Părinţi vs ne-părinţi

parenting-classes-300X300

Vine o vreme când după ce intri în rândul părinţilor apar modificări în cercul de cunoştinţe. Tu nu mai faci parte din tabăra celor care pot face ce vor cu timpul lor liber, iar cei care au rămas de cealaltă parte a baricadei nu prea mai pot fi pe aceeasi lungime de undă cu tine. Nu e o regulă universal valabilă, dar am constatat că se aplică destul de des.

Părinţii vs ne-părinţii. E urât să punem etichete de genul, dar în cazul acesta e inevitabil. Întâlnirile cu prietenii care nu au copii îşi schimbă treptat, dar sigur dinamica. E greu să ţii pasul cu lumea din care nu mai faci parte. Schimbarea se produce de la sine, nu trebuie să faci absolut nimic în privinţa asta. Timpul tău liber e limitat considerabil, activităţile zilnice se schimbă aproape complet, disponibilitatea pentru ieşiri nocturne cam iese din discuţie. Astea sunt lucruri pe care le înţelegi abia atunci când devii părinte la rândul tău. Până atunci crezi şi eşti sigur că un copil nu-ţi va schimba cu nimic tabieturile şi obiceiurile.

Un copil chiar îţi schimbă viaţa la 180 de grade oricât de mult te împotriveşti în primă fază. Asta în cazul în care vrei să fii prezent în viaţa copilului tău şi te implici 100% în creşterea lui…

Revenind la ideea de la care am plecat, majoritatea prietenilor tăi care nu au copii nu vor mai putea ţine pasul cu tine sau, mai bine zis, tu nu prea vei mai reuşi să ţii pasul cu ei. Şi atunci apare inevitabil o ruptură. Ei nu pot înţelege că nu prea mai poţi fii spontan atunci când vine vorba de ieşiri în oraş şi că totul trebuie planificat în cele mai mici detalii, că stând 24/24 cu un copil mic îţi cam limitează subiectele de conversaţie chiar dacă tu te străduieşti să fii la curent cu lumea mondenă şi să vorbeşti şi despre altceva în afară de copil şi lumea lui, că şi dacă ai cu cine lasă copilul acasă uneori eşti prea obosit ca să mai vrei să pleci doar tu de acasă, chiar dacă asta ar înseamna o pauză binevenită şi binemeritată.  Ţie, pe de altă parte îţi este greu să accepţi că ceilalţi nu pot înţelege aceste lucruri care pentru tine au devenit fireşti şi te simţi oarecum dat la o parte.

Eu una nu regret absolut deloc viaţa de dinainte cu toată libertatea ei. Aş fi ipocrită să nu recunosc că uneori îmi lipsesc anumite aspecte ale acesteia, însă cu siguranţă nu aş da-o pe cea pe care o am acum. Sunt lucruri pe care le înţelegi doar după devii la rândul tău părinte, nu mai devreme de atunci. Până atunci doar îi judeci şi îi critici pe cei care s-au schimbat după ce mica lor familie s-a mărit. Nu poţi înţelege că un copil înseamnă sacrificarea propriului tău eu în favoarea lui. Nu mai eşti tu pe primul loc, este el şi tot ce faci se învârte în jurul lui. Priorităţile se schimbă, iar cei care nu pot accepta acest fapt îşi schimbă şi ei atitudinea faţă de tine. E trist că se întâmplă asta, dar…se întâmplă.

Acest articol nu se vrea a fi o critică la adresa celor care nu sunt părinţi, ci mai degrabă o constatare pe care vreau să o împărtăşesc cu cei care mă pot înţelege.

Cu drag aceeaşi eu şi totuşi alta, 

Iustina

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Sub luna de șofran, de Nicole C. Vosseler

  "Oxford, 1853. Maya Greenwood ascultă fascinată poveștile unui oaspete neobișnuit: Ralph Garrett, ofițer al armatei britanice în India. Când...

Închide