Omul în vârstă, omul învăţat

batran_2121_10

Un bărbat în vârstă de 92 de ani , bărbierit proaspăt, pieptănat la fel, s-a îmbrăcat şi la ora 8 dimineaţa a pornit spre azil. Soţia lui, în vârstă de 70 de ani, s-a stins din viaţă şi din acest motiv, bărbatul a simţit nevoia să părăsească locuinţa.
Stă în foaierul azilului aşteptând, zâmbeşte înspre noi atunci când îi spunem: ”camera dumneavoastră este pregătită”!
În timp ce mergem spre lift, îi povestesc pe scurt cum e camera lui, ce culoare are perdeaua şi cuvertura de pe pat, ce are în cameră.|
– “Îmi place foarte mult”,  spune el şi e încântat ca un copil de 8 ani care acum urmează să primească prima lui camera separată de părinţi.
-”Stimate domn, încă nici nu aţi văzut camera, aşteptaţi un pic înainte să vă pronunţaţi”, am răspuns eu.
– “Nu are nimic dacă nu am văzut-o încă”, spune el.

Fericirea nu este dependenţă de ceva anume. Eu aleg fericirea în mod independent. Faptul că îmi place sau nu camera, nu depinde de mobilier sau decoraţii, ci de cum vreau eu să o văd. Eu am decis deja în mintea mea, camera îmi place. Deciziile le iau în fiecare dimineaţă, imediat ce mă trezesc.
Pot să iau decizia să îmi petrec ziua în pat şi să încerc să număr câte extremităţi sau componente ale corpului meu nu funcţionează cum ar trebui, sau mă dor; ori, pot să spun mulţumesc cerului pentru tot şi pentru că mă pot misca.
Fiecare zi este un cadou dacă pot să îmi deschid ochii, să mă concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat pe parcursul vieţii mele.
Bătrâneţea este ca şi un cont în bancă. Iei de acolo exact ce ai adunat.
Vezi, sfatul meu este să aduni multă, multă fericire şi amintiri frumoase în contul tău de amintiri. Şi îţi mulţumesc că ţi-ai adus contribuţia la contul meu, unde eu şi azi tot strâng şi mai strâng, spuse omul învăţat.

Ţine minte cele de mai jos şi ai sansă să fii fericit:
1. Eliberează-ţi mintea de ură.
2. Eliberează-ţi mintea de aţi face griji mereu.
3. Trăieşte modest.
4. Dăruieşte mai mult.
5. Aşteaptă mai puţin de la alţii.

* autor necunoscut

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

5 Comments

  1. Buna ziua,

    in urma citirii acestor randuri minunate, dorim sa va felicitam pentru sensibilitatea si harul exprimat!

    Ne-am dori, daca ne perimite-ti sa preluam si noi, fie pe pagina de facebook a azilului, fie pe site, articolul Dvs!

    Asteptam raspunsul Dvs. si poate incercam si o colaborare pe viitor!

    Succes in tot si toate!

    Azil Privta

    • Sigur ca se poate! Mult succes si voua!

  2. Superb articolul! Felicitari!

  3. ,….superb articol , fara drept de comentarii …!

  4. ne lasam influentati . multi ne schimba perceptia multor lucruri ; chiar ne insufla si cum sa ne percepem pe noi insine …ne lasam mazgaliti de creionul tocit al sufletelor lor meschine . cuvintele chiar sunt importante, sunt energie vie .

Lasă un răspuns