Obiecte prețioase, de Kathleen Tessaro

60662988_409653086295676_6855462588390572032_n

” Într-un Boston tulburat de ruptura tot mai mare dintre bogați și săraci, Maeve Fanning, care face parte din prima generație de imigranți irlandezi, se încăpățânează să caute o viață mai bună chiar în vremea Marii Crize.
În excentricul magazin de antichități în care lucrează se găsesc cele mai ciudate obiecte pentru elita americană. Și astfel eroina cunoaște o mulțime de oameni, cât se poate de diferiți. Așa se face că în viață ei apare și Diana Van der Laar, iar Maeve e atrasă într-o spirală de ambiguitate morală, înșelăciune și trădare. Fascinată de bogăția Dianei și disperată să-și lase trecutul în urmă, ea va descoperi cât de departe e dispusă să meargă pentru a se reinventa. „

„Lumea era plină de colecționari, răscolind pământul în căutarea bucăților din ei înșiși.”

De cele mai multe ori, cel mai anevoios drum pe care trebuie să-l facem, pe care e firesc să-l facem, este cel către noi înșine. Este drumul autocunoașterii și al acceptării. Uneori îți ia destul de mult timp să ajungi să ai încredere în tine, să îți asumi greșelile, să-ți accepți condiția, să te accepți pe tine însuți, cu bune și cu rele și…să te reinventezi ori de câte ori este nevoie.

Maeve Fanning pornește pe acest drum. În America anilor 30, Maeve este o imigrantă irlandeză din clasa de jos care își încearcă norocul  în marele oraș (New York), căutând să își împlinească propriul vis american. Dar norocul nu îi surâde defel. Încercând să iasă la suprafață se afundă însă din ce în ce în ce mai mult, datorită cercurilor în care se învârte. Atunci când simte că a ajuns la limita de jos a decadenței se întoarce acasă, în Boston, la mama ei, dar pânza de minciuni pe care a creat-o aproape că o sufocă. Mama, ca orice mamă, își dorește ca fiica ei să ajungă mai sus, să evolueze, dar nu știe cum să o îndrume în sensul ăsta, așa că pune o presiune foarte mare pe Maeve, împingând-o într-o direcție în care ea însăși și-a dorit toată viața să meargă și împovărând-o cu propriile aspirații.

60146682_2841551042735800_3043798324302839808_n

„Viața mea era plină de fisuri, goluri din ce în ce mai largi între cine doream să fiu și cine eram. Când abia venisem în oraș, erau suficient de mici ca să mă amuze sau ca să le ignor. Însă în ultimul an deveniseră mai largi și mai adânci. Azi-noapte căzusem iar într-unul dintre ele.”

 

Un alt om care o dezechilibrează pe Maeve este Diana Van der Laar, o tânără din înalta societate mondenă. Cele două se întâlnesc într-un spital de psihiatrie din New York, atunci când fiecare dintre ele încearcă să-și înfrunte proprii demoni. Apoi se reîntâlnesc în Boston datorită anumitor circumstanțe și încearcă să fie prietene. Dar ele nu vor putea fi prietene cu adevărat niciodată. Maeve tânjea după lumea Dianei, în timp ce Diana era dispusă să renunțe chiar și la propria viață doar ca să scape din ea. Era o tânără dezechilibrată, prinsă în vârtejul unei lumi în care nu se regăsea și pe care o detesta. În spatele ușilor închise, viața Dianei nu era nicidecum atât de strălucitoare și de perfectă.

 „Oricât de dificilă și imprevizibilă putea fi Diana, era totodată singura persoană care îmi înțelegea nevoia de libertate și nu mă judeca niciodată pentru asta. Era ceva sănătos în nebunia noastră împărtășită, pe care nu îl puteam obține cu nimeni altcineva.”

Maeve ajunge așadar să se învârtă într-un cerc vicios. Un cerc care îi are ca protagoniști pe mama, cu așteptările pe care le are, pe Diana, care o bulversează pe Maeve de fiecare dată când își face apariția în viața ei, pe James, fratele Dianei, care o amăgește cu mirajul unei vieți care nu îi va aparține niciodată și pe Maeve, mereu prinsă între cele două personalități pe care le adoptă – săraca Maeve, fata care este rușinată de trecutul și de originile ei și May, fata care încearcă să pară cineva care nu este și să-și facă loc într-o lume care nu e a ei. Și care nu va fi niciodată.

„Lăsând la o parte loviturile și împunsăturile unei sorți nedrepte, suferim cel mai mult când încercăm să fim altcineva sau altceva decât suntem.”

Drumul lui Maeve nu a fost unul drept, lin. A fost extrem de anevoios, plin de obstacole și de răscruci. Maeve nu a făcut mereu cele mai bune alegeri, iar o greșeală a condus-o către altă greșeală mai mare până a ajuns pe drumuri închise. Nu a mai putut continua, așa că a făcut cale întoarsă și a luat-o de la capăt. S-a pierdut de multe ori, iar greșelile și oamenii cu care a ales să se înconjoare au costat-o scump. Nu, nu i-am fost ușor să se găsească, dar într-un final a făcut-o. S-a acceptat și a pornit pe drumul cel bun. A învățat că a fi bogat nu este sinonim cu a fi fericit și că unele obiecte devin prețioase cu timpul sau după ce au fost reparate (așa cum a fost reparată și ceașca mamei ei de către domnul Winshaw).

