Omul de cretă, de C.J. Tudor

dav

  „Nu răscoli amintirile copilăriei dacă știi că ascund secrete întunecate…
În 1986, Eddie și prietenii lui își petrec zilele mergând cu bicicletă printr-un orășel englez mereu adormit, în căutare de aventuri. Omuleții de cretă pe care-i desenează peste tot sunt codul lor secret. Dar atunci când unul dintre aceste desene îi conduce la un cadavru dezmembrat povestea se schimba definitiv.
În 2016, Eddie crede că a lăsat totul în urmă. Dar apoi el și prietenii lui primesc un mesaj misterios și trecutul se întoarce la viață mai periculos ca niciodată.”

După ce termini de citit Omul de cretă nu o să mai poți privi la fel desenele de cretă de pe asfalt. Asta e sigur. Creta simbolizează copilărie, inocență, libertate. Și în această carte a fost la fel până la un moment dat, când desenele făcute cu cretă devin niște mesaje sinistre, care nu mai au nimic de a face cu copilăria sau cu inocența, ci cu moartea.

O gașcă de prieteni formată din patru băieți și o fată – Eddie, Gav, Hoppo, Mickey și Nicky, o vară, un orășel micuț de provincie și oameni de cretă. Mulți oameni de cretă, care prevestesc moartea. Acestea sunt ingredientele de bază ale acestui roman.
În vara anului 1986 totul se schimbă pentru cei 5 prieteni. Totul pornește de la o galeată cu cretă primită cadou. Pentru a colora puțin zilele de vacanță, cei cinci copii își stabilesc un cod prin care să comunice cu ajutorul cretei. Fiecare dintre ei avea alocată câte o culoare și își lăsau mesaje pe care le înțelegeau doar ei. Însă într-o zi, totul se schimbă. Încep să apară desene noi, făcute cu cretă albă, care nu mai aveau nicio legătură cu mesajele copilăroase ale celor care inventaseră inițial „codul”. Oamenii de cretă albi spânzurați sau înecați nu prevesteau nimic bun, iar destul de repede după apariția acestora „liniștea” orașului este zguduită de apariția unui cadavru fragmentat. Drumul către locul unde este găsit este marcat de omuleții de cretă. Sinistru, așa este.

Romanul alternează două planuri temporale. 1986 și 2016. Fiecare capitol se termină cu un cliffhanger care nu te lasă să închizi cartea până când nu citești și următorul capitol, apoi pe următorul și tot așa. Adulții de „azi” sunt bântuiți de trecut. Fantomele pe care credeau că le-au lăsat în urmă încep să le dea din nou târcoale, iar oamenii de cretă își fac simțită din nou prezența în viețile lor și sunt parcă și mai amenințători. În vara aia din 86 fiecare a ascuns ceva, lucruri mărunte care au dus la tragedii. Uneori de teamă, alteori din nepăsare, omitem să facem ceva sau să spunem ceva și tot uneori aceste omisiuni, poate inocente, conduc către adevărate tragedii.

Orășelul Anderbury m-a dus cu gândul la alte orașe asemănătoare, iar primul exemplu care îmi vine în minte este Rosewood (Micuțele mincinoase – PLL). Aceeași atmosferă sumbră, sinistră, apăsătoare. Același gen de oraș, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, dar de fapt nimeni cu cunoaște pe nimeni cu adevărat. Aceeași oameni care mint, ucid și care reușesc să scape. Aceeași stare de confuzie generală. Dar asemănările se opresc aici.

Pe tot parcursul romanului am avut o senzație de claustrofobie. Nu am reușit să intuiesc finalul nici pe departe. Autoarea a reușit să alterneze trecutul cu prezentul legând piesele puzzle-ului în așa manieră încât m-a ținut într-o stare de alertă permanentă. Personajele nu sunt „create” ca să-ți placă, nu sunt înfrumusețate în vreun fel. Sunt reci și ciudate, pline de secrete și de vinovăție. Încă din prolog primim piesa puzzle-ului care le lipsea tuturor-capul victimei, care nu fusese găsit niciodată. Dar ce putem face cu o informație atât de prețioasă dacă nu avem restul pieselor? Epilogul le pune evident pe toate la locul lor, dar povestea continuă să te bântuie chiar dacă o așezi frumos pe un raft în bibliotecă. Eu nu am reușit să mă eliberez încă de sub influența ei.

