Nu există mame perfecte. Şi nici copii perfecţi.

dsc_5079

De ce copilul tău nu e ca alţi copii?! Eu recunosc că am făcut păcatul să-mi adresez întrebarea asta, retorică de altfel.

Fiecare fiinţă umană e unică, încă din pântecul mamei care-o aduce pe lume. Numai că noi ne ghidăm cumva după tot felul de stereotipuri şi tipare. Şi avem aşteptări. Prea multe aşteptări. Să fie cuminte, să doarmă cât trebuie, să mănânce tot din farfurie şi lista poate continua la nesfârşit. Aşa că atunci când ghemotocul pare să aibă personalitatea lui deja, îţi dai seama că de fapt nu există reguli universal valabile şi aplicabile, că totul e doar statistică inutilă şi că trebuie să te ghidezi după nevoile şi felul de a fi al copilului tău, fără a privi peste gard la alte mame şi fără a tânji după un copil „mai cuminte”.

Neavând tangență cu copiii foarte mici înainte de a deveni mamă, credeam că în principiu, totul se rezumă la hrană, somn şi joacă. Hm, floare la ureche, îmi spuneam eu pe atunci. Adică ce să fie atat de greu în a-i da să mănânce, a-i face baie, a-l lăsa să doarmă şi a te juca cu el?

Dar iată că în cazul nostru „regulile” care credeam eu că se vor aplica nu doar că nu s-au aplicat, ci au mai creat şi confuzie şi oarece frustrări de genul „De ce al meu nu e ca al lui X? „.

După cum spuneam, Eva a spulberat orice teorie pe care o aveam eu. Ea nu doarme decât ȋn jur de o oră pe zi, două în cel mai fericit şi rar caz. Doarme atât doar dacă sunt și eu prin preajmă, altfel media e de 30-40 de minute. Ea nu prea mănâncă mâncare. Îi place tot la sân şi de foame şi de poftă şi în nici un caz nu îi pot îndesa mâncarea pe gât. Ea vrea deseori să fie ţinută în braţe, iar asta nu înseamnă că eu am vreo vină că  „am învăţat-o aşa „. Lucruri care nu m-ar deranja sau îngrijora absolut deloc dacă nu aş simţi privirile sau tonul compătimitor al altor mame. Apare inevitabil sentimentul acela de neîncredere, pe care ti-l servesc alte mame cu atât de multă bunăvoinţă.

Ce nu fac bine? De ce eu nu pot să-i fac un program exact de masă şi de somn? De ce altele pot şi eu nu pot?  A fost o vreme când întrebările astea ma răscoleau atunci când alte mame îşi ridicau în slăvi copiii exemplari. Apoi m-am mustrat singură pentru greşeala mea. Pentru că mi-am comparat copilul cu alţi copii şi pentru că m-am îndoit într-o oarecare măsură de capacitatea mea de a fi o mamă bună.

Dragele mele, ideea acestui articol este asta: că facem o treabă grozavă fiecare în parte, pentru că fiecare copil e diferit şi are nevoi diferite. Acum nu mă mai simt nepricepută pentru că Eva nu mănâncă mult sau nu mănâncă deloc deşi teoretic ar trebui să mănânce x grame de mâncare la vârsta ei. Nu mai simt că greşesc cu ceva pentru că doarme prea puţin. Uneori, mă simt doar obosită şi atât. De compătimirea perfectelor mi s-a luat!

Copilul e o fiinţă umană, nu un robot, pe care îl programezi cât şi când mănâncă, cât şi unde şi cum doarme, cât îl ţii în braţe ca să nu se înveţe cu nărav. Copilul îţi spune ce-i de făcut încă dinainte de a învăţa să vorbească. Şi e unic, deci nu trebuie comparat cu alţii. Şi nici îmblânzit, că doar nu e o fiară sălbatică. Copilul trebuie iubit şi respectat.

Aşadar, ia o pauză de-un ceai fierbinte de sezon şi ai încredere în tine şi, în egală măsură, în copilul tău. Nu te îngrijora, urmează-ţi instinctul. Aşa au ajuns oameni mari cei ale căror mame nu au trăit în era tehnologiei şi a informaţiei. Datorită instinctului, intuiţiei sau cum vreţi să-i spuneţi. Mamele ştiu, mamele pot. Mamele reuşesc. Mamele nu sunt perfecte.

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Imi place articolul tau foarte mult si ai foarte mare dreptate. Asa eram si eu si acum am inteles de fapt ce vrea buburuzica mea…o alint si o rasfat pentru ca e a mea, o iubesc si sunt foarte fericita cand adoarme la tatica. Nu iti mai zic ca intr-un timp adormea in bratele mele dar de la o vreme nu prea se mai intampla si sincer imi este dor. Ce frumos este sa fii mama, sa vezi puiul ca iti cauta sanul….ma simt implinita si simt in suflet o bucurie imensa.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Mi-e toamnă (II)

Mi-e frig. Stau singură pe o bancă, într-un părculeţ pustiu. Toamna de afară mi-a intrat în suflet. E ca o...

Închide