Noi suntem zeițe, Alice Năstase

Până anul trecut nu am putut spune cu fermitate că am un singur autor preferat. Am citit mult, diverși autori, fiecare m-a fermecat prin felul lui unic de a scrie și de a transmite ceva. Dar nimeni, absolut nimeni nu mi s-a lipit atât de bine de inimă ca Alice Năstase.
Prima carte din bibliografia ei pe care am citit-o eu se numește „Noi suntem zeițe – carte poștală”. Încă din primele două pagini curiozitatea mi s-a stârnit iremediabil și nu m-am putut opri din citit până pe la 3-4 dimineața. Cu o mână mâncam și cu una țineam cartea.
De data aceasta pot spune că nu îmi ajung cuvintele pentru a descrie profunzimea sentimentelor care te încearcă citindu-i rândurile, gândurile, viața din paginile unei cărți. Ar fi prea puține și n-ar reda mare lucru.
Mi se întâmplă rar să plâng citind o carte, de obicei pățesc asta la filme, însă pe alocuri, mi-am regăsit atât de tare sufletul pierdut uneori încât lacrimile s-au rostogolit pur și simplu pe obraji.

Noi suntem zeițe – o carte despre viața unui om, despre sentimentele și greșelile sale, despre speranțe, despre regrete, despre iubiri împlinite sau neîmpărtășite și despre prietenie, așa cum ar trebui ea să fie pentru toată lumea.
Stilul de exprimare te cucerește imediat și îți mângâie sufletul în cel mai frumos mod. O carte plină de sentimente dintre cele mai sincere pe care nu ai voie să o ratezi!

O să închei prin câteva citate din carte (recunosc, e foarte greu să mă limitez doar la câteva):

„Nu poți iubi la infinit pe cineva care te rănește. Trebuie să te trezești la un moment dat.
Trebuie să ai puterea să te izolezi, să zaci, să te vindeci, și abia apoi să începi o relație. Nu poți să încerci să așezi o iubire peste alta, după o poveste de dragoste există o convalescență, un doliu erotic.”

„Ți-aduci aminte de noi? Nu vreau să mai duc cu mine senzația că totul e un vis, doar un vis al meu. Sunt adevărată, ești real? Am trăit, iubindu-te, o viață de om. Am așteptat, am simțit, am suferit. Am murit. E adevărat, nu-i așa? Acum, când mă așez în fiecare seară în pat lângă un alt bărbat, nu mă pregătesc de somn, ci de moarte.”

„Dar acum s-a făcut lumină, am înțeles cum trebuie să fie iubirea și, pentru prima dată în viață, am recunoscut-o și am primit-o în viața mea fără teamă. Așa cum trebuie ea să fie. Fără îndoieli și fără ascunzișuri. Fără trecut și fără gelozii. Fără pretenții și fără ambiții. Iubirea pură, în care eu și el vom fi întotdeauna singuri pe pământ, neînvățați în ale amorului, gata să ne căutăm și să ne descoperim unul pe celălalt. Pentru totdeauna.”

Pentru cei interesați, cartea poate fi găsită aici.

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

3 Comments

  1. as vrea si eu sa citesc cartea online, nu stii daca e posibil? multumesc mult Iustina :-)

  2. Eu am citit „Dragostea e un bonsai”, care mi-a placut foarte mult, dar m-ai facut curioasa, asa ca am sa mi-o procur si pe asta :) Multumesc de recomandare !

    • Am citit-o si pe aceea, dar asta, pentru ca e mult mai personala mi-a ramas mai mult in suflet! :D

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Cugetări

În viața fiecărui om există cel puțin o persoană care îl iubește din tot sufletul în ciuda tuturor celor care...

Închide