Mi-a plăcut foarte mult. O recomand pasionaților genului și celor care vor să schimbe puțin „meniul”. Eu zic că merită.
Omul de cretă a apărut în ultima colecție a editurii NemiraARMADA - și îl găsiți aici.

Rating Goodreads: 4/5*
Iustina Dinulescu

Fragmente: 

„În viață poți schimba multe lucruri – greutatea, înfățișarea, chiar și numele – dar sunt și altele pe care, indiferent cât ai spera, ai încerca și te-ai strădui, e imposibil să le schimbi. Acestea sunt cele care ne călesc: nu lucrurile pe care le schimbăm, ci cele pe care nu reușim să le schimbăm.”

„Am lăsat o amprentă în istorie. O amprentă mică a unei siluete de bărbat desenată cu cretă, mă gândesc cu amărăciune. Desigur, faptele au fost exagerate cu trecerea vremii, iar adevărul s-a fărâmițat. Istoria însăși este doar o poveste spusă de supraviețuitori.”

„Când ești mic, ideile sunt ca semințele aruncate în vânt. Unele nu se prind, altele sunt purtate de vânt, uitate și nu mai sunt pomenite niciodată. Altele încolțesc, prind rădăcini, cresc și se înmulțesc.”

„Principiile sunt bune. Dacă ți le poți permite. Îmi place să cred că am principii, însă mulți chiar sunt convinși că au. Ideea e că toți avem un preț, un buton pe care se apasă și facem lucruri nu foarte onorabile. Principiile nu plătesc ipoteca și nu ne scapă de datorii. Principiile sunt o monedă fără valoare în viața obositoare de zi cu zi. Un om cu principii este în general cel care are tot ce vrea sau nu are absolut nimic de pierdut.”

„Viața mea a fost definită de lucrurile pe care nu le-am făcut. Pe care nu le-am zis. Cred că e la fel pentru mulți oameni. Uneori ne definesc omisiunile și nu realizările. Nu minciunile, ci adevărul pe care nu-l rostim.”

„Trebuie să înțelegi că oamenii buni nu cântă imnuri sau se roagă la nu știu ce zeu mitologic. Să fii bun nu înseamnă să porți cruce la gât sau să te duci la biserică în fiecare duminică. Ești bun dacă îi tratezi bine pe ceilalți. Un om bun nu are nevoie de religie pentru că e mulțumit de sine însuși pentru că știe că face bine.”

„Credem că vrem răspunsuri. Dar de fapt ne dorim răspunsurile bune. Așa e natura umană. Ne punem întrebări care sperăm să ne ofere adevărul pe care vrem să-l auzim. Problema e că nu poți alege adevărul. Adevărul are obiceiul de a fi pur și simplu adevăr. Singura soluție reală pe care o ai e să crezi sau nu.”

„Dragostea nu e o alegere. E irațională. Acum știu. Dar poate că uneori ar trebui să alegi. Sau cel puțin să alegi să nu te îndrăgostești. Să lupți, să te smulgi.”

„Să fii adult e doar o iluzie. Până la urmă, nu sunt sigur că vreunul dintre noi se maturizează cu adevărat. Sub pojghița de adult, sub straturile de experiență pe care le dobândim pe când anii se succed cu stoicism, suntem tot copii cu genunchii juliți si muci la nas care au nevoie de părinți…de prieteni.”

„Prietenii adevărați sunt cu tine indiferent de situație. Prietenii adevărați sunt oamenii la care ții și pe care urăști în egala măsură, dar care fac parte din tine.”

” Să-ți amintești e poate ceea ce te omoară.”

„Oamenii spun că nimic nu e mai puternic decât dragostea. Au dreptate. De aceea toate atrocitățile sunt comise în numele ei.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
În lipsa președintelui, de Bill Clinton și James Patterson

"În lipsa președintelui, cel mai important thriller politic al anului, are ca subiect lipsa președintelui SUA. Jonathan Lincoln Duncan, un...

Închide