Oameni, gânduri, rânduri

Oamenii pot spune orice despre tine. Te pot alunga, te pot răni, te pot uita. Te jignesc, te folosesc, te provoacă sau te umilesc. Te folosesc. Dar nu îți pot fura ceea ce ești, ceea ce știi, ceea ce simți sau ceea ce ai în suflet.
Oamenii se pot împărți în 3 categorii mari: cei care te admiră și te susțin, cei care te lingușesc și cei care se cred superiori, sunt invidioși și dau din gură doar că să spună nimicuri.
Cuvintele devin uneori săbii ascuțite care taie în carne vie și care lasă răni adânci și cicatrici vizibile.
Cât de mult ne schimbă vorbele care ne rănesc?
Cât de mult ne schimbă faptele oamenilor care ne dezamăgesc?
Cât de mult ne pierdem pe noi înșine atunci când plecăm urechea la alții?

Mărturisesc:
Am dăruit câte o bucățică din sufletul meu fiecărui om pe care l-am întâlnit.
Bucuria mi-a venit ascultând vorbe sincere și calde care mi-au fost adresate numai mie.
Am plâns pentru că m-au durut vorbele aruncate ca niște pietre în direcția mea.
Nu sunt cea mai bună sau cea mai frumoasă sau cea mai inteligentă și nu am nevoie de nimeni să îmi clarifice asta.
M-am lăsat influențată de păreri, de vorbe, de răutăți. Și am pierdut zâmbete.
…dar nimeni, absolut nimeni nu m-a făcut să mă simt rușinată de mine, de ceea ce știu că sunt și pot să fiu, de ceea ce am și port în suflet. Nimeni nu a putut să îmi ia prietenii, dragostea, bucuria și seninătatea. Mi-au furat nopți și lacrimi. Dar nu m-au făcut să mă simt „€œmică”. Pentru că nu sunt.

Spunând asta, îmi amintesc cele câteva cuvinte ale lui Goethe, care îmi tot răsună în minte: ”
„€œSuntem obișnuiți ca oamenii să-și bată joc de ceea ce nu înțeleg și să mârâie la ceea ce-i bun și frumos, care adesea le e nesuferit.”
Așadar, nu lăsa pe nimeni să te facă să te simți mic, doar pentru că acesta nu e capabil să înțeleagă, să te înțeleagă.

Iustina T. © 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

4 Comments

  1. Incerc sa ma incojur cu oameni care au venit pe lumea asta ca sa invete lectia de iubire. Nu stiu pt. ce au venit celalti si nici nu ma intereseaza!

  2. Azi ti-am citit intaia oara blog-ul…cu fiecare rand eram tot mai uimita. Sunt gandurile care mi-au colindat intreaga zi prin minte…nu stiu daca e sau nu un semn, insa cu siguranta mi-a starnit interesul si m-a facut sa simt ca am un nou prieten :)

    • Ma bucur tare mult sa aud asta! :D

  3. este foarte adevarat ceea ce ai scris, cred ca mii de oameni se regasesc aici, pana si eu! foarte frumos spus!!

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Nu-mi pasă…

Nu-mi pasă că azi am pierdut o zi din viața mea pentru că n-am avut chef. N-am avut şi pace....

Închide