Norocos sau nu?

„Dacă ar trebui să ne gândim la tot norocul pe care l-am avut fără să-l merităm, n-am îndrăzni să ne plângem de nenoroc.”
– Jules Renard

Plecând de la această idee am reflectat puțin la acest concept: de a avea sau nu noroc.
Mi-a fost de multe ori necaz că eu nu am avut noroc să câștig o umbrelă, un colier, o geantă sau ceva, orice, se câștiga la un concurs anume.
M-am întristat de multe ori la gândul că nu am și eu un job spre care să merg în fiecare dimineață cu drag sau care să-mi îmi aducă măcar o satisfacție, de orice fel.
M-am simțit de multe ori mâhnită pentru că nu reușeam să îmi cumpăr ce îmi doream întrucât nu îmi permiteam financiar.
Cât de naivă și cât de lacomă și cât de nerecunoscătoare am fost! De fapt, cred că am avut mai mult noroc decât cei care au avut parte de toate acele lucruri pe care eu le voiam.

Da, sunt un om cât se poate de norocos.
Mă simt astfel pentru copilăria minunată de care m-am bucurat până mai târziu, pe la 13 ani, pentru că am avut mereu amândoi părinții alături, norocoasă pentru sprijinul și bunătatea lor și pentru că m-au iertat de fiecare dată când am greșit.
Mă simt norocoasă pentru că am descoperit oameni care m-au învățat ce înseamnă prietenia și iubirea, pentru că am putut plânge de fericire, pentru că am avut o adolescență frumoasă, cu muzică bună și ani de liceu de neuitat.
Norocoasă pentru că în ciuda câtorva evenimente în care am ocolit la milimetru moartea, am fost și sunt un om sănătos și pentru că până acum viața nu mi-a luat definitiv de lângă mine oameni foarte dragi.
Norocoasă pentru că la un moment dat, undeva în sufletul meu, s-a întâmplat ceva care m-a făcut să cresc ca om, să mă maturizez, să învăț din ce-am greșit.
Norocoasă pentru toate acele amintiri minunate pe care le-am strâns până acum și pentru că sunt ale mele.
Norocoasă și pentru cei oameni care au apărut în viața mea exact atunci când aveam cea mai mare nevoie și mi-au schimbat-o definitiv în bine.

Cu siguranță toate aceste lucruri nu se pot numi decât noroc.
Nu am crezut niciodată în sintagma „Norocul ți-l faci și singur!”. Nu, eu cred că adevăratul noroc este altul și în nici un caz nu ni-l facem singuri, ci ne este dăruit de undeva de Sus.
Cred că norocul se referă de fapt, la toate acele lucruri frumoase pe care le aduni în timp și care nu au valoare materială.

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. Intr-adevar, norocul despre care vorbesti tu si care este adevaratul si autenticul noroc, este cel pe care ti l-a oferit Mana Divinitatii…
    Poate ca este norocul de a fi noi insine , in felul nostru unic si special, norocul de a percepe , de a intelege si de a simti lumea intr-un anumit fel…
    Pentru ca, oricat am vrea sa credem altfel, oamenii nu sunt egali, fiecare are anumite daruri cu care vine pe lume, ca sa nu mai vorbim de locul, familia si imprejurarile de viata care-i sunt sortite de Ursitoare, inca de la nastere…
    Da, tocmai de aceea, NOROCUL NU SI-L FACE OMUL CU MANA LUI, ci Dumnezeu i l-a facut, de la inceputul lumii…

  2. ….corect , norocul ne este daruit de undeva de SUS , si toate lucrurile frumoase din viata unui om reprezinta adevaratul noroc … !

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Omul potrivit

M-am simțit deseori nedreptățită. Întotdeauna am considerat că indiferent cât de citit ești, cât ești de bine pregătit într-un anumit...

Închide