-ţi cauţi identitatea; tu caută harta cea veche: scriptura ce nu are pereche.

    https://youtu.be/ns-9ol0k7aw

    https://youtu.be/iRfB_U1bLdY

    În alergarea cea nebună, cu toată lumea împreună avem același miros de putregai, căutând la aceiași gramadă de gunoi. Aceasta-i ținta ce o avem noi și fiecare caută şi adună, căci competiția e cunună. De nu o ai rămâi ca boschetarii în stradă, căci doar avem o judecată dreaptă. (?) La cea adevărata înțeleaptă n-ajungem să gândim niciodată. Dar vine ea într-o zi la noi și vai, vai, va fi de noi.
    Ne înşelăm dacă gândim, c-aici e raiul , aici e iadul şi ne minţim că suntem buni şi Dumnezeu ne iartă. Apoi ne încălzim la câte un serviciu divin, nădăjduind la viaţă după moarte. Cum poţi să crezi, tu om hain, ce-n suflet porţi numai venin ca lumea-n care noi trăim, atunci când vine rândul să murim avea-vom toți același destin? Intra-vom pe cereasca poartă? Cu omul vechi, de patimi şi plăceri; să intri-n cer? Tu om vechi în cerul nou, de unde ai luat acest tablou?

    https://youtu.be/H6PjP_rkQFg

    Ştii că-n edenul pământesc, doi oameni au fost izgoniţi? Ei au pierdut haina curată, iar Dumnezeu nu acceptă nici o pată; cu-atât mai mult acel şorţ din frunze, cusut laolaltă. Stii ce înseamna aceasta taină, acest șorț ca haină? Atunci când ţi-ai pierdut identitatea, ti-o înlocuiesţi cu eul tău, pe care ai să-l pierzi mereu, mereu. Când pierzi originalul o copie tu pui în loc. Dar s-a pierdut valoarea. Un eu nu-i niciodată asemenea cu Dumnezeu.
    Ce soare mai mareț aștepți ca să răsară-n viaţa ta de fals? Doar unul pe moment, căci minciuna nu poate mult ținea. Asemenea ca tine, atâtea eve au crezut. Statisticele îți pot spune căci multe fete bune au ajuns nebune. Mândria nu le-a putut ține acasă și din eșec în eșec s-au învârtit o viată-ntreagă, în același cerc. Precum se rotește pământul în jurul axei sale.

    https://youtu.be/PgPAkP3oItA

    Tu te-ai pierdut într-o lume pierdută și te-nvîrtești de amețești. Cine să te jute? Când toți se-nvârt de vânt. Supravieţuieşti, dar până când? Aştepţi să vină furtuna? Nu vezi că fiecare clipă e ca un drog de anestezie, ce-ţi epuizează a ta făptura şi sub această doză de sedare vezi altfel cerul tău, efemer. Când ţi se va trezi conştiinţa adormită, ah!, n-aş vrea să-ţi aud strigătul de durere…Ai vrea atunci să te întorci acasă, de unde ai noştri parinţi au fost izgoniţi; iar noi copiii lor umblăm şi astăzi rătăciţi. Nu sti, nu vezi că Tatăl sfânt ceresc ne-asteapta cu drag în prag?. Nu vezi ca este seară şi noaptea cea amară se lasă peste lumea de afară? O, nu auzi chemarea sfântă a fratelui mai mare chemându-te acasă? ISUS HRISTOS te cheamă, când vrei să vii?

    https://youtu.be/UL-XO7Nax4U

    Când uşa harului se va închide mulţi vor dori să intre atunci. Corabia lui Noe, ne stă mărturie. Aaidoma se va întâmpla:
    –Deschide-ne Stapâne!, dar nu se va mai putea.

    Îţi vei adduce atunci aminte, ca cineva te-a chemat.Dar, ai fost prea plină de sine şi nu l-ai ascultat. Căci eul tau te-a împiedicat să-ți afli identitatea ta cu adevărat.

    https://youtu.be/S2YFYocRJpo

    Acum poate înţelegi de ce-am venit să te întîlnesc şi cred ca nu te-am rănit, punându-ţi în faţă adevărul. El doare doar la cel ce iubește minciuna. Ea e o prăjitură foarte dulce, pentru omul ce adevarul îl răstălmăcește. Sufletul meu cu așa desert deșert nu te servește. La acest capitol sunt sărac. Dar Harul Domnului e bogat! Permite-mi din el să-ți ofer.. Vrei să mergi în cer!

    https://youtu.be/ZM2MFLJ1-og

    https://youtu.be/xdJZX1PNyrM

  3. cine nu ar dori sa mearga unde e liniste si pace fara lacrimi si durere

  4. Pentru mine are inteles ce spui…exact asa ma simt si eu, nu ma mai regăsesc,nu mai stiu cine sunt….cred ca pe undeva m-am pierdut . Nu stiu când,nu stiu unde si nu stiu pentru cat timp…

  5. Devenim asa ptr ca existam si traim prea mult timp ptr altii, amanam visele noastre ptr a le fi altora bine, ne sacrificam singuri fara a ni se cere. Aceia care iubesc neconditionat ajung adesea pierduti ptr ca vine ziua cind ceilalti pleaca ,fie copii , fie partenerii si cind pleaca iti lipseste viata, ei erau de fapt viata si sensul nostru. Te inteleg perfect.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
„Nu vreau să vorbesc despre asta…”

Oricât de mult ai simți uneori nevoia să te eliberezi de o povară sufletească, sunt lucruri pe care nu-ți dorești...

Închide