„M-am gândit la propriul trecut, cu toate straturile diferitelor mele versiuni. Înșelătoare nu erau rolurile pe care le jucai, ci cele pe care ajungeai tu însăți să le creezi.”

Mi-a plăcut mult această analogie de la final, cum a făcut autoarea trecerea de la vasul reparat la viața reparată. Știam tradiția japoneză de a restaura obiectele sparte cu aur lichid. Pe parcursul romanului s-a mai adus în discuție asta prin intermediul unui personaj, colecționar de obiecte restaurate. Maeve nu înțelegea de ce ar da cineva atât de mulți bani pe niște obiecte care nu mai pot fi niciodată fără cusur. Abia spre final înțelege. Și își dă seama că și ea, este precum un astfel de obiect. Găsit, reparat, salvat. Într-un fel, o supraviețuitoare.

„Vedeți, nimeni nu se obosește să salveze ceva care nu e valoros. Mai sunt și alte vase din porțelan alb-albastru, din perioada Kangxi, dar niciodată nu va exista unul ca acestea, care a trecut prin atâtea și a fost reparat cu atâta dragoste.
Uneori, draga mea, să fii deteriorat e cel mai interesant lucru care ți se poate întâmpla.”

În încheiere aș vrea să spun că autoarea m-a cucerit cu stilul său narativ, cu descrierile sale minunate de locuri, obiecte, muzică și oameni. Nu este un roman foarte alert din punct de vedere al acțiunii. Este o poveste pe care trebuie să o citești in tihnă, să o savurezi. Să te bucuri de mulțimea de informații pe care le afli despre magazinele de antichități, despre obiectele vândute în acestea, de simplitatea și dramatismul unei lumi îndepărtate, pe care nu o poți descoperi decât așa, prin intermediul cărților.

Obiecte prețioase a apărut la editura Nemira, în colecția Damen Tango și o găsiți aici.

Rating Goodreads: 4/5*

Iustina Dinulescu

 

Fragmente:

„Există ceva care să te bântuie mai tare decât ambiția tinereții? Dar unul dintre marile mituri legate de vârstă este că ea ne aduce înțelepciune. A trecut prea mult timp, am hotărât împăturind ziarul. De data aceasta voi înnoda firul, voi lega sfârșitul dezordonat al trecutului meu sau îl voi rupe, eliberându-mă de el.”

„E un lucru e care l-am învățat de la mama-când ai îndoieli, poartă-te ca și cum ai știi ce faci și vei fi tratată ca atare.”

„[…] Însă unde mama vedea doar cărți pline de praf, eu găseam alinare și perspectivă. Alte lumi îmi erau la îndemână-lumi mai bune, pline de ambiție recompensată, rafinament și elocvență. Mă agățam de ele precum se agață un pelerin zelos de o relicvă sau de o rugăciune.”

„Locul avea chiar și un miros propriu, o mireasmă bogată, prăfuită, de lemn bătrân, țesături vechi și lustru pentru argintărie. Acesta era parfumul secolelor și continentelor, al timpului.”

„Aproape oriunde altundeva, timpul era dușmanul, hoțul care făcea mâncarea să putrezească, ofilea tinerețea, demoda e era în vogă, Însă aici era ingredientul prețios care transformă un obiect comun într-un artefact valoros-de la tablouri la degetare.”

„Viața secretă este singura viață reală. Tot restul este o mască.”

„Să fiu cu ea era ca o regresie într-o copilărie extrem de privilegiată și scumpă, în care jocurile erau mai periculoase, însă nu mai puțin frivole. Cu ea, aveam sentimentul amețitor, chiar dacă ușor neliniștitor, că orice e posibil. Puteam fi calugărițe sau actrițe, femei de lume sau ticăloase. Prin simplă îndrăzneală, orice nebunie putea fi înfăptuită.”

„Nu e vorba doar de ce porți, ci de cum porți. Gândește-te la simplitate ca la o alegere. Un manifest.”

„Uite…fiecare acțiune stârnește o reacție. Tindem să vedem lucrurile în termeni de noroc sau ghinion, dar în cele din urmă, ceea ce contează cu adevărat nu sunt întorsăturile sorții, ci ceea ce facem cu ele. Până la urmă, caracterul nu îți este judecat după context, ci după atitudinea și acțiunile tale.”

„Nu vezi? Sufletele ne sunt modelate de nenorociri. Fără ele, suntem difuzi, fără formă! Să suferi nu e o pedeapsă, e un catalizator!”

„Uneori ne întâlnim soarta pe drumul pe care o luăm ca să o evităm.”

„Ca dansatorii pe sârmă, care își țineau echilibrul pe o linie periculoasă, încercam să convingem pe toată lumea, inclusiv pe noi însene, că nu ne era teamă de înălțime. Dar măcar atunci când eram singure, puteam renunța să ne prefacem că suntem neînfricate.”

„-Trebuie să te orientezi cu ajutorul propriului compas natural.
-Și dacă e stricat?
-Atunci trebuie să înveți să compensezi. Să navighezi un pic strâmb, să faci ajustări, dar trebuie să-ți stabilești singură direcția, altminteri călătoria n-are niciun sens.”

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Iubesc modul în care își construiește poveștile autoarea încă de la „Colecționara de parfumuri interzise”. E ca o întâlnire cu parfumuri trecute. Felicitări pentru recenzia tentantă! <3

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Recomandări de cărţi cu tematică

Dacă tot mi-a venit această idee, acum mi-am zis că trebuie să grupez majoritatea cărţilor citite până acum pe categorii/tematică,...

Închide