Pauză binemeritată de nepăsare

6ed473e708de498873e477491abcc987
Oamenii care mă dezamăgesc constant creează distanțe între sufletul meu și sufletul lor, distanțe pe care nici măcar nu vreau să le mai parcurg. M-au obosit cumplit încercările de a rămâne aproape de oamenii care intenționat sau nu m-au rănit, nu m-au apreciat ori mi-au tulburat liniștea interioară.
Nu mai sunt dispusă să irosesc nici măcar o lacrimă pentru oamenii care se pierd. Nu-mi mai îngădui să mă irosesc.

Am obosit, mă înțelegi? Resimt în fiecare celulă presiunea, stresul și străduința de a satisface nevoile celor din jurul meu. Pentru că așa am fost eu crescută, știi? Să ascult, să respect, să-mi pese, să am grijă ce impresie fac despre mine. Ei bine, acum nu-mi mai pasă ce părere au ceilalți despre mine, dacă văd ce văd și eu în oglindă sau dacă îmi văd un corn în frunte, dacă sunt de acord cu ce cred, ce simt ori ce fac. Nu mă mai interesează. Pur și simplu. Și nu mai lupt să păstrez pe nimeni în viața mea. M-am convins că pentru oamenii care te vor nu trebuie să duci nici o luptă. Ei sunt acolo. Sau nu. Uneori, ești doar tu. Și e ok. E ok ca uneori să nu-ți mai pese, să nu te mai doară. E ok să spui că nu-ți convine, că te-ai săturat, că nu mai vrei. Da, e ok.
Ar trebui să încerci și tu. Mă gândesc că o pauză de nepăsare e exact ce-ți trebuie!

Iustina Dinulescu

 

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

4 Comments

  1. Din păcate, aceste sentimente par să constituie o tendinţă generală în raporturile interpersonale care descriu disfuncţionalitatea dintre noi şi cei care obişnuiau să ne fie prieteni. Mediul tot mai pervertit îşi spune cuvântul, iar corupţia se regăseşte fără să ne dăm seama şi în cei din jur. Ca şi cum am fi iradiaţi de neajunsurile ce ne sunt inoculate.

    Înţeleg frustrarea şi dezamăgirea. Personal, mă feresc totuşi de a mă lăsa cuprins de o indiferenţă posibil răzbunătoare sau de a mă automartiriza cu un sentiment de înstrăinare faţă de lume… Asta te împinge spre un statut de la care poţi cu greu reveni. Mai degrabă îţi foloseşti aşteptările pe care le ai faţă de lume pentru a lucra la propria persoană, iar astfel îi vei atrage pe cei care îţi vor semăna. E un demers dificil care presupune multă sinceritate faţă de lume şi de tine însuţi, de aceea la sfârşitul călătoriei nu vor fi mulţi care te vor aştepta, însă dacă va fi cineva, va merita din plin.

    • „O parere” mai mult decat justa, impartasita, dar aici e vorba de o pauza, care poate fi mai mult decat binevenita, chiar necesara si obligata, impusa de catre instinctul nostru de prezervare. Ne regenereaza si reorganizeaza sistemul de valori

  2. Eu am înțeles atitudinea de nepăsare ca un sentiment de libertate , de eliberare din corsetul de reguli de ”bună purtare”pentru a face pe alții cel puțin mulțumiți dacă nu fericiți . În fapt fiecare – deși sună egoist – trăim în primul rând pentru noi , așa că după un anumit timp avem dreptul la nepăsare ,tot așa cum după mulți ani de muncă , avem dreptul la pensie .

  3. nepasarea este un act de vindecare din toate punctele de vedere…

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Astenie de primăvară?!

Încerc să citesc. Mi-am deschis o carte a cărei prefață se numește "Sfârșitul". O răsfoiesc de trei ori ca să-i...

Închide