O mie nouă sute optzeci şi patru, de George Orwell

9789734632022-2084401

„Cine controlează trecutul controlează viitorul;
Cine controlează prezentul controlează trecutul.”

Dorind să bifez o căsuţă pe lista provocărilor în materie de lectură de anul acesta, iată că am ajuns la acest titlu. Un roman cu recenzii foarte bune, ecranizat, dar care nu prea este genul meu în mod normal. O mie nouă sute optzeci şi patru este o distopie, un roman politic din literatura clasica, pe care nu mi-ar fi dat prin gând să-l citesc, dar pe care iată, l-am citit, si spre surprinderea mea mi-a şi plăcut!

Se pare că romanul a fost publicat iniţial în anul 1949, însă lumea închipuită de Orwell la vremea respectivă nu pare cu totul şi cu totul de neimaginat în lumina trecutului nostru de pe vremea comunismului sau sub lupa prezentului din Coreea de Nord, de exemplu. Sau, reflectând în profunzime, chiar şi în contextul actual, când libertatea e până la urmă destul de relativă…

În romanul de faţă, povestea nu e una clasică, în care acţiunea se învârte în jurul personajului principal sau este despre acesta. Winston nu e genul de personaj cu care poţi crea o legătură, e doar un instrument cu care autorul ne ajută să ne imaginăm lumea creată de el şi prin intermediul căruia putem înţelege întreg mecanismul.

„Winston Smith este un personaj oarecare: el urăște, iubește și muncește ca orice alt om. Ceea ce-l face deosebit este faptul că trăiește într-o lume infernală, în care a urî, a iubi sau a munci sînt venite dintr-un efort supraomenesc al fiecărei clipe. Romanul O mie nouă sute optzeci și patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era post-atomică, sediul unui regim totalitar în care orice logică pare să fi fost abolită. Execuțiile fără rost, disparițiile peste noapte au devenit un lucru firesc. Trecutul este rescris mereu spre a legitima crimele prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa „nouvorba”, o limbă robotizată, care completează imaginea de lume ordonată „stiintific” după voința Fratelui cel Mare, care spune că „razboiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere”. „

Partidul, a cărui faţă este Fratele cel Mare, deţine puterea absolută asupra oamenilor pe care îi conduce. Acesta controlează gândurile, emoţiile, acţiunile – întreaga existenţă a unui om. Prin intermediul tele-ecranelor aflate peste tot, inclusiv in locuinţe, acesta monitorizează atent fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare expresie facială a cetăţenilor. Astfel, omului îi este îngrădită libertatea, intimitatea, conştiinţa. Partidul manipulează, instigă şi conduce folosind principiul urii. Ura nu lasă loc de frumuseţe, iar scopul partidului este ca oamenii să nu fie mânaţi de alte sentimente în afara de cele generate de ură. În această lume nu există conceptul de iubire, de prietenie, de tandreţe, de loialitate, de familie. Totul este mecanic.

Tabloul zugrăvit în carte este mult mai amplu, iar finalul este unul neaşteptat pentru mine, fire optimistă de fel. Numai faptul că mi-am închipuit o astfel de lume mi-a provocat o imensă tristeţe şi neputinţă.

Recomand acest roman. Merită cu siguranţă atenţia voastră. Te pune niţel pe gânduri, te determină să faci o paralelă între 1984 al lui Orwell şi 2017 al nostru, ajungând să constaţi cu stupoare că la un anumit nivel şi într-un mod diferit şi noi avem un Frate mai Mare…

Cartea poate fi găsită pe Libris, aici.

Fragmente:

 „Azi există frică, ură și durere, dar nu mai există nici o demnitate a sentimentelor, nici un regret profund sau complex.”

„Și, undeva, cine poate ști unde anume, cu totul necunoscute, stau capetele conducătoare care coordonează toate eforturile celorlalți și trasează liniile politice, în așa fel, încât o bucată de trecut urmează să fie păstrată, cealaltă falsificată, iar a treia ștearsă de pe fața pământului.”

„Cum crezi tu c-ai mai putea avea o lozincă „Libertatea este sclavie”, când conceptul însuși de libertate va fi abolit? Întregul climat de gândire va fi altul. În realitate, nici n-o să mai existe gândire, în sensul în care o înțelegem noi acum. Ortodoxia înseamnă a nu gândi-a nu avea nevoie să gândești. Ortodoxia înseamnă lipsa conștiintei.”

„Totul se topește în ceață. Trecutul este șters cu buretele, ștersătura se uită, iar minciuna devine adevăr.”

„Dacă iubești pe cineva, îl iubești și, dacă nu ai altceva de dăruit, îi dăruiești totuși iubirea ta.”

„Nu-ți pot pătrunde în suflet. Dacă poți să simți că merită să rămâi om, chiar și fără să obții nimic concret, i-ai învins.”

„Modificarea trecutului este obligatorie din două motive, dintre care unul este secundar și ține, dacă se poate spune așa, de precauție. Acest motiv secundar este acela că orice membru al Partidului, ca de fapt și orice proletar, suportă condițiile prezente de viață, printre altele, fiindcă nu are nici un termen de comparație. El trebuie să trăiască izolat de trecut tot așa cum trebuie să trăiască izolat de străinătate, pentru că trebuie să poată crede fără nici un dubiu că trăiește mai bine decât predecesorii lui și că nivelul mediu de trai material crește neîncetat.”

„Nu înseamnă că ești nebun dacă faci parte dintr-o minoritate, chiar și dintr-o minoritate de un singur om.”

„Și când te gândești că unul este cerul pentru toată lumea, din Eurasia, din Estasia și din Oceania: sute sau mii de milioane de oameni ca femeia de jos, din curte, care habar nu au unii despre ceilalți că există, oameni ținuți de-o parte și de cealaltă a unor ziduri de ură și minciuni și totuși exact la fel-oameni care nu au învățat niciodată să gândească, dar care țin depozitată în inimile, în pântecul și în mușchii lor puterea care, într-o bună zi, va zdruncina lumea din temelii.”

„Poate că, uneori, nu aștepți atât să fii iubit, cât să fii înțeles.”

„Puterea nu este un mijloc, puterea este un scop în sine. Nu instaurezi o dictatură ca să aperi o revoluție, ci revoluția o faci ca să instaurezi dictatură. Scopul persecuției este persecuția însăși. Scopul torturii este chiar tortura. Scopul puterii este puterea.”

„Ai putere atunci când rupi conștiința omului în bucăți, iar bucățile vii le rearanjezi în forme noi, pe care tu însuți le hotărăști. […] Este o lume a fricii, a trădării, a chinurilor, o lume în care calci în picioare și ești călcat în picioare, o lume care, pe măsură ce se va perfecționa, va deveni nu mai omenoasă, ci mai puțin omenoasă. În lume asta, progresul va însemna progresul durerii. Vechile civilizații pretindeau că sunt întemeiate pe iubire și dreptate. Civilizația noastră are la temelie ura. În lumea noastră, singurele sentimente vor fi teama, furia, triumful și auto-umilirea. Vom avea grijă să le distrugem pe toate celelalte-pe toate!”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Cinci copeici, de Sarah Stricker

  " Extraordinarul român de debut al lui Sarah Stricker ”Cinci copeici” a fost recompensat cu numeroase premii, printre care Premiul...

Închide