Onorabila venețiană, de Rosa Ventrella

Onorabila-venetiana

„Într-o Veneție libertină, dar mereu înspăimântată de spectrul pedepsei divine, Veronica Franco își începe cariera de curtezană, înzestrată cu o frumusețe și o inteligență ieșite din comun. Tânăra pătrunde cu ușurință în cercurile elitei venețiene, subjugând dogi, negustori bogați și chiar și capete încoronate. În scurt timp, devine cea mai cunoscută și mai căutată dintre curtezane, stârnind deopotrivă pasiuni răscolitoare și dușmănii înveninate. Și totuși, vâltoarea întâlnirilor clandestine și a plăcerilor pasagere îi lasă în suflet un gol din ce în ce mai apăsător. Când ciuma lovește Veneția și Inchiziția începe să caute vinovați, faima Veronicai se întoarce împotriva ei, iar curtezana e nevoită să facă o alegere dificilă, care ii va schimba destinul pentru totdeauna.”

După Marguerite Gautier a lui Dumas, cu toate că m-a fascinat și mi-a rămas în memorie chiar și după mulți ani, nu am mai avut curiozitatea să citesc poveștile altor curtezane. Onorabila venețiană mi-a atras însă atenția mai ales datorită faptului că povestea este una reală și apoi pentru că despre perioada Renașterii nu cunosc multe amănunte.

Veronica Franco a fost o curtezană renumită a vremii sale. Adică o prostituată de lux dacă ar fi să o aducem în zilele noastre. Diferența dintre atunci și acum este că în Veneția anilor 1500 această meserie era una ca oricare alta, nu era privită cu dezaprobare decât de foarte puține persoane, ci era chiar la mare căutare. De fapt, meseria asta avea chiar mai multe ramuri: erau curtezane, prostituate și târfe. Atunci singurul lucru comun pe care îl aveau aceste femei era faptul că își vindeau trupul pentru bani. Cum și-l vindeau făcea însă o mare diferență între ele!

Crescută în sânul unei familii care a lipsit-o de iubire și de atenție, formată dintr-o mamă fostă curtezană și un tată amator de cârciumi, Veronica nu prea a avut de unde să-și aleagă modelele de urmat în viață. De fapt, chiar mama ei îi îndreaptă pașii către acest drum și îi devine ulterior codoașcă. Dar eleva își întrece profesoara, iar Veronica se face remarcată atât prin frumusețe, cât și prin inteligență. Bărbații influenți care îi căutau compania se bucurau de trupul său tânăr și frumos, dar apreciau și posibilitatea de a se întreține cu Veronica pe diverse teme legate de literatură, artă și altele.

Veronicai îi plăcea ceea ce făcea. Nu se simțea rușinată, dimpotrivă avea o demnitate incredibilă, care cred că îi dădea acel farmec irezistibil. Astfel de oameni lasă inevitabil o urmă în istorie, căci generează tot felul de sentimente contradictorii, sentimente care mai devreme sau mai târziu dau naștere la evenimente care marchează oamenii și timpul. Și Veronica a fost un astfel de om. A fost admirată și iubită, apreciată și respectată, dar a stârnit și gelozii, ură și dispreț în oameni care s-au simțit inferiori sau intimidați de firea ei exuberanta.
Mi s-a părut fascinantă totodată capacitatea ei de a o lua mereu de la capăt după fiecare cădere, de a se reinventa, de a trece cu ușurință peste noi și noi provocări. Viața ei a fost o serie de urcușuri și coborâșuri. A rămas fără avere, a fost condamnată și închisă, exilată, dar ea s-a întors de fiecare dată. Schimbată, mereu alta și totuși aceeași femeie puternică și încrezătoare în forțele proprii. Un personaj remarcabil, o adevărată pasăre Phoenix.

Povestea de dragoste dintre Veronica și Federico m-a dus cu gândul la Romeo și Julieta doar prin prisma tragismului ei. O iubire care și-a epuizat toate șansele și care a măcinat sufletele celor doi ani în șir. O poveste de iubire atipică, care a sfidat inclusiv acele vremuri tulburi și ciudate.

Perioada evocată în acest roman scoate la suprafață în primul rând dualitatea omului, care din toate timpurile e și bun și rău, și moral și imoral, și judecător și vinovat. Spun asta căci în acea Veneție oamenii se dedau multor feluri de perversități, sexualitatea nu era un subiect tabu, însă prejudecățile da. Homosexualitatea era condamnată la moarte, iar judecătorii, așa-zișii aleși ai lui Dumnezeu împărtășeau deseori aceleași „păcate”… Se pare că de când e lumea cele mai crude practici și pedepse au fost aplicate în numele religiei, sub pretextul pedepsei divine, ascunzând sub această mască alte interese. Probabil că e cumva în natura noastră să ne călcăm reciproc unii altora pe suflete. Altfel nu-mi explic cum de nu am reușit de atâtea secole să trecem peste prejudecăți, peste ură și peste cruzime și să ne iubim, să ne acceptăm, să fim mai buni și mai toleranți. Omul este o enigmă și va rămâne una și peste încă tot atâtea secole.

Onorabila venețiană este așadar povestea unei femei puternice, fermecătoare, o femeie care a iubit viața, arta și poezia, care a lăsat câte o urmă în viețile tuturor oamenilor care au întâlnit-o, au iubit-o sau au urât-o.
Este de asemenea povestea dualității oamenilor, a prejudecăților, a sexualității și a cruzimii în numele dreptății divine.

Dacă sunteți pasionați de romanele istorice și de curtezane vă recomand acest roman. Mie mi-a plăcut. Îl găsiți aici.
Fragmente:

 „Veronica prefera să trăiască în schimb cu iluzia că, la fiecare întâlnire din alcov, bărbații care se culcau cu ea lăsau în patul ei o bucată din inima lor.”

„Dragul meu, Federico, să nu crezi că viața mea a fost doar desfrâu și viciu. Am trecut și prin momente de dureroasă singurătate. Umilințe. Violențe. Și nu-ți imaginezi câtă răutate… Eu știu că am sufletul plin de dragoste și că o pot oferi cu ambele mâini. Poate de-asta am ales calea pe care am ales-o. […] Sunt o curtezană, e adevărat. Mă culc cu bărbați doar pentru plăcere și bani. Recunosc. Dar în sufletul meu, cum poate ai înțeles, nu sunt mai rea decât altele. Am dat prea multă atenție frumuseții…fascinației tuturor pentru corpul meu. Și cu ce m-am ales? Cu nimic. Vilele frumoase, banii, bijuteriile-nimic din toate astea n-o să pot lua cu mine. Las totul aici.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

1 Comment

  1. Ma bucur ca ti-a placut. :)

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
O fată ca tine, de Maureen Lindley

"Un bildungsroman captivant, „O fată ca tine” este în primul rând o carte despre iubire, solidaritate și forță morală într-o...

Închide