Orașul fetelor, de Elizabeth Gilbert

66683860_1165824656960094_1305043353536036864_n

 „În 1940, Vivian Morris are 19 ani și tocmai a fost dată afară de la Vassar College după o evoluție dezamăgitoare în primul an. Părinții, oameni cu stare, o trimit în Manhattan să locuiască cu mătușa ei, care deține Lily Playhouse-un teatru de varieté în centrul insulei. Acolo, Vivian face cunoștință cu un întreg univers de personaje neconvenționale și charismatice-animatoare mereu puse pe distracție, un actor sexy, o mare doamnă a actoriei, un Don Juan scenarist, o administratoare strictă. Când Vivian comite o greșeală care provoacă un scandal profesional, noua ei viață se răstoarnă cu susul în jos, iar consecințele le va înțelege de-abia ani și ani mai târziu. În cele din urmă însă, toate acestea o vor face să vadă cu alți ochi genul de viață pe care și-l dorește-și genul de libertate de care are nevoie. Mai mult, experiențele tinereții o vor conduce la iubirea vieții ei, o iubire cu totul ieșită din comun.”

Elizabeth Gilbert a devenit cunoscută în toată lumea cu Mănâncă, roagă-te, iubește, memorii care au fost și ecranizate și care au avut un succes nebun. Am încercat și eu să citesc cartea respectivă, fiind o amatoare a genului, dar văzând înainte filmul mi s-a părut greoaie și plictisitoare. Așa că nu am încercat să mai citesc și altceva scris de ea până la Orașul fetelor, care m-a atras ca un magnet, de la copertă până la descriere, apoi de la prima până la ultima pagină.

Povestea din Orașul fetelor este o explozie de culoare, de senzualitate și de sexualitate. Vivian nu este genul de femeie la care probabil te aștepți. Ea trăiește după propriile reguli, dar ca oricare dintre noi, greșește în repetate rânduri, trădează, fuge, își înfruntă proprii demoni, apoi merge mai departe, acceptându-si greșelile și acceptându-se pe sine însăși, cu bune și cu rele.

New York. Anii 40. Războiul încă nu afectase America. În acest New York ajunge tânăra Vivian după ce este dată afară de la facultate. Viața pe care o plănuiseră părinții ei nu se potrivea cu spiritul acestei tinere pline de viață. Așa că este trimisă la mătușa Peg, care trăia la teatrul pe care îl conducea. Vivian pășește astfel într-o lume fascinantă, dar alunecoasă, care la prima vedere i se potrivește ca o mănușă. Se împrietenește cu „vedeta” teatrului, Celia Ray, o tânără dezechilibrată, care o împinge pe Vivian direct în culisele vieții de noapte a orașului. Alcool, sex, nopți nedormite, apoi mai mult alcool, mai mult sex, mai multe nopți pierdute. Vara anului 1940 va rămâne mereu în memoria lui Vivian drept vara în care și-a pierdut virginitatea, inocența, moralitatea, decența. Într-un moment de slăbiciune ea trădează un om pe care îl admira din tot sufletul, iar repercusiunile acelui moment o vor  bântui toată viața. Acela este momentul de cotitură din viața ei, un moment în care pierde enorm, dar care după douăzeci de ani revine în viața ei și capătă cu totul alte valențe.

Vivian a fost o exploratoare. A iubit viața, a iubit bărbații și sexul, și-a explorat propria sexualitate până nu a mai fost nimic de aflat. Se poate spune că a fost o femeie ușoară. Și a fost. Știa și ea, dar nu se rușina cu asta. Dimpotrivă. Îi plăcea să ia atât cât avea nevoie, nu își dorea ceea ce își doreau de obicei tinerele de vârsta ei. Nu își dorea soț, copii, familie. Își dorea să fie satisfăcută, iar golul din interiorul ei putea fi umplut doar de sex. Făcea parte din identitatea ei.

„Un roman delicios despre glamour, sex și aventură, despre o tânără care descoperă că pentru a fi om bun nu este neapărat nevoie să fii fată cuminte.”

