O doză de sarcasm

Observ cu dezamăgire că lucrurile de calitate sunt aruncate deoparte într-un colț uitat și sunt înlocuite cu prost gust și kitsch din belșug.
Un ceva din mulțimea de lucruri înlocuite cu cele mai oribile kitsch-uri este muzica. Eu nu pot numi chestia asta care ne răsună azi din difuzoare muzică. Pentru că nu e. „Chestia” respectivă înseamnă ori prea mult zgomot, ori același ritm stresant cu versuri care mai de care mai penibile.
„Toate femeile pleacă,
La Londra, Milano, Paris” – hai nu, serios?!
„Ne mințim k la meteo,
O fi soare, da’ nu-l văd io!” – Andra, pe bune? Și tu?
„Dragostea se face-n minin doi,
E secret – rămâne între noi.” – jalnic!
„M-a tot sunat, m-a tot sunat,
M-a sunat de-atâtea ori de m-a luat de cap…” – sărăcuța!

Da, sunt nu ironică, ci foarte ironică. Pentru că nu se poate să ieși în față cu asemenea versuri și să mai fi și aclamat. Nu, e strigător la cer ce se întâmplă. Am impresia că toți acești așa-zișii artiști ai țării noastre ne iau de proști și unicul lor scop e să ne îndobitocească. Altfel, nu-mi explic cum pot cânta cu atâta patos asemenea porcării comerciale.
După ce au încheiat socotelile cu cântatul în limba română, artiștii noștri cei valoroși au schimbat nițel stilul și au început cu popcorn-ul în engleză. Unul a fost de-ajuns, că după aia turma s-a reorientat rapid.
Anul trecut și engleză s-a cam demodat, așa că au mai învățat rapid o limbă și au început să ne „cânte” în portugheză.
Anul acesta, unul mai cu moț s-a gândit să rupă gura târgului și să ne arate că se mai știe încă limba română. Et voila – toată vară am auzit piese în română. Dar ce piese – vai de versuri!

Îmi pare rău, dar nu pot fi drăguță când vine vorba de acest aspect. Oare chiar așa am ajuns, să ne mulțumim cu ce ni se oferă? Oare nimeni nu mai cere calitate și nu o mai recunoaște? Oare chiar ne place așa, în mocirlă?
Mulțumesc Doamne că încă mai sunt câțiva oameni care pun preț pe această calitate la care țin eu. Îi număr fix pe degetele de la o mână – Direcția 5, Voltaj, Holograf, Bere Gratis și Ștefan Bănică.
Mai sunt câțiva buni, cu voce, dar nu i-am menționat din simplul motiv că momentan, se află în aceeași baltă de mediocritate ca și restul.

Eu știu că muzica adevărată are un mesaj de transmis, atât prin versuri, cât și prin linia melodică. Dacă nu ți se zbârlește părul când o asculți nu e muzică! Dacă versurile nu au logică, toată melodia e o nulitate.
Unde e acea muzică? Ne vrem muzica înapoi!

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. Ai foarte mare dreptate! Si mie imi plac foarte mult cei 5 artisti pe care i-ai enumerat! Singurii care mai stiu sa cante cu adevarat muzica buna!

  2. momentan sunt in italia , atat ii apreciez pe acesti oameni ca nu canta domle in engleza , defapt le iese si prost chestia asta daca cumva o fac .tin mult ca limba lor sa se faca auzita sa se simta acel ceva divers , nu vor sa intre in „randul lumii ” pur si simplu mereu si mereu aici o sa vezi cantandu-se doar italiana . la petreceri nu vor alte sunete stridente …la moda de afara ! tin mult la artistii lor …of…
    si cu toate astea replica tuturor ‘artistilor e ‘ asta cere publicul’ …deaia nu mai avem o emisiune fara cancan`uri si toate non-valorile sunt afisate . de ce ? pentru ca ‘asta cere publicul ‘.unde naiba ??

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Bărbații, o lume… altfel

Nu-mi plac bărbații care nu respectă femeia - indiferent că e vorba de mamă, de soră, de soție sau orice...

Închide