O îmbrățișare șoptită

În această perioadă a anului, infinitul văzduhului cerne deasupra oamenilor fulgi de zăpadă. Unii coboară grăbiți, așezându-se pe buzele oamenilor, fără a ști că se vor topi într-un sărut rece.
Alții coboară liniștit, într-un dans lent și se opresc timid pe niște pleoape care privesc în sus încercând să îi numere. Câțiva fulgi se așează în palmele făcute căuș, iar alții pe obraji rozalii și reci de la frig.

Fulgii cad din cer pentru a ne spune o poveste. O poveste de iubire. Povestea de iubire dintre fulgii de zăpadă și oameni. Despre drumul lung pe care aceștia îl parcurg an de an pentru a-i putea îmbrățișa scurt pe oameni și pentru a le curăța chipurile încruntate, pentru a le da curajul să viseze din nou, să spere, să se bucure.
Fulgii de zăpada ne șoptesc în fiecare an povești de dor, de dragoste, de prietenie. Ne apropie și ne fac să ne simțim mai copii.

În fiecare an, iarna ne îmbracă pe toți într-un alb imaculat și ne oferă cel mai frumos cadou: îmbrățișarea șoptită a fulgilor de nea, care în dansul lor, uneori alert, alteori lent, ți se topesc direct în inimă!

Îmbrățișări. Șoapte. Fulgi de zăpadă.

© Iustina Ţalea

This Post Has One Comment

  1. Mirela Mihaela P

    prima ninsoare , drumul catre copilarie.

Lasă un răspuns