Ironia situației este că mai târziu în viață, Vivian se îndrăgostește de un bărbat de care nu se va atinge niciodată. Pe care nu îl va săruta, nu îl va îmbrățișa și cu care nu va face sex. Relația lor și legătura dintre ei va depăși orice granițe. Mi-a plăcut foarte mult cum a fost construita această poveste și ideea în sine. Și eu sunt de părere că unele iubiri nu sunt carnale. Pe unii oameni îi iubim cu sufletul și atât. Și e mai mult decât suficient să fie o parte din noi pentru totdeauna. Corpurile se iubesc, dar se despart până la urmă. Sufletele se iubesc, dar nu se mai separă niciodată. Devin un întreg, exact ca două piese de puzzle care se potrivesc perfect.

Cred că este de la sine înțeles cât de mult mi-a plăcut această carte. O recomand cu dragă inimă. Cu greu m-am putut opri din citit. Vivian și povestea ei m-au făcut să zâmbesc cu coltul gurii. Mi-au plăcut toate personajele, dar Vivian a fost cu adevărat specială.

Romanul Orașul fetelor a apărut la editura Humanitas și îl găsiți la Libris.

Rating Goodreads: 4/5*

Iustina Dinulescu

~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

Fragmente:

„Angela, pe atunci nu eram un om care să spună adevărul. Adevărul nu era prima mea alegere în nici o situație, cu atât mai puțin în situații de stres. Mi-au trebuit mulți ani să devin o persoană cinstită și știu și de ce: pentru că adevărul este adesea îngrozitor. Odată ce introduci adevărul în încăpere, totul se schimbă.”

„În viață trebuie să înveți să iei lucrurile mai puțin serios. Lumea se schimbă întruna. Învață să-i lași loc să se schimbe. Un om face o promisiune și nu se ține de ea. O piesă primește recenzii bune, după care se închide. O căsnicie arată solid, dar se termină cu un divorț. O vreme nu e război, pe urmă vine alt război. Dacă te agiți prea tare pentru toate, ajungi un om prost și nefericit, și cu ce te alegi?”

„În tinerețe, Angela, se întâmplă să cădem pradă impresiei greșite că timpul vindecă toate rănile și că, în cele din urmă, totul se așază într-o formă sau alta. Dar pe măsură ce îmbătrânim aflăm adevărul acesta trist: unele lucruri nu se pot repara. Unele greșeli nu se pot îndrepta-nici prin trecerea timpului, nici prin cele mai înflăcărate dorințe ale noastre. Din experiența mea, aceasta este cea mai dură lecție dintre toate. După o vârstă, cu toții umblăm prin lume în trupuri făcute din secrete și rușine și durere și răni vechi și nevindecate. În mijlocul acestor suferințe, inimile noastre dezvoltă nevralgii și malformații-dar cumva reușim totuși să mergem înainte.”

„[…] când se adună fără bărbați, femeile nu au nevoie să fie ceva anume; pot pur și simplu să fie.”

„Lumea asta nu e făcută din linii drepte. Când crești, ți se pare că lucrurile stau într-un fel. Ți se pare că există reguli. Ți se pare că situația trebuie să fie așa și așa. Încerci să trăiești drept. Dar lumii nu-i pasă de regulile tale sau de ce crezi tu. Lumea nu are linii drepte, Vivian. Și nici n-o să aibă vreodată. Regulile noastre nu înseamnă nimic. Uneori, lumea pur și simplu ți se întâmplă, asta cred eu. Și noi trebuie să mergem mai departe prin ea cum putem.”

„Sexul este de prea multe ori un mod de a trișa-o scurtătură spre intimitate. Un mod de a sări peste etapa în care cunoști inima cuiva, alegând să-i cunoști doar trupul.”

„Iată ce am aflat despre viață, cu vârsta: începi să pierzi oameni, Angela. Nu e vorba că ar fi vreodată lipsă de oameni-vai, nici vorbă. Dar-cu trecerea anilor-ajunge să fie o lipsă teribilă de oameni de-ai tăi. De cei pe care i-ai iubit tu. De cei care i-au cunoscut pe oamenii pe care îi iubeați amândoi. De cei care îți cunosc tot trecutul. Oamenii aceștia încep să fie culeși de moarte și sunt tare greu de înlocuit odată ce se duc. De la o vârstă încolo, poate fi greu să-ți faci noi prieteni. Lumea poate deveni singuratică și slab populată, oricât ar da pe dinafară de suflete tinere, proaspăt scoase din cutie.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii, de Colleen Hoover

"Atunci când Tate Collins îl întâlnește pe Miles Archer, un pilot de avioane tăcut, la locul lui, bântuit de un...

